Medellin – cind poezia iese in strada

La ce te gindesti cind spui Medellin? La Pablo Escobar si la mafia cocainei, la saracie, la un nesfirsit razboi civil hranit de catre politicienii corupti de la Bogotá si gruparile paramilitare. Nici una dintre aceste imagini nu este falsa. Ba dimpotriva, gradul de saracie al populatiei a ajuns in Columbia in ultimii ani la 60%, peste 26 de milioane de oameni traind sub limita de subzistenta. Lor li se adauga alte citeva milioane de refugiati din zonele de conflict care vin sa intareasca rindurile celor fara adapost de pe la marginile marilor orase.
Si totusi, putini stiu ca, de citiva ani buni incoace, Medellin a inceput insa sa mai insemne si altceva. Anual, vara, aici vin sute de poeti din toata lumea sa recite in fata unui public cum n-au mai vazut niciodata – nicaieri in lume nu s-a mai intimplat ca poezia sa poata stringe laolalta atitea mii de oameni. La Medellin poezia este acum un fenomen de masa; oficial, festivalul de poezie a fost declarat ca fiind festivalul cu cel mai mare public din lume.

Cum se naste un festival de poezie

Inca de la sfirsitul anilor ’40 incoace se stie ca, in Columbia, una dintre cele mai sigure moduri de a-ti pune viata in pericol este sa candidezi la presedintie din partea opozitiei – sase candidati au fost ucisi, ultimul in 1995, de catre ucigasi platiti chiar de catre stat. Din opozitie, asa numita Unión Patriótica, nu a mai ramas mare lucru intreg, dupa ce timp de peste zece ani membrii si liderii miscarii au fost sistematic vinati, numarul persoanelor masacrate ajungind pina la cinci mii. Pe acest fundal de lupta continua de gherila, in care populatia civila este lasata la cheremul fortelor paramilitare, a inceput sa se petreaca un fenomen ciudat: au aparut din ce in ce mai multe reviste de poezie (precum Prometeo, Punto Seguido, Interregno). Putine au rezistat in timp, majoritatea au esuat din cauza minimelor resurse financiare, iar o parte dintre poetii locali care le publicau au fost omoriti in lupte de strada. In 1991, redactorii revistei Prometeo din Medellin au decis sa adune la un loc poetii Columbiei pentru organizarea unor lecturi publice in pietele orasului, in scoli, in puscarii si biblioteci. Doar pentru o zi poezia a fost scoasa in strada. Si peste 4000 de oameni au venit sa o asculte.

La poesia tiene la palabra – Poezia are cuvintul

Dupa succesul enorm pe care l-a avut prima editie a festivalului de poezie, organizatorii, Fernando Rendón si Angela Garcia, s-au hotarit sa mearga mai departe si au inceput sa invite la Medellin poeti din intreaga lume. Poetul si filosoful Hans Magnus Enzensberger, care a participat in mai multe rinduri la festival, scria la un moment dat ca dimensiunile si importanta la care a ajuns poezia la Medellin sint o enigma: "cu totii ne intrebam cum e posibil ca un oras ruinat de violenta si razboi sa iubeasca atit de mult poezia. Tocmai de aceea, ne-ar raspunde, poate, locuitorii Medellinului". Enzensberger observa cu gust amar ca a fost nevoie sa mearga pina la capatul lumii ca sa isi dea seama cit de insensibila si autosuficienta a devenit lumea culturala europeana.
Bucuria cu care oamenii simpli vin sa asculte poezie i-a socat pe mai toti poetii europeni care au venit in Columbia. Un poet francez gasise in Medellin insasi rezolvarea crizei de identitate la care a ajuns poezia in tara lui de bastina. El a afirmat ca, daca va fi sa mai apara alte festivaluri de poezie, ele ar trebui sa se nasca in aceleasi circumstante ca cel de la Medellin, in nemijlocita apropiere cu raul – in astfel de locuri este poezia necesara; dupa ce dai peste un public atit de insetat de poezie, nu mai poti scrie decit cu gindul la el si pentru el.  An de an, festivalul a tot crescut, la o singura editie au ajuns sa fie invitati sute de poeti din intreaga lume. Dar la Medellin poezia are cu totul alta insemnatate decit in Europa. Angela Garcia spunea ca acolo poezia nu poate fi decit angajata, trebuie sa fie atintita direct catre sufletul celui care o asculta, sa il mingiie si sa ii dea curaj pentru ziua urmatoare. In zilele festivalului, tinerii umplu pietele orasului mai ceva ca la un concert pop, se imbulzesc sa gaseasca locuri in fata si-i asculta apoi cu atentie pe toti vorbitorii, fie ca ii cunosc sau n-au auzit in viata lor de acestia. Multi scriu si ei poezii si ii considera pe poetii invitati membrii de vaza ai unei mari familii din care si ei fac parte. Poate suna putin kitsch. Nu si daca te gindesti ca acesta este modul in care locuitorii Medellinului au inteles sa lupte impotriva terorii, devenita politica de stat.
Poetul mexican Adolfo Castanon remarca una dintre schimbarile esentiale de atitudine pe care festivalul de poezie le exercita asupra locuitorilor Medellinului – ii invata sa fie atenti. Ascultind cu atentie, ei au sansa sa auda si tacerea dintre cuvinte. O liniste pe care nu au cunoscut-o pina acum.

Poezia ca arma politica

Fernando Rendón spunea ca autoritatile au inceput sa se teama de festivalul de la Medellin pentru ca el apara tocmai ceea ce ei isi doresc cel mai mult sa suprime: cultura. Cu timpul, miile de oameni care asculta si citesc texte ale poetilor din intreaga lume vor fi din ce in ce mai greu de manipulat. Proportiile la care a ajuns aceasta manifestare au facut posibil un miracol inca la inceputul anilor ’90 – pentru o saptamina, cit a tinut o editie a acestui festival de poezie, s-a intrerupt razboiul civil.
Este de la sine inteles ca organizatorii nu se puteau opri doar la organizarea de lecturi publice, scoli de poezie si workshop-uri. Incepind din a doua jumatate a anilor ’90, cind Medellin se facuse deja remarcat pe plan international datorita festivalului, Fernando Rendón a inceput sa redacteze scrisori deschise presedintelui Columbiei, in care protesta impotriva politicii dictatoriale duse de acesta si ii cerea sa intrerupa actele de violenta indreptate asupra propriului popor. Fiecare editie internationala a festivalului de la Medellin care a urmat s-a incheiat cu cite un protest adresat autoritatilor statului. A urmat apoi nasterea miscarii culturale For Peace in Colombia, la care participa pina acum sase sute de artisti si intelectuali columbieni, carora li s-au alaturat alte citeva sute din peste 80 de tari. Rendón a colindat pe la mai toate guvernele statelor vest-europene, cerindu-le sprijin pentru miscarea sa. Elvetia, Franta, Spania si Germania i-au oferit oficial ajutor. Acum un an, parlamentul suedez a decis sa-i acorde lui Fernando Rendón asa-numitul Premiu Nobel Alternativ, un semnal clar dat de Suedia pentru guvernul de la Bogotá.
Autoritatile columbiene sint, insa, in continuare, surde la zecile de proteste venite de la Medellin. Oficial, ele nu obstructioneaza in nici un fel desfasurarea festivalului anual de poezie, ba dimpotriva. Neoficial, insa, lucrurile stau cu totul altfel. Intr-o scrisoare deschisa trimisa acum citeva zile de Rendón organizatiilor partenere din intreaga lume, el cere sprijin si ajutor "impotriva atacurilor prin diverse forme de opresiune, care includ calomnia si infamia, interceptarea scrisorilor si ascultarea telefoanelor, acuzatiilor mincinoase raspindite de diplomatii columbieni, amenintarilor prin telefon, focurilor trase asupra birourilor noastre…".

Medellin, iulie 2007

La sfirsitul lui iunie, Fernando Rendón a venit in Europa, invitat la deschiderea Poesiefestival Berlin. A inminat tuturor celor prezenti un alt protest adresat guvernului columbian, a strins sute de semnaturi, a rugat pe toata lumea sa il dea mai departe. Alti unsprezece parlamentari columbieni, declarati "disparuti" cu ani in urma in jungla columbiana, dar tinuti ostateci de catre fortele revolutionare armate, au fost ucisi in circumstante necunoscute pe 18 iunie 2007. Organizatorii festivalului de la Berlin au povestit cit de mult a insistat guvernul columbian ca diplomatii lor sa se ocupe de vizita lui Rendón si sa ii "ofere" in permanenta garda de corp. Le este deja frica, a spus Rendón, am devenit deja cunoscuti – asta inseamna ca trebuie sa mergem inainte.
Acum trei saptamani s-a incheiat a XVII-a editie a Festivalului International de Poezie de la Medellin. Spectatorii au stat ore in sir in ploaie sa-i asculte pe cei care au venit sa le citeasca. Intre timp, a devenit act de curaj insasi participarea la acest eveniment. In afara orasului, pe drumul spre aeroport, au aparut patrulele diverselor miscari paramilitare care opresc masinile si ii scot pe poeti cu miinile ridicate peste cap, pentru a le perchezitiona bagajele. Pina acum toti au primit acordul de trecere. "Degeaba cauta. Armele poetilor nu le vor putea lua niciodata", a spus Rendón.