Caută 
4 MIN
Na, ca pe urmele proaspete, da’ proaspete pe bune, adica aburinde, fierbinti, magmatice inca n-am scris. A existat intotdeauna o distanta – fie si micronica – de asumare a evenimentului (sau a impresiei), de incadrare in termenul proxim, un ragaz de contextualizare. Acu’, fac asa-zicind pocinog, calc, reportericeste, direct pe jaratic… Ma rog, nu la propriu (asta mai lipsea!), dar fara confortul pe care ti-l procura, cum spunea odata Emilian Galaicu-Paun, virful de lance al optzecistilor basarabeni, critica de a doua zi, adica impresia de dupa, cea decantata, flancata de concepte si asezonata de memoria culturala…
Dar, hai, ca ma ia divagatia pe dinainte. Povestea vorbei e simpla – in liniamentele ei fabulatorii – si incepe, dupa tipic, in mod anecdotic. Adevarul e ca am epuizat intreg chilul de „Moca" si, la miez de noapte, daca tot nu te poti infrina (si cafegiii trebuie ca ma inteleg), cea mai buna solutie in partea locului e sa mergi la „Lukoil", citeva cartiere, unde pentru cinci lei (spre deosebire de pretul triplu sau chiar cvadruplu pe care trebuie sa-l dai in localurile de noapte), iti iei o cafea ultradelicioasa. Zau! Nu conteaza ca in drum poti da peste grupuri de cheflii sau drogati (ca doar nu degeaba avem propensiuni evropienesti si mai sintem si oras de placa turnanta: cind spre Rasarit, cind spre Apus): licoarea merita tot riscul si sacrificiul.
La „Lukoil", animatie peste poate, in ciuda orei deja bine inaintate: taximetristi (o circulatie, noaptea, pe la noi, de-ti pare ca nu in cea mai saraca tara a Europei traim, ci undeva in Las Vegas, har miinilor care nu mai ostenesc acolo, pe pamintul fagaduintei…), tineri galagiosi, cu PET-uri barosane de bere si chiar cu „Perfect"-uri (nu-i reclama, parol!) de cite un ditamai litru…
Brusc, dinspre directia vamii Sculeni vireaza un TIR cu numere de inmatriculare iesene. Din cabina coboara un omulean bine trecut de cincizeci, intr-un maiou, hai sa spunem, eufemistic, de secunda prospetime (deh, e si naduseala). Benzinarul, om de-al nostru, ferchezuit in salopeta firmei, ii iese radios in intimpinare si-l intreaba nonsalant, ca pe un vechi cunoscut: scolco? Adica: cit? Cit sa-i toarne. Ieseanul, pre romaneasca lui de peste Prut: ca l-au trimis de la vama, nu stie exact unde, sa-i faca nu’s’ce scanare la bolid (relativ la arme si droguri), dar inainte de toate ar avea nevoie sa-si faca plinul. Colac peste pupaza, nici lei moldovenesti nu are, numai romanesti, dar e gata, ca intelege prea bine, doar e om si el, nu, sa-i ofere la o paritate avantajoasa pentru cel in cauza. Toate astea, intr-un stil fluent, cu o celeritate din care, daca nu ai urechea bine profilata, nu prinzi decit melodia, sensul raminindu-ti abscons.
Benzinarul, inca o data, mohorit deja si destul de mefient: scolco? Soferul TIR-ului, inca mai volubil, cu alte explicatii, mai ample si cu gesturi scontind, probabil, sa accentueze momentele mai dramatice. Ca-i trimis de la vama, ca trebuie sa revina in patruzeci de minute etc. Practic, indescriptibil; pacat ca inca nu putem insera pe hiria de ziar filmulete You Tube. Cei cu berea si vodca, cumintiti dintr-o data si transfigurati ca prin miracol in spectatori: ce iese pina la urma din aiuritorul schimb de replici? Popor, cica, primitor, saritor la nevoie, plin (unde voi fi auzit eu una ca asta?) de solicitudine…
Scaneru’ era hat intr-un capat de oras, cufundat in bezna si intr-o tacere lugubra. Manevram prin hopuri, cotim la dreapta, pe linga falnicul sediu al combinatului de covoare si ajungem, cu chiu, cu vai, linga o poarta de fier, deschisa vraiste. Paznicul doarme dus dupa un perete de sticla, strajuit de un motan sastisit. Batem mai intii cu o piatra in gard, apoi, muncitoreste, cu pumnul in geam.. „Mergeti ‘neavoastra pina dati de-un znac s’apu faceti la stinga. Dupa aceea…". Dracovenia – n-am stiu asta pina asta noapte – e un soi de autocar, plin de sofisticarii interioare, care, cica, vede telepatic ce ai in masina. N-aveam, vai, decit niste neuroni dezabuzati.
La ce bun insa tidula iscalita de inca un muscal cu pasaport moldovenesc, la finele procedurii, nu ma taie capul: incurcate sint caile vamesilor! Dar as vrea sa-i spun de aici, din acest colt de pagina, simpaticului domn Cislea: ca sa-ti faci plinul la noi, mai ales noaptea, trebuie sa cunosti moldoveneste (iata cind prinde bine dictionarul lu’ Stati!), adica sa stii ce-i ala znac, bacioc, pavarot s.a.m.d. Cum spunea Nadejda Constantinovna Krupskaia, dintr-un panou suspendat deasupra tablei, in cabinetul nostru de franceza: "l’etudiant des langues etrangeres enrichir la langue maternelle".
