La umbra simbolurilor nationale in floare

Miercuri seara, la emisiunea "Ora de foc" de pe Realitatea TV, s-a ajuns cu vorba si la simbolurile nationale: de pilda, drapelul tarii. A fost aratat presedintele Basescu, tinind tricolorul in mina si vorbind cu patos despre obiceiurile de pe navele de mare tonaj cu care a batut el marile si oceanele lumii timp de peste un deceniu: dimineata, tricolorul era inaltat la catarg, seara era coborit, dar nu disparea, ci era culcat in sufletele marinarilor! A fost aratat si presedintele PSD, Mircea Geoana, care in septembrie, la Tebea, la comemorarea cu fast national a lui Avram Iancu, a dat pe gura, tot cu mare patos, fraza: "In aceste momente, o singura culoare si un singur simbol trebuie sa ne tina impreuna: Tricolorul Sfint al Tarii Romanesti"!  

Daca despre domnul Geoana cu fraza dumisale, care le depaseste in penibil pe ale celebrelor personaje caragialesti, acum doar s-a ris pe sub mustati, gestul lui Basescu a suscitat un schimb de replici intre doi dintre invitatii la emisiune: ziaristul Cristian Tudor Popescu si Sulfina Barbu. Doamna ministru a parut incintata de forma aceasta de patriotism a actualului presedinte al tarii si a sustinut ideea ca respectul pentru simbolurile nationale ar trebui recladit. C.T. Popescu a fost de parere insa – si pe buna dreptate – ca afisarea cu un tricolor in mina nu inseamna automat patriotism sau emotie reala.

Sulfina Barbu a facut o comparatie cu alte popoare: a spus, de pilda, ca a vazut la multe case de americani obisnuiti drapelul Americii, inaltat de buna voie si nesilit de nimeni. Parea sa fie usor frustrata ca la noi nu e la fel, uitind ca situatia nu e similara, ca multi dintre americanii aceia "obisnuiti" sint fugari din toate colturile lumii, pentru care drapelul Americii inseamna o identitate la care au rivnit indelung si care, odata dobindita, le asigura un statut mai omenesc. Prin urmare, "americanilor obisnuiti" nu le e greu sa fie patrioti, fiindca patria inseamna mai multa siguranta pentru ei. In timp ce in Romania, sentimentul real patriotic cere mult idealism; in trecere fie spus (tema e foarte complexa, nu poate fi discutata serios in citeva rinduri): nu vi se pare revelator faptul ca, la noi, majoritatea covirsitoare a celor care folosesc demagogia patriotarda si care-i acuza pe altii ca nu sint suficient de patrioti sint insi bogati si foarte bogati? Ca despre unii dintre ei presa a scris insistent fie ca si-au bagat mina pina la cot in averea tarii, fie ca "onoarea" e un articol complet strain pentru ei, fie ca isi bat joc de institutiile pe care le conduc etc.?

Dar, cu toate ca Romania le cere cetatenilor obisnuiti…  mult idealism, vezi deseori drapele inaltate la casele lor. Spre pilda, vara asta, mergind eu cu trenul la Bucuresti, am vazut undeva in cimp o cosmelie cu tricolorul fluturindu-i la timpla de tabla ruginita ; sau: cumnatul meu m-a anuntat de curind ca un vecin, Vasile al Ilenei a lu’ Costica Apetrei al Domnicai a lu’… si-a pus tricolorul pe casa, dar ca el, cumnatul meu, va fi mai cu mot si-si va pune drapelul UE!; sau: intr-o excursie, de Pasti, la manastirea Hadimbu, nu mici mi-au fost mirarea si neplacerea sa vad pe ici-colo bancile de lemn si un fel de balustrade de pe marginile drumurilor si chiar copacii vopsiti in culorile tricolorului national. Va rog sa nu spuneti ca asemenea "creatii" demonstrau patriotismul primarilor din satele cu pricina! Fiindca mie niste drumuri care sa nu-ti dizloce rotile de la masina sau niste santuri de scurgere a apei ploilor, spre binele calatorilor, mi s-ar fi parut dovezi de patriotism cu mult mai convingatoare!

*

Oricum ar fi, cred ca daca cineva vrea sa se afiseze cu steagul Romaniei, e treaba lui si nu trebuie sa dea socoteala la nimeni. Dar am aflat ca nu oricine  poate face asa ceva. Julia, prietena mea nemtoaica, vazind imaginea presedintelui tarii noastre cu tricolorul in mina (si tricolorul afisat pe la casele oamenilor obisnuiti ori pictat pe garduri, copaci etc.) mi-a spus ca in tara ei un asemenea lucru e de neconceput – etalarea cu sau chiar fara ostentatie a simbolurilor nationale si a identitatii germane a fost tot timpul, de la al doilea razboi incoace, descurajata pe toate caile, inclusiv prin educatia facuta de parinti sau la scoala. Trebuie sa-ti iubesti tara, dar atentia trebuie sa fie mereu treaza, ca nu cumva sa reapara nationalismul criminal. Propozitia „Sint mindru ca sint german" – complet compromisa de nazisti – a fost reauzita pentru prima data abia in 2000! A rostit-o un politician, dar a fost chelfanit pentru asta.

Dupa razboi, in RDG, si sub presiunea comunistilor, care s-au legitimat cu lupta lor impotriva nazistilor, expresia „natiunea germana" a fost scoasa din preambulul Constitutiei din 1974, iar imnul, intitulat „Germania, patria unita", a fost ca si interzis, de vreme ce versurile i-au fost cenzurate, din el supravietuind doar melodia.

Cei de extrema stinga au si acum un adevarat cult antigerman: la Cupa mondiala de fotbal din 2006, care a avut loc in Germania, au fost afisate drapele ale tarii-gazda pe masini, pe case etc.; insa „autonomi de stinga" s-au grabit sa le fure si sa le arunce. Iar anul acesta, cu ocazia Cupei europene de fotbal, Asociatia tinerilor Partidului „Die Linke" („Stinga") a scris pe site-ul ei: „Ne place fotbalul – dar si mai mult ne place cind pierde Germania!"

In RFG, tot dupa razboi, opinia era sa nu existe nici o relatie emotionala cu natiunea (care oricum era divizata), ci doar cu Constitutia statului. Intelectualii, sub influenta lui Habermas, incercau astfel sa evite notiunea de „natiune" care, dupa crimele facute in numele ei in al II-lea razboi mondial, nu le mai parea capabila sa exprime identitatea. Mai mult, generatia ’68 a creat un „nationalism negativ": toate natiunile sint mai bune decit Germania – asta ca reactie la tacerea care se pastra si atunci cu privire la trecutul deloc glorios al tarii si in semn de revolta ca fostii nazisti mai erau inca bine-mersi in posturi grase…

Odata cu reunificarea, problema natiunii, obnubilata pe vremea Cortinei de fier, s-a pus din nou in interior, incurajata si de faptul ca din exterior venea ideea ca Germania „ar putea lua totul de la capat". Totusi, germanii au o retinere fata de cuvintul „patrie", de vina fiind cele doua razboaie pierdute, crimele comise in numele ei, impartirea fortata in doua entitati care are si acum consecinte nefaste etc.

Ex-presedintele Germaniei, Roman Herzog, in 1996, la ziua comemorativa a eliberarii de la Auschwitz, a facut insistent apel la memorie: oamenii trebuie sa nu uite ce s-a intimplat in trecut si trebuie sa avertizeze si generatiile tinere asupra exceselor nationaliste, pentru a evita repetarea unor crime carora le-au cazut victime atitea milioane de oameni…