Jude si cea mai fericita fata din lume

Joi, 28 mai, la Iulius Mall, am vazut un film foarte bun al lui Radu Jude, "Cea mai fericita fata din lume", prezentat in cadrul celei de-a XIII-a editii a Festivalului Filmului European. Habar nu aveam de festival, de prezenta la Iasi a filmului amintit si a regizorului – noroc de o intilnire intimplatoare din dimineata aceleiasi zile cu prozatorul Florin Lazarescu, pornit la pas cu Radu Jude sa-i arate orasul.

Pentru cei care nu au aflat nici acum, post-factum, acest eveniment a fost organizat, printre altii, de Institutul Cultural Roman si s-a derulat, in intervalul 7-31 mai, in patru mari orase: Bucuresti, Iasi,Timisoara si Brasov.

Radu Jude, care e si scenarist, a facut mai multe scurtmetraje (printre care si ultrapremiatul "Lampa cu caciula", dupa o nuvela a lui Florin Lazarescu). "Cea mai fericita fata din lume", debutul in lung metraj al regizorului, e un film care, desi abia lansat, are deja la activ doua premii internationale semnificative: Premiul C.I.C.A.E. (Confédération Internationale des Cinemas d’Art et d’Essai), la Festivalul International de Film de la Berlin, si Premiul FIPRESCI, la Festivalul de la Sofia.

Povestea din acest lungmetraj e una care poate fi rezumata in doar citeva cuvinte: Fratila Delia Cristina, o adolescenta din judetul Hunedoara, a cistigat un Logan participind la o campanie promotionala pentru o anumita marca de suc. Insotita de parinti, ea vine la Bucuresti sa-si ridice premiul, nu inainte de a se achita de obligatia de a juca intr-un clip publicitar, stiti, din acela cu: eu am cistigat bind suc, bea si tu! Filmarile pentru clipul publicitar cu pricina au loc pe strada si dureaza destule ore, se trag multe duble, pentru care fata – stind la volan – trebuie sa bea iar si iar din sucul promovat si sa repete de zeci de ori un text care contine propozitia: "sint cea mai fericita fata din lume". Fiindca echipa de filmare pateste si tot felul de chestii… nationale (de ex., se intrerupe curentul), se fac pauze frecvente, in care biata Delia e supusa la presiuni teribile de catre parintii ei sa semneze o hirtie cum ca renunta la masina: babacii au nevoie de bani sa puna pe picioare o pensiune si vinzarea Loganului trebuie facuta pe loc, sa nu se devalorizeze. Fata refuza, fiindca vrea sa aiba parte de masina macar un an-doi la venirea la facultate; in plus, vrea sa fie vazuta de colegi si sa se duca la mare cu o prietena! E momentul cind micul infern din familia Fratila iese complet la iveala: ajunsi la exasperare, parintii arunca laturi cu galeata in capul fiicei lor, reprosindu-i brutal sacrificiile facute pentru ea. Ai putea crede ca au crescut-o in puf – insa citeva detalii, discret strecurate, dovedesc mai curind contrariul: fata n-a avut parte de bucuriile si distractiile virstei sale si munceste pentru casa mai mult decit e firesc. Colac peste pupaza, atmosfera dintre parinti e otravita demult din cauza unei idile extraconjugale a tatalui (Vasile Muraru), fapt care se rasfringe si asupra copilului: frustrata, mama (Violeta Haret Popa) alterneaza naucitor acreala cu dulcegaria in raporturile cu fiica, cireasa de pe tort fiind foarte frecventa ei amenintare "ia vezi ca te plesnesc!". Dupa un asemenea tratament indelungat, nu e de mirare ca Delia a ajuns o adolescenta supraponderala, plina de cosuri si blazata, care apeleaza frecvent la medicamentate si care abia asteapta nu doar sa scape de sub tutela parintilor, ci sa se si rupa complet si definitiv de lumea in care a crescut.

Din ce in ce mai stresata si mai trista, "fericita" cistigatoare a Loganului cedeaza, in cele din urma, la presiunile parintilor. Seara a cazut, echipa de filmare, care-si arunca la tot pasul vorbe hiperburuienoase, isi stringe ustensilele, lumea de carton colorat a apus; fara nici un chef, fata sta in masina, uitata deja de toti, in afara de parintii ei care abia asteapta sa-i insface jucaria mult dorita.

Contrastul sever dintre tristetea protagonistei si formula, din filmuletul publicitar, "sint cea mai fericita fata din lume", pe care ea o debiteaza aproape continuu, e exploatat la maxim de regizor, devenind chiar coloana vertebrala a filmului. Dar nu e doar atit: el da dinamism si adincime dramei consumate sub ochii nostri si o ridica la rang de parabola. N-am sa ma lansez insa in alte speculatii asupra povestii; vreau sa va mai spun doar, in aceasta cronica fatalmente improvizata (eu nu sint cronicar de specialitate), ca filmul lui Radu Jude are prospetimea realului necontrafacut. Si el, ca toata generatia lui – numarind mari regizori precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu -, reabiliteaza… realul si realitatea, cele proscrise inainte de ’89. Decupajul pe care-l face Jude in realitatea curenta are grija sa nu amputeze si sa nu "confectioneze" (supraetajeze) nimic de dragul vreunei cautari cu luminarea a… simbolului, a profunzimilor, a armaturii metaforice. Viata e adusa in fata ochilor nostri parca nemijlocit, de parca a fost filmata pur si simplu, pe neprevazute, si livrata direct noua: cu suspinele si scarpinaturile, cu bilbiielile si injuraturile oamenilor, cu zecile de zgomote ale strazii si cu zecile de feluri de lumini, toate vii si adevarate, ale zilei si ale orasului. Insa senzatia asta de adevarat si de firesc si de real are in spate, cu siguranta, destula cautare. Nu mai departe – cautarea protagonistei, pentru care regizorul a marturisit ca a audiat o mie cinci sute de aspirante. Daca veti vedea "Cea mai fericita fata din lume", veti descoperi ca a meritat: Delia (Andreea Bosneag) e foarte naturala, foarte convingatoare. N-am descoperit in jocul ei nici o nota contrafacuta, nici o alunecare de gest, nici o clipire falsa, nici o… actoriceala. Grava, interiorizata si solitara, duce solid pe umeri tot esafodajul filmului.