Liviu Babes, un erou al timpului nostru

Michael Astner, sasul nostru scriitor, a fost solicitat de Gabriela Adamesteanu sa traduca pentru Bucurestiul cultural, supliment cultural al hebdomadarului 22, un articol scris de alt scriitor de limba germana nascut in Romania, dar stabilit in Germania, Richard Wagner. Articolul era, daca am inteles bine, un fel de „istorie” a arcului carpatic – mitologie, mentalitati etc. Pentru ca R.Wagner l-a publicat intr-un ziar din Germania, nu l-a intesat, fireste, cu note, stiut fiind ca publicul unui ziar e mai grabit. Motiv pentru care, la traducerea in romaneste, Michael Astner, cu scrupulozitatea tipic nemteasca, s-a simtit dator sa o faca. Asa s-a intimplat ca, voind sa puna o nota si la numele lui Liviu Cornel Babes – va spune ceva numele? -, si-a dat seama ca stie despre el prea putine si ca nici nu are de unde afla, cei din jurul lui stiind tot doar foarte putine. De aceea a recurs la internet. In esenta, tot ce a putut afla e ceea ce stia deja, ca Babes, un tinar brasovean, si-a dat foc pe pirtia de schi din Poaian Brasov, la 2 martie 1989, in semn de protest la adresa regimului de dictatura comunista din Romania. Ca informatie stricta, doar atit a putut culege din suma articolelor, comentarii cu toatele, pe care le-au postat pe internet, in timp, ziarele noastre. Si s-a mirat foarte traducatorul. Cum se mira destui altii.
Prin urmare, la atitia ani de la caderea dictaturii, noi nu stim mai nimic despre un roman care a ales sacrificiul de sine ca forma de protest antidictatura. Nici un ziar si nici un post de televiziune nu au gasit de cuviinta sa-i faca un portret complet: cind si unde s-a nascut, cu ce se ocupa, cum traia, care ii erau obiceiurile si gusturile, cine ii erau prietenii, dusmanii si rudele, cum a ajuns la ideea de a-si da foc, in ce imprejurari a facut acest gest-limita, cum au reactionat familia, vecinii, sefii, colegii si prietenii la aflarea cumplitei vesti, ce ecou imediat a avut gestul lui Babes etc.etc.etc. De aceea, desi e atroce, nici nu e chiar de mirare ca, in sedinta Camerei Deputatilor din 4 martie 1997, cu tema „Adoptarea propunerii legislative cu privire la acordarea Titlului de «Erou-Martir» celui care a fost Liviu Cornel Babes, decedat la 2 martie 1989, prin propria jertfa, simbol al impotrivirii regimului totalitar” (!sic!), membrii comisiei juridice, de disciplina si imunitati au hotarit, cu majoritate de voturi, sa propuna plenului Camerei respingerea propunerii legislative, unul din motive fiind ca „nu se face nici un fel de dovada ca (L.C. Babes, nota mea) ar fi condus sau ar fi facut parte dintr-o miscare de protest impotriva regimului totalitar si nici ca ar fi savirsit fapte individuale de protest sau pentru afirmarea unui ideal politic, ori ca ar fi fost urmarit si persecutat de organele de represiune ale regimului totalitar. In aceste conditii, comisia nu a putut sa stabileasca daca actul a reprezentat o fapta de martiraj sau a fost un simplu act de sinucidere” (subl. mea)!
De 16 ani, intr-o frenezie enorma a prostului gust, a kitsch-ului, a frivolitatii si chiar a pornografiei, aflam zi de zi, de pe toate canalele media, stiri despre amantii si amantele unor VIP-uri de doi bani, peste care gloria popularitatii a cazut ca un camion de nisip; aflam cine cu cine isi schimba nevasta, ce marime are la bust o Nicoleta Luciu vara si iarna, la ce croitor isi face hainele Andreea Marin, cite iubite a schimbat Mutu sau Stefan Banica-jr., cite masini, motociclete, trotinete are Tariceanu, ce tablouri si-a mai cumparat Nastase, ce parti si-au mai expus la soare Irinel si Monica lui, cum face amor nu stiu care star porno etc. – insa nu stim mai nimic despre un erou care ne-a spalat obrazul la toti. Care a aratat lumii intregi ca nu sintem doar un popor vegetal.
Un roman din arcul carpatic si-a dat foc si nu i-a folosit la nimic, jubileaza, probabil, vreun securist nedeconspirat inca, parafrazind o poezie a lui Mihai Ursachi. Romania a avut un erou si nu i-a folosit la nimic, am replica noi, cu mare amaraciune.