La „Gaudeamus”

luni, 27 noiembrie 2006, 20:28
3 MIN
 La „Gaudeamus”

Bucurestiul aglomerat, irespirabil – ambuteiaje – in fine, Romexpo – lume peste lume, de toate culorile si sortimentele – standuri peste standuri, edituri de tot soiul – cele mai bogate, jos, la parter – restul, pe la etaje, cu standuri mici – intilniri peste intilniri – Cosmin Ciotlos ca ghid – Daniel Cristea-Enache lansindu-l, la Corint, pe I.D. Sirbu – discutii la un suc, o cafea, o bere, cu Horatiu Decuble – Dan Sociu si a lui Viviana – Marin Mincu si planuri pentru revigorarea revistei "Paradigma" – lansare-eveniment: O. Nimigean, cartea de articole la editura Vremea – in absenta autorului, cum altfel?, dar cu participarea lui Cristian Tanasescu, Serban Axinte si subsemnatul, alaturi de fermecatoarea Flori Stanescu – sandvisuri proaste si scumpe, aglomeratie la toaleta – la editura Vinea, in sfirsit, Jucaria mortului a lui Constantin Acosmei – tinerii poeti umblind in grupuri sudate: V. Leac si T.S. Khasis, Komartin mai rupt de turma, Andra Rotaru bine pazita de Miki Vieru si Vasilievici, Dan Coman si Florin Partene catre final, Elena Vladareanu cu diverse treburi, Sociu simpatic, daruindu-se, calm, tuturor – vinzari record la Humanitas, Polirom, All, Paralela 45, TREI, Rao, Curtea Veche – intilniri puse la cale, dar ratate cu Luminita Marcu – vedetele mediatizate: Plesu, Patapievici, Liiceanu, Radu Paraschivescu, Stelian Tanase, adusi ca momeala pentru public – Lucian Dan Teodorovici, apatic, obosit, dupa discutii ca intre dinamovisti cu fratii Filip si Matei Florian – un dialog mai curind formal, desi cordial in intentie, cu Peter Collet, autorul best seller-ului Cartea gesturilor –  impresia de politete rece, zimbet confectionat, tipic britanic – iarasi cafea cu Mincu – rataciri printre standuri – un anunt stupid in plin tirg de carte, la o editura marginala: "Carti de vinzare" – iar adastari la un suc, o bere cu Marius Vasileanu, Bogdan Alexandru Stanescu si altii, nelipsitii mititei la intrare – pe scurt, senzatia unui obositor talmes-balmes pestrit.
Dincolo de stingacele meu inventar al tirgului de carte "Gaudeamus", ramine totusi evidenta care neaga tinguirile unora, cum ca lumea nu mai citeste etc. Pai, vorbind cu amici care lucreaza la diverse edituri si aflind cam ce cifra de vinzari au inregistrat in doar patru zile, ce pot sa cred? Ca se cumpara carte, dar nu se citeste? Ca se achizitioneaza volume elegante si scumpe pentru a fi folosite ca recuzita, in sufragerie, printre bibelourile din seria pescarilor chinezi si mileurile macrame? Simbata, mai ales, imensa hala de la Romexpo dadea senzatia unui furnicar, in care nimeni nu se mai gasa cu nimeni decit din intimplare, in care vacarmul fonic devenea amuzant, de nu agasant, intretaind vocile diferitilor autori lansati la standuri apropiate etc. Un exces de vitalitate, totul numai pentru carte. S-ar mai putea crede ca se cumpara carte comerciala, ghiduri instructive etc. Nu e adevarat, pentru ca editurile cu cea mai mare afluenta au fost Humanitas, Polirom, Paralela 45, Curtea Veche, Rao, care publica in special literatura. Unele dintre ele chiar preponderent literatura romana.
S-a scris mult in presa despre faptul ca este ultimul mare tirg de carte dinaintea aderarii la Uniunea Europeana. Nu stiu ce se va schimba din 2007, dar am convingerea ca piata noastra de carte va fi competitiva sau, macar, ca marile grupuri editoriale din Occident vor avea suficiente motive sa investeasca in Romania. Iar aceste motive sint de gasit mai ales in rindul publicului.
O ultima dilema ma nelinisteste totusi: printre cei aproximativ 100.000 de oameni care vin special la Romexpo si fac vinzari incurajatoare editurilor, citi vor fi fost si studenti la Litere?

Comentarii