Limitele secretului medical

Important este ca datoria respectarii confidentialitatii, in limitele impuse, sa nu fie niciodata minimalizata, ea fiind cea care poate cladi relatia medic-pacient.

Confidentialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical care stau la baza relatiei medic-pacient, reprezentind, totodata, si o obligatie, stipulata inca din cele mai vechi timpuri. Juramintul lui Hipocrate subliniaza importanta secretului medical: "Orice voi vedea sau auzi in timpul activitatii profesionale sau in afara ei in legatura cu viata oamenilor - lucruri care nu trebuie discutate in afara, nu le voi divulga, acceptind ca toate acestea trebuie tinute secret". In prezent, confidentialitatea este reglementata si in diverse acte normative si etice. In Legea Drepturilor Pacientului din Romania, un articol este dedicat acestei sectiuni: "Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale, sint confidentiale chiar si dupa decesul acestuia". In Codul International de Etica Medicala este prevazut faptul ca "un doctor va pastra secretul absolut asupra a tot ceea ce cunoaste despre pacient, datorita increderii ce i s-a acordat".

Mentinerea confidentialitatii actului medical reprezinta o masura a respectului pentru pacient, pentru intimitatea acestuia si pentru autonomia sa, dind dovada promovarii unor valori precum onestitatea, loialitatea, respectul si increderea, absolut indispensabile crearii unei relatii medic-pacient autentice. Adesea, un medic "bun" este considerat cel care "sta de vorba", "asculta" si "sfatuieste", aspecte care prevaleaza in fata numeroaselor titluri sau diplome de excelenta. Consider ca ceea ce-si doresc cu adevarat pacientii de la intreg personalul medical este in primul rind latura umana, urmata, apoi, binenteles, de competenta medicala.

In ce masura aceste aspecte ramin la stadiul de reflectie personala si in ce masura se aplica, nu stiu sa va spun cu exactitate, pentru ca am intilnit in practica, prin diverse unitati spitalicesti, si umanism si cinism, deopotriva. Am intilnit si medici care au cerut permisiunea pacientului de a divulga familiei date despre boala sa, tratament, etc., precum si discutii de la un capat la celalalt al holului, in gura mare, in plina aglomeratie, despre pacientul "Ionescu, mosneagul ala, care are cancer!".

Si totusi, este secretul medical absolut? Cu siguranta ca exista si limite care se impun in mentinerea confidentialitatii, cum ar fi plagile impuscate, copiii maltratati/abuzati, bolile contagioase, situatii in care se impune raportarea obligatorie.

Balanta intre caracterul absolut al confidentialitatii, pe de o parte, si limitele ce trebuie impuse, pe de alta parte, au facut obiectul celebrului caz Tarasoff, caz ce a stirnit numeroase controverse atit in lumea medicala, cit si in jurisprudenta americana.

Prosenjit Poddar si Tatiana Tarasoff, colegi la Universitatea Berkely din California, s-au cunoscut la o petrecere cu ocazia Anului Nou, seara in care s-au sarutat. Dupa eveniment, Poddar a ramas convins ca intre ei este ceva, desi Tatiana i-a marturisit ca sarutul este singurul lucru care s-a intimplat intre ei, intrucit ea era implicata intr-o relatie la care nu dorea sa renunte. A urmat un comportament ciudat al lui Poddar, zile intregi fiind deprimat, vorbind incoerent si relatindu-i unui coleg ca ar vrea sa arunce in aer camera Tatianei. Acesta l-a convins sa consulte un medic din campus si astfel Poddar a inceput psihoterapia cu dr. Lawrence Moore. Dupa doar noua sedinte, i-a declarat medicului ca si-ar dori sa o omoare pe Tatiana. Medicul a anuntat politia, aratind ca Poddar ar trebui spitalizat intr-o sectie de psihiatrie. Dupa un interogatoriu in care nu au observat nimic ciudat, politistii i-au dat drumul lui Poddar, care a promis ca va sta departe de Tatiana. Doctorul Harvey Powelson, directorul centrului psihiatric, aflind povestea, a anuntat personalul ca Poddar nu va fi internat sub nici o forma. Poddar a intrerupt psihoterapia cu dr. Moore si l-a convins pe fratele Tatianei (care nu cunostea povestea) sa inchirieze un apartament in apropiere de locuinta surorii sale. Dupa doar doua luni, Poddar a intrat in locuinta Tatianei, a omorit-o cu un cutit de bucatarie si ulterior s-a predat politiei. Parintii Tatianei au acuzat psihoterapeutul, psihiatrul, politia si Universitatea Berkely de incapacitatea de a preveni o astfel de crima, precum si de faptul ca Poddar a fost eliberat prematur, iar ei nu au fost anuntati si preveniti asupra potentialului pericol.

S-a hotarit ca, in astfel de cazuri, cea mai importanta este datoria de a preveni a oricarui membru al personalului medical care considera ca pacientul reprezinta un pericol potential pentru cei din jur.

Decizia mentinerii secretului medical reprezinta, astfel, deopotriva, o virtute, dar in acelasi timp poate si o povara pentru actul medical si pentru cei implicati. Important este ca datoria respectarii confidentialitatii, in limitele impuse, sa nu fie niciodata minimalizata, ea fiind cea care poate cladi relatia medic-pacient.