Matematica Patriarhului

Succesiunea la scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane a survenit intr- un moment pe de o parte tardiv, iar pe de alta parte adecvat vremurilor. A fost tardiv pentru ca Biserica Ortodoxa a ratat oportunitatea de a se pronunta prin vocea intiistatatorului ei asupra unor evenimente esentiale ale perioadei post-decembriste. BOR nu a condamnat mineriadele, nu a luat atitudine in legatura cu preotii si mirenii care au colaborat cu fosta Securitate, nu a criticat derapajele nationaliste si xenofobe, nu a avut un cuvint de spus asupra noilor realitati sociale de dupa 1990.

Altfel spus, ultimii 17 ani, indeobste considerati ani de confuzie, lipsiti de repere valorice, ani in care s-au impus ca modele figuri blamate astazi, BOR a evitat sa arbitreze, sa faca apel public la valorile traditionale, sa fie un ghid pentru cei derutati. Motivele sint multiple si reflecta, in ultima instanta, faptul ca Biserica paminteasca este facuta din acelasi aluat din care sint plamaditi enoriasii si traieste in devalmasie cu acestia tranzitia cetoasa, spaimele, saracia, lacomia si coruptia postcomuniste. In acest rastimp, insa, BOR nu s-a ingrijit de propriile-i slabiciuni, nu s-a curatit, nu s-a autojudecat, nu si-a creat mecanisme si instante care sa-i indeparteze din curte ce este rau si sa identifice partea buna a lucrurilor, reperele proprii de urmat. Nefiind concurata, beneficiind de complicitatea si de ajutorul statului, BOR a ramas ortodoxa in sensul lipsei de schimbare, in conditiile in care anii de comunism i-au afectat nociv fibra vitala. O singura alta institutie din Romania, cocolosita de toate guvernarile de pina acum, este intr-o situatie similara. Este vorba de Consiliul

Superior al Magistraturii, de corpul judecatoresc in ansamblu, care a ramas incremenit, in timp ce toate celelalte institutii s-au restructurat, mai greu sau mai usor, dupa 1989. De aici si convulsiile prin care trece in prezent.

Pe de alta parte, momentul pare a fi adecvat vremurilor, deoarece conjunctura actuala este una favorabila schimbarilor strategice. Noul Patriarh, Prea Fericitul Daniel, conduce o corabie in pinzele careia vintul sufla prielnic, atit din interiorul tarii, cit si din exterior. Societatea romanesca este pregatita sa accepte si sa judece cu intelegere cazurile de colaborare a preotilor cu fosta Securitate. Dupa dezvaluirea dosarelor unor personalitati politice, academice sau din media care s-au bucurat de notorietate si pretuire, cum sint Mona Musca, Constantin Balaceanu Stolnici, Carol Sebastian, Sorin Antohi, deconspirarea preotilor colaborationisti nu ar genera tensiuni sociale, cu atit mai mult cu cit subiectul este cunoscut oficial, insa mai putin recunoscut de biserica. Este, de aceea, surprinzator ca P.F. Daniel evita discutia deschisa, publica, in sensul cooperarii cu CNSAS, a acestui subiect. Prea Fericirea Sa poate rata o oportunitate deosebita, aceea de a curati Biserica de o trauma profunda si ascunsa.

Pe de alta parte, sustinind, in stilu-i caracteristic, adica tacit, protestele colaborationistilor fata de CNSAS, P.F. Daniel este pe cale sa creeze o falie intre Patriarhie si societatea civila, sau acea parte a ei care reprezinta acum, mult mai mult decit in urma cu zece ani, dorintele si gindurile generatiei active, ale tinerilor din tara si de afara. Este simptomatic, si poate reprezenta un subiect de meditatie pentru Prea Fericit, faptul ca la slujba de intronizare au lipsit tocmai cei care l-ar putea ajuta intr-un astfel de demers. Vazut, la momentul candidaturii, ca o solutie energica a curentului de adecvare a clericilor la vremurile noi, iata-l ca porneste la drum cumva stingaci, evitind o dezbatere esentiala asupra valorilor de urmat. Asta daca nu cumva Prea Fericitul vede in declaratiile politice de sprijin, de genul celor facute de Vadim Tudor, o veritabila dezbatere.  PF Daniel continua la Patriarhie o atitudine usor paradoxala, pe care a exersat-o indelung la Iasi.

Ca Mitropolit al Moldovei, a implicat Biserica in activitati sociale, cu sprijinul multor oameni de afaceri, a pus pe picioare o industrie bisericeasca dinamica, profitabila si caritabila, dind impresia faptului ca Biserica a gasit calea de abordare a tranzitiei si, mai mult decit atit, a crizei spirituale specifice climatului global tehnologic. In intilnirile cu preotii, de la centrul ecumenic de la Durau, a criticat intoleranta ecleziastica, i-a domolit pe acuzatorii lui Gabriel Andreescu si a cerut preotilor respect si ingaduinta fata de cei de alta parere. Cu toate acestea, nu a creat mecanisme interne bisericii  capabile sa sustina dialogul viguros, autentic despre asumarea trecutului, cunoasterea lui, experienta altor biserici asupra acestor teme. Tinerii rebeli nu au fost intelesi dintr-o perspectiva rabdatoare, au fost preotiti si, ulterior, au primit canon sa taca.

Discutiile si controversele au fost unilaterale, Mitropolitul manifestindu-si autoritatea intr-un mod aproape tiranic. Pina in urma cu doi ani, relatiile cu laicii s-au rezumat la afaceri si la politica. Poate de aici si inapetenta de a discuta cu societatea civila. Si tot de aici, slabiciunea pentru imaginea-i reflectata pina la satietate de trustul sau de presa. In umbra sa nu sint semne sa fi crescut ceva durabil. Poate doar alaturi. De aceea discutiile despre colaborationism pot fi un test si o provocare pentru Patriarh. Cum la fel va fi si alegerea noului Mitropolit al Moldovei, un prilej de a indica un reper, o cale pentru Biserica.

In ceea ce priveste conjunctura externa, aceasta ii prieste noului Patriarh, tot asa cum agenda ministrilor de externe de pina acum un an le-a facut acestora o imagine extrem de buna si i-a lansat pe toti, fara exceptie, la virful politicii romanesti. Relatiile excelente pe care le-a cultivat deopotriva cu catolicii, cultele protestante si ortodocsii rasariteni ii permit o politica ofensiva fata de Patriarhia de la Moscova, in interesul BOR. Dovada sta recunoastere de catre BOR a episcopiilor din Transnistria si negocierile referitoare la o intilnire cu intiistatatorul rus, programata initial pentru saptamina urmatoare. Nu mai putin adevarat este si faptul ca Patriarhul Alexei – putini stiu ca PF Daniel a avut relatii cordiale cu Alexei al II-lea – doreste un capat de pod spre Europa si ar putea vedea in relatiile cu BOR o oportunitate.

Prea Fericitul Daniel este un diplomat de factura machiavelica. El stie sa radiografieze Biserica, politica si poporul. Stie care sint motoarele care pun in miscare preotii, politicienii si multimile. In discursul de intronizare spunea ca "in lipsa credintei, lumea se reduce la matematica". Afirmatia, atit de adinca, – un indemn la meditatie si spiritualitate – poate fi privita si altfel. Dintr-o anume perspectiva, multimea poate fi pastorita matematic. Altfel spus, poate fi condusa politic. Or, pentru aceasta este nevoie doar de bani si de imagine. Sint exact cele doua forte care l-au adus pe Daniel in scaunul patriarhal. Va ramine Patriarhul prizonierul acestora? Va gasi el, oare, calea de a pune alaturi credinta si matematica? Atitudinea sa in privinta curatirii morale a Bisericii poate fi un raspuns la cele doua intrebari.