Ironia ruseasca

Nu va pare o ironie? Tocmai in tara unde agramatismul si pronuntia peltica au urcat in demnitate de stat si sint gras rasplatite, unde incultura, indeosebi cea grosiera, umbla cu mot, iar badarania afecteaza a avea maniere, tocmai intr-o asemenea tara, na, se sarbatoreste Ziua Limbii! A limbii pur si simplu, fara determinativ, acesta fiind, in sensibilitatile ideologiei de guvernamint, un fel de duca-se pe pustii, de puschea pre… limba, de afurist cu vehementa prin toate plenarele.
Slavita sincopa, la o adica! Cite necazuri, cit singe rau, cita ulceratie ar fi provocat, daca nu-l expediau in reticenta, adjectivul "romana"! Asa, insa, poftim: un nesperat sentiment de vag si universalitate, numai bun de coroborat cu internationalismul cel proletar. In plus, nu comporta nici o obligativitate, oricit de evaziv definita: si-o poate asuma, in dulcele ei echivoc, oricine, dovada, spre exemplu, ca rusii, eternii nostri convivi, au si tradus-o, iar de vreo citiva ani buni incoace sarbatoresc, pe 31 (august), la greu, inchinind  si imbuibindu-se cu mititei de le cresc exponential turatiile digestiei…
Am scris si cu alte ocazii si, daca ma repet acum, e pentru ca, uneori, persistenta fenomenului o cere: sarbatorirea limbii romane in Basarabia e, stricto sensu, o forma – nici macar subtila! – de blasfemie. Sint vreo 16 ani de cind a fost instituita, un termen mult prea generos ca sa fi fost insusita in amanunt. Sau daca nu, macar sa fi fost vorbita corect, pronuntata decent si, nu in ultimul rind, practicata si in localurile cu patroni alogeni (de culoarele Guvernului si Parlamentului – numai de bine!). Nimic, insa, din toate astea – literalmente! Inainte – in zorii mirifici ai constiintei nationale – aveam macar atitudinea deferenta, promisiune, ea, ca intr-un asemenea mediu va germina curind veritabila revenire la matrice (inca un termen de epoca: ce grandilocventi am fost odata!). Acum, in momentul curent al exodului nostru (caci ce e tranzitia, de fapt?), n-am putea cuantifica nici o citime de cinism – atitudine, totusi, activa, forma de militantism, la urma urmei. Indiferenta doar – obeza, autosuficienta. Ziua de 31 august, cu simbolul ei miscator, arcuindu-se impetuos in cerurile ontologiei, e actualmente, vai, un simplu prilej de recreatie, alias de chef si ghiftuire…
Dar nici macar faptul acesta nu-i, la rigoare, un motiv de jelanie. In definitiv, basarabeanului asa-zicind mediu nu-i putem pretinde mare lucru in acest sens. El abia isi salveaza pielea, intr-un efort aproape diurn, care, evident, nu-i mai lasa timp pentru imponderabile. Caci nu de florile marului ni s-au bajenit in lumea larga cele aproape doua milioane de compatrioti si nu alta e cauza care ii tensioneaza si pe restul intr-acolo. As fi atit de concesiv, incit as gratia si pe profesorul de romana, excedat si el de cele zilnice, mai mult flamind, prost imbracat, necajit de viitorul propriilor odrasle, umilit in fond. Ba chiar – pe val! – as cobori stacheta si in cazul scriitorilor nostri, modele cind de civism, cind, ma rog, oameni fiind, de ignominie (esteticul il trecem deocamdata sub tacere!), dar niciodata, in nici o imprejurare – termen de referinta la pronuntie si chiar, hélas, la corectitudinea exprimarii. Ce sa te faci insa cu ironia ca rusii, tocmai ei (nu toti, desigur, dar ajung si citeva zeci, ca sa incepi a te intreba daca nu cumva Cantemir a menit intru vecie cu observatia lui), au invatat impecabil romaneste, de nu-i deosebesti de vlastarul neaos decit, poate, dupa sineala din priviri? Piotr e din categoria asta. Nu mi-as fi putut inchipui vreodata ca fostul secretar de partid, trimis la noi de prin Siberia si care habar nu avea, pe atunci, in era perestroikai, de graiul bastinasilor, va ajunge, dupa niste ani de peregrinare prin Romania cu te miri ce de vinzare si, mai nou, cu un business la Moscova, sa pronunte ca la TVR cuvintele limbii mele materne. L-am reintilnit chiar zilele trecute. Si l-am ascultat, marturisesc, cu un dublu sentiment: de stupefactie (se intelege de ce) si de jena, aceasta din cauza unor musterii de la masa alaturata, care si-au comandat, cu aplomb, piva si taranca…