Militianul din tufa

Am avut de a face, la viata mea, de citeva ori cu proverbiala inteligenta si cu celebra corectitudine care definesc cum nu se poate mai potrivit politia romana. De fapt, ca sa fiu corect, nu e vorba de institutia in ansamblul ei, ci de cei mai multi dintre reprezentantii sai. Cu toate ca va fi vorba aici si de o atitudine incorecta, care nu are cum sa porneasca decit de sus, de vreme ce este generalizata.

Cit am fost pustan, mi se intimpla in Constanta sa ma opreasca pe strada cite un tablagiu, sa ma legitimeze si sa-mi recomande sa ma tund. Eram, cum sint si acum, foarte pasnic. Aveam insa parul lung, era prin anii ’90, iar politistii ramasesera cu nostalgii nevindecate dupa vremurile nu de mult apuse cind erau militieni si umblau cu foarfecele linga bulan si puteau ciopirti pe cei pe care ii socoteau dubiosi. Ca civil, ma-ntelegi, te aflai la cheremul lor, te priveau de sus, dispretuitor, dindu-ti de inteles ca pot decide sa te amendeze sau, daca vor ei, te pot tine macar o noapte la sectie. Asa am patit eu, cind eram student, in vacanta de vara dintre anul I si anul II. Asta vine prin 1997. Ma aflam in Navodari, pe seara, cautind apartamentul unor amice pe la care mai trecusem, dar nu reusisem sa-mi fixez cu precizie locul. Pe atunci, mobil aveau doar smecherii. La posta era inchis, nu aveam de unde sa cumpar o cartela. Cum sa-mi sun… amicele (asa am decis sa le numesc, sa ramin consecvent). Prin urmare, am intrat intr-un bloc situat in apropierea celui pe care il cautam si am batut la prima usa, rugind frumos sa mi se permita, contra cost, sa dau un scurt telefon. Raspuns negativ. Dupa vreo 2-3 tentative esuate, la a patra usa la care bat raspunde un militian. Gata echipat, cu o statie in mina. Naivul de mine s-a bucurat, sperind ca ma va ajuta sa ajung unde ma tragea ata. La semnele mele de entuziasm, el a raspuns insfacindu-mi grosolan incheietura miinii, punind mina pe statia care-i conferea importanta si apelindu-si colegii: "Veniti la mine, ca am un colet. Da, ma, la mine acasa".

Coletul eram eu. Au urmat un drum cu duba la sectie, citeva ore de asteptare pe o banca, sub paza, luarea amprentelor, interogatoriu etc. Ghinionul meu: pe hirtia pe care aveam notat numarul de telefon al… amicelor se afla si o caricatura, pe care mi-o facuse o alta… amica, sub care statea scris: "Cretu in Canabis". Unii ieseni stiu bine ca asa se numea un bar din Copou in care de regula se putea asculta muzica foarte buna. In momentul in care tovarasul plutonier major a citit respectivul biletel, a sarit ca electrocutat. Se desteptase in el spiritul eroic. Descoperise, ce mai, un mare traficant, asa cum vedea el in serialele italiene de la televizor. Degeaba am incercat eu sa-i explic ce si cum, nu a vrut sa auda. A urmat o penibila perchezitie, care a culminat cu un streap-tease pe care l-am performat stinjenit si totodata parca amuzat de penibilul situatiei. Dezamagit ca nu a gasit nimic, tablagiul rabufnea periodic: "Mama voastra de golani, nu mai e Ceausescu, ca puneam eu bulanul pe voi si bagam foarfeca in latele voastre!". In fine, dincolo de miezul noptii, am convins un ofiter mai destupat, nimerit printr-o minune in sectie, ca nu sint nici spargator de case, nici interlop, ci doar un student care cauta si el o seara mai placuta in frumosul oras Navodari. Un simplu telefon le-a adus la sectie pe… amicele mele, care au trebuit sa treaca si ele printr-un interogatoriu grobian, in care fiecare intrebare era precedata de: "Domnisoara, pe mine nu ma intereseaza obiceiurile dumitale din pat, dar spune-mi…" si urma: ai fost la Iasi? Unde? Ce ati consumat? De unde il cunoasteti pe inculpatul? Cu de-astia va inhaitati voi, fete tinere, frumoase, nu e pacat? S-o scurtez: am scapat cu o jumatate de noapte pierduta (am recuperat eu dupa…) si cu o amenda pentru tulburarea linistii publice.

Azi nu mai avem de a face cu astfel de dobitoci cu chipiu, care cred ca daca poarta un baston de cauciuc si un pistol fara gloante au dreptul de a decide asupra oricui. Nu, o noua generatie de politisti a inlocuit militienii obtuzi. Cei mai multi sint tineri si au alura de baiat de cartier, gata sa plece in club. Cu barba vizibila, sexy, trendy sau mai stiu eu cum sa-i spun, echipati casual, cu nasturii de la camasa deschisi pina in dreptul sternului paros, cu ochelari de soare, cum au vazut in filmele americane, ei par mult mai politicosi. Au un singur defect: sint invizibili. Militienii de acum 15 ani te insfacau pe strada; era cel putin corect, ii puteai vedea. Cei de acum stau pititi dupa colt si te pindesc, gata sa te prinda asupra faptului. Soselele patriei sint pline de masini de politie echipate cu radar, toate ascunse in curbe, pe stradute laturalnice. Scopul politiei rutiere nu este sa previna accidentele, ci sa dea cit mai multe amenzi, ca bugetul este saracit si are mare nevoie de banii soferilor indisciplinati.

Cu o saptamina in urma, m-au oprit si pe mine doi baieti veseli, care mi-au explicat ca as fi comis nu stiu ce mare greseala (aveam o viteza de cel mult 3 km/ h, dar nu se oprise roata la trecerea peste calea ferata), prin urmare, ei sint nevoiti sa-mi dea o amenda de nu stiu cite milioane si sa-mi suspende permisul timp de 3 luni. Mai intii ca erau de la un post dintr-un sat uitat de lume, nu de la politia rutiera. Apoi, stateau pititi dupa un colt si-ti sareau in fata. Le-am spus ca nu e corect, ca e chiar caraghios ca politia sa pindeasca de pe ulita, in loc sa stea acolo unde e posibil sa se petreaca accidente, ca sa tempereze elanul fatal al unora. Nu in ultimul rind, aratau a orice, doar a politisti nu: cu freza plina de gel, cu tepi in cap, cu barba de doua zile, cu ochelari de soare pe are nu si i-au scos desi stateau la umbra… Mai e nevoie sa amintesc manelele inevitabile care se auzeau din masina? Dupa teatrul de rigoare, au inceput apropourile: stiti, orice greseala se plateste… Da, dar cu chitanta, am spus eu. Si cu motive serioase. Baietii erau iesiti la spaga. Cum nu au scos-o la capat cu mine, m-am ales doar cu un avertisment, cum ca nu as fi avut actele la mine, cu toate ca le aveam.

Acum, toata aceasta poveste mi-a amintit de un textulet al lui Daniil Harms, care incepe cam asa: "Kalughin a adormit si a visat – cica sade el intr-o tufa, iar pe linga tufa trece militianul. Kalughin s-a trezit, s-a sters la gura si a adormit din nou si a visat din nou, cica trece el pe linga tufa, iar in tufa s-a ascuns si sta militianul". Ce spuneti, Daniil Harms scria literatura absurda? Pai ce, atitudinea politiei romane e altfel? Vechii militieni te ridicau fara motiv (chiar daca stateai linistit pitit in tufa), noii politisti te pindesc si sar ca iepurii, de unde nici nu te gindesti si vin victoriosi cu sanctiunea. Ca doar au un plan de indeplinit. Ma si intreb: cum e mai rau?