Marfa comunism

De 16 ani incoace, ne tot obisnuim sa recunoastem marfuri. Sa recunoastem, adica, faptul ca si poezia, de exemplu, si, iata, comunismul pot fi o marfa. Zic: pot fi, pentru ca nimic nu este automat si o marfa, ceva vandabil, adica.
Moment in care nu pot sa nu fac o mica digresiune privitoare la evolutia stranie a cuvintului marfa de-a lungul tranzitiei, pina ce a devenit chiar un superlativ. Iar cel mai ironic uz ca atare l-am si fotografiat, cindva, in statia de tramvai din Piata Unirii din Iasi: pe-o reclama la niste cunoscute tigari grecesti, cineva scrisese cu un marker permanent: "CDR e marfa"! Poza am facut-o cind CDR, saraca de ea – oare mai stiu multi de la ce denumire vine prescurtarea? – era bine mersi intrata-n istorie / sau iesita din prezent, daca vreti, teoretic vinovata si practic destramata…
Tot in anii din urma am mai invatat ca in ziua de azi, nu-i asa, pentru a putea vinde o marfa la valoarea ei, ea are nevoie de o palarie prezentabila prin care poate fi lesne identificata ca atare – ca marfa de sine statatoare. Are nevoie, mai exact, de-un brand.
Imediat dupa 1989, un prim brand "comunist" exploatat a fost… Ceausescu. Au aparut, printre altele, bauturi spirtoase cu numele, respectiv poza acestuia. Lucru, de altfel, cit se poate de facil, de vreme ce, in cazul lui Ceausescu, cei 24 de ani de domnie a cizmarului-cirmaci au servit "brandul Ceausescu" pe tava, numai bine stropit si cu singele proaspat al … Impuscatului insusi.
Sint convins ca exista destui oameni carora li se poate parea – unora in mod cert li se si pare de-a dreptul – o blasfemie sa transformi in marfa ceva incarcat cu multa suferinta, cu orori incredibile si absurditati greu descriptibile. Am putut verifica lucrul acesta cel tirziu prin unele reactii la volumul colectiv "Cartea roz a comunismului" (coord. Gabriel H. Decuble, Iasi, 2004), volum care il are pe sussemnatul ca "autor moral", ideea si titlul antologiei de memorialistica apartinindu-mi.
Ceea ce irita din start este, desigur, tocmai acest titlu al cartii. Atit de mult pare sa-i fi iritat pe unii, ca in mod cert nici n-au mai citit ceva din carte, nici macar prefata lamuritoare semnata de G.H. Decuble. Evident ca titlul s-a vrut o provocare! O provocatoare asezare a cartii intre "Cartea Alba a Securitatii" si "Cartea neagra a comunismului" (sau a capitalismului, ca exista si asa ceva!). O incercare de "ambalaj" care sa vinda mai bine continutul. Caci acesta, continutul, nu e nici pe departe unul programatic roz si este nostalgic doar in masura in care, de regula, oricine-si regreta anii copilariei sau tineretea (pentru majoritatea autorilor din antologie anii traiti in comunism se confunda in buna parte cu anii copilariei, ai adolescentei si-ai studentiei). Dar, in cuvintele prefatatorului, "inainte de a se putea socoti o piesa din dosarul mai larg al «Procesului comunismului», Cartea roz vrea sa inteleaga. Cum sa instrumentezi o pledoarie impotriva nostalgiei iresponsabile, a intrunirilor comemorative din jurul mormintului lui Ceausescu, daca le treci in deriziune? Cum sa intelegi asa-numita Ostalgie care face furori in rindurile tineretului german?".
Si, ajuns la tineretul german, la Germania, mai exact, abia in cazul acesta ma incearca o senzatie de jena si teama de posibila perversitate a receptarii unei carti precum "Cartea roz a comunismului", in ipoteza ca ar ajunge sa fie publicata de-o editura germana. De ce o posibila receptare perversa? Din cauza stingismului pronuntat al unei bune parti a cititorilor! Da, abia o posibila receptare in registru roz a anilor de comunism descrisi de noi ar conferi brandului acestuia cel putin o nota perversa. Pentru ca – paradoxal si nu prea – in Occidentul cel netrecut prin comunism exista, indraznesc sa afirm, mai multi adepti ai ideii de comunism decit in Estul fost comunist!
Desigur, o lectura atenta poate convinge pe oricare cititor de buna credinta ca texte de tipul celor din "Cartea roz a comunismului" nu incearca decit sa salveze din copaia cu apa murdara a regimului totalitar "copilul", viata traita sub dictatura ceausist-nationalcomunista, in toate culorile ei – de la negrul beznei fortate din anii 1980 pina la albul inocentei idealiste specifica, de exemplu, adolescentei. Iar cine va descoperi inclusiv culoarea roz, sa nu se mire prea mult: absenta rozului n-ar fi insemnat mai degraba o grava lipsa de sinceritate? Daca pentru mine personal, de pilda, armata n-a fost un cosmar (cum pentru multi teristi a fost), ce-ar fi trebuit sa fac, sa mint si sa pictez lunile de armata la Predeal in obisnuitele culori cacanii? In plus, cine-si va aminti onest cele traite in comunism, va putea lesne constata ca ceea ce a fost roz a fost indeobste roz in ciuda regimului – si nu datorita acestuia! (Las deoparte profitorii regimului, rozul trait de ei!)
In concluzie, comunismului romanesc nu trebuie decit sa-i elaboram si lui brandul "potrivit" pentru a-l putea pune "in valoare". Adica: sa-l vindem dracului, doar ne-a costat destui ani de viata, nu? Dar sa-l vindem bine!