Lumea postmoderna si noxele sale

In trecut, oglinda si margelele de sticla reprezentau maximum de atractie pentru triburile salbatice, pe care navigatorii le aduceau in schimbul aurului sau al altor bunuri de pret. Pentru un ciob spart, indigenii iti dadeau in dar tot ce aveau mai bun in coliba lor saraca; aurul, fiica, nevasta si chiar sufletul. Ii atragea stralucirea. Mirajul noului. Dorinta de a intra in contact cu o alta lume. Cu zeii coborati de pe corabiile din ceruri. Trocul in lumea postmoderna este, desigur, mai subtil. Pretul e uniformizarea. Pierderea identitatii. Depersonalizarea… In epoca postinformationala, lumea va deveni un fel de cub Rubik, pe care invartind-o in mana ai putea-o compune si descompune dupa bunul tau plac, permutand elementele; adica manipuland oamenii si locurile. Gradul de informatizare va atinge cote halucinante. Se va sti cu precizie nu numai locul unde te afli, ci locul unde te vei afla peste o ora, peste doua, trei, o zi sau o saptamana. Se va cunoaste cu precizie, pe baza de calcul logico-probabilistic, nu numai ce gandesti si ce simti acum, ci si ceea ce vei gandi si vei simti in viitoarea ora sau secunda. Cui vor servi aceste informatii aparent inutile? Probabil ca statisticienilor si politicienilor. Acelor oameni care vor raspunde de destinele statului global de pe planeta. Ce se va intampla cu individul? Cu viata sa intima? Ce grad de poluare psihica va atinge uniformizarea? Ne sperie cifrele halucinante pe care ni le aduce viitorul in fata ochilor. Cati oameni vor trai pe mapamond? Ce se va intampla cu ei? Prin ce isi vor arata utilitatea?

Nu trebuie sa privim viitorul neaparat dintr-un unghi apocaliptic. Intotdeauna natura, inclusiv cea umana, a gasit solutii pentru iesirea din impas. Vor veni razboaiele atomice, bolile provocate de virusii virtuali, dar si naturali. Dupa cum se stie, in momentul in care intr-o cultura vegetala sau microscopica densitatea pe unitatea de masura atinge o limita sufocanta, intervine legea magica a reglarii echilibrului. Asa se intampla si cu societatea umana. O parte din componentele culturii, indiferent daca sunt oameni, plante, animale sau virusi, bacterii sau simple celule (in cazul unui corp) se imbolnavesc si mor. Sistemul se regleaza de la sine. Legile interne ale reglarii echilibrului in masa corpurilor joaca rol de Dumnezeu. Armele de distrugere in masa n-au aparut din senin. Ele sunt o "inventie" a masei. O reactie legitima a individului sau a grupului fata de supraaglomeratia care se produce pe mapamond. Cu cat densitatea populatiei va creste, cu atat cantitatea de armament pe cap de locuitor va creste si ea. In sanul populatiei se strecoara incetul cu incetul ideea (alimentata de subconstientul colectiv) ca suntem deja prea multi. Prin urmare, o parte dintre noi ar trebui sa dispara. Fiecare isi spune: nu eu. Nici familia mea. Nici prietenii mei. Dar vecinii incomozi si rudele incomode, da. Cand spun rude si vecini, nu ma refer numai la familie si la oamenii care locuiesc in preajma noastra, ci am in vedere tari si popoare. Razboaiele din Irak, din Afganistan, revolutiile arabe sau actele teroriste de pe glob si multe alte evenimente asemanatoare ce se desfasoara zilnic in diferite parti ale lumii pot fi privite si din aceasta perspectiva. Undeva s-a dat semnul de alarma: ne inmultim prea repede.

Cand densitatea populatiei atinge cota critica, se condenseaza nu numai spatiul, ci si timpul. Si se mai produce inca un fenomen ce tine de subconstient: senzatia de strivire a aurei. Individul (persoana), din cauza permanentului stres (frecus) cotidian, este deposedat(a) incetul cu incetul de invelisul sau astral, care-i inconjoara corpul ca o mantie protectoare. In acest invelis de esenta energetica se afla inmagazinata toata informatia privind istoria sa si a speciei. Cand vom putea descifra acest invelis, o parte din enigmele legate de intuitie, cunoastere, comunicare prin intermediul sugestiilor sau a viselor sau a altor fenomene paranormale vor fi elucidate. O parte din informatiile acestea se afla inscrise in aceasta placenta astrala, iar o alta parte in fluidul care circula prin corpul nostru si ne mentine in viata. Sangele este cea mai exacta cronica a familiei si a speciei. El e ca o pelicula fluida care rotindu-se in corpul nostru nu numai ca mentine celulele in stare de functiune, dar proiecteaza in constient si subconstient fragmente din "vietile anterioare". Pe calea sangelui ni se transmit experiente si trairi ale unor generatii ce au apus de mult. Cine va reusi sa decodifice (sau sa proiecteze din subconstient in constient sau chiar in afara lui) aceste cronici ale sangelui va sti aproape totul despre om. Razbunarea sangelui, nu-i o expresie intamplatoare. Vendetele, razboaiele isi au punctul de plecare tocmai in acest substrat.

In privinta supravietuirii speciei umane nu trebuie sa fim foarte pesimisti.  Psihicul uman e atat de labil si in acelasi timp atat de puternic, incat va gasi solutia iesirii din criza. De fapt, fiecare va avea de luptat pentru conservarea sub o forma sau alta a propriei identitati. Cu cat uniformizarea va fi mai mare, cu atat aceasta lupta va fi mai acerba. Subconstientul nu va ceda. Va gasi portita de scapare pentru a nu deveni totuna cu ceilalti. De fapt, o uniformizare absoluta e imposibil de obtinut. Daca printr-un experiment genetic, s-ar obtine, sa zicem, un regiment de indivizi care ar  semana ca doua picaturi de apa unul cu celalalt sau chiar un popor intreg, am vedea ca, din punct de vedere psihic, fiecare individ din aceasta multime uniforma isi are identitatea sa. In ce priveste indoctrinarea, aceasta nu actioneaza decat la nivelul automatismelor. Se creeaza niste reflexe conditionate la nivel mental, ce uniformizeaza gandirea individuala. La nivelul umoral, fiecare isi pastreaza insa identitatea. La fel se intampla si cu subconstientul. Prin urmare, privita din aceasta perspectiva, globalizarea nu va duce la neantizarea individului si nici a grupurilor umane. In orice timp si orice loc, indiferent cu ce probleme se va confrunta, indiferent daca va ajunge sa semene cu ceilalti sau nu, individul va fi singur, confruntandu-se  cu el insusi, si cu Dumnezeu.

Cum va arata insa statul global, care va cuprinde in perimetrul sau, metropole gigantice, numarand zeci de milioane sau chiar sute de milioane de oameni?

Unii si-l inchipuie ca pe un musuroi de furnici, altii ca pe o Arca a lui Noe, in care ordinea este stabilita de haosul intern. Iar altii ca pe un Turn Babel in miscare.

Cat de singuri vom fi in acest musuroi, in aceasta arca sau in acest turn ce va tinde sa ajunga dincolo de cognoscibil, doar bunul Dumnezeu stie. Paradoxurile lumii contemporane dominate de sistemul informational sunt multiple. Unul dintre acestea pare desprins din Legea lui Murphy. El suna cam asa: „Cu cat vom  avea mai multe informatii despre lume, cu atat ne vom simti mai singuri". Si alta: „cu cat vom comunica cu ceilalti, cu atat vom afla mai putine adevaruri despre noi insine si despre ceilalti…" De fapt, omul se poate ascunde de singuratatea care face parte din insasi esenta existentei. Existam ca sa ne confruntam cu noi insine. Si nu ne putem intelege propria noastra fiinta decat atunci cand ramanem singuri cu noi insine si cu Dumnezeu.

Cat de singuri vom fi in statul global? La fel de singuri ca orice fiu al lui Adam, nimerit, prin voia Domnului, in gradina edenica, pe care, incetul cu incetul, urmasii sai l-au transformat  in iad.

Si fiindca veni vorba de urmasii lui Adam, sa ne inchipuim cum arata arborele genealogic al omenirii. La un capat Adam, din care se desprinde Eva, iar din ei, in doua brate, doua crengi, doua rauri (unul de barbati, altul de femei) care isi largesc mereu albia pe masura ce inainteaza in istorie. Raurile devin fluvii vuitoare, din ce in ce mai tulburi, din ce in ce mai insangerate, fiind gata pregatite sa se reverse in marele ocean, care-i neantul.

Incremenit ca o stanca la izvoare, Adam, tatal tuturor oamenilor, contempla puhoiul miliardelor de oameni ce-au izvorat din el, ce populeaza nu numai pamantul, ci si cerul.

Oare cum i-ar putea intoarce in Edenul natal?