Intre ontologic si grafologic

O sa va rog, cu reiterative plecaciuni si cenusa aferenta presarata pe teasta, cu smerenie si gata de cea mai aspra procitanie, dupa intreg protocolul penitentei si expierii, sa-mi iertati gafa din tableta publicata saptamina trecuta, homerica si absolut inconceptibila la cine a tot devorat in tineretile lui, dar si azi ("Tot mai citesc maiastra-ti carte…"! – acum si cu referire la suprarealism), din Gellu Naum. Habar nu am cum s-a putut transforma, sub pacatoasa-mi tastatura, Partea cealalta in "De partea cealalta a lucrurilor", ce legi oculte au impins prepozitia, articolul posesiv si substantivul in prim-plan, ofilind un orgoliu de filolog si terfelind bunatate de amor propriu, robust si lesne inflamabil – de purtat cu precautie prin agora… Poate ca o dorinta inconstienta sau instinctiva, mai exact, de a talmaci sunetul enigmatic si usor (daca are un asemenea atribut aplicabilitate aici!) terific al originalului. Partea cealalta e, in sine, ca un suris sinistru, pare a promite ceva lugubru sub dictiunea neutra, aproape contabila, e masca hieratica a unei indicibile amenintari. Caracterul sau eliptic – el, probabil – mi-a insinuat parafraza. Caci golul reclama imperios un continut, e o invocatie sau chiar un ordin irezistibil. Vrednic de blam si deriziune, meprizabil cit cuprinde, imi place sa cred, prin urmare, ca barem parintele psihanalizei m-ar fi primit sa-i bocesc pe rever…

*

In definitiv, de ce nu? De ce nu am publica interviuri (convorbiri, polemici etc.) in forma lor originara? Intruziunea ulterioara a stilizatorului (redactorului, cenzurii sau ce-o mai fi) malformeaza documentul, il falsifica. Cuvintul – rostit sau scris – trebuie sa fie intangibil, ca si emitentul sau. Nu-i putem pretinde unui obez sa fie suplu, nu cerem de la unul cirn un profil acvilin, ochilor negri nu le imputam lipsa azurului… La astea m-am gindit atunci cind – biruit-a gindul! – m-am apucat sa scriu in contul unei viitoare serii de interviuri cu cele mai diferite personaje: scriitori, oameni de cultura, functionari publici, muncitori cu tirnacopul ori cu pixul. Ma intereseaza tot: de la idee la ton, de la sintaxa la modulatie. Fixatii, repetitii, obsesii, bilbe, incongruente, acorduri impecabile ori dezacorduri flagrante, logica si bun-simt sau oximoron desantat – totul, in economia versatila a personalitatii, conteaza; chiar si elipsele, aici, sint un bun inestimabil de inventar. Caci vorba denota oricum, fie ca minte, fie ca e absolut sincera; cuvintele te denunta oricind si oriunde, sint profund indiscrete (oare nu pre limba ei piere pasarea?…) si comunicarea, vai, ajungi sa te surprinzi, e citeodata intim confina delatiunii…

Portrete, deci – as scrie in nota liminara a inca ipoteticului volum -, chiar daca la modul indirect, cu materialul clientului, cum ar veni…

*

O ars poetica la Blaga (citez dupa editia lui George Ivascu, Poezii, aparuta la Editura pentru Literatura in 1966; o am de la V. O., careia, ce pacat, nu voi putea evita sa i-o inapoiez…): "Un fulger nu traieste / singur in lumina sa, / decit o clipa, cit ii tine / drumul din nor pina-n copacul / dorit, cu care se uneste. / Si poezia este – asa. / Singura-n lumina sa, / ea tine cit tine: / din nour pina la copac, / de la mine pin’ la tine" (Poezia, pag. 344). Poemul e dintr-un volum intitulat Stihuitorul si dateaza, pe cit se pare, din ultima perioada a vietii poetului. De altfel, poemul liminar e, si el, o ars poetica: "Chiar si atunci cind scriu stihuri originale / nu fac decit sa talmacesc. / Asa gindesc ca e cu cale. / Numai astfel stihul are un temei / sa se-mplineasca si sa fie floare. / Traduc intotdeauna. Traduc / in limba romaneasca / un cintec pe care inima mea / mi-l spune, inginat suav, in limba ei" (pag. 323).

Altfel zis, poezia – in acceptia lui Blaga – este o translatie: de la emotie la expresie, de la ontologic la… nu gasesc un termen mai potrivit decit acesta: grafologic… Oricum, din sfera ontologica, existentiala, in cea lingvistica; din realitatea afectului in spatiul fatalmente conventional al cuvintului. Pe traiectoria aceasta se produce miracolul. Intre timpul trairii si timpul marturisirii, restul fiind – cine nu stie? – un artizanat exasperant…