Mormintul lui Iisus

A facut multa vilva in ultima vreme, stirnind numeroase controverse filmul lui James Cameron, regizorul „Titanicului", despre asa-zisul mormint al lui Iisus si al familiei sale. „Descoperirea", ce poate schimba istoria lumii, apartine arheologilor Simcha Jacobovici si Charles Pellegrino, care considera ca dovezile lor sint irefutabile. Pentru aceasta au scris si o carte, Mormintul lui Iisus si al familiei sale, aparuta la noi la Editura Paralela 45, Bucuresti, 2007, in traducerea Otiliei Tudor si Alexandrei Cristache.

Ma gindeam in sinea mea, ce-ar fi daca Iisus nu ar fi existat, sau daca el ar fi fost un simplu personaj istoric, cu o familie ce traia dupa rinduielile epocii, asa cum se insinueaza tot mai mult in ultima vreme? Daca ar fi fost doar un mit, sau o intruchipare de mituri mai vechi, izvorite din traditiile mesianice evreiesti, din cele egiptene, zoroastriene s.a., mituri legate de zei ce mor si invie a treia zi, se nasc din fecioara, fac minuni etc. Cineva precum Zeus la greci, sau precum Osiris la egipteni. Despre Craciun, cel putin, se stie ca a reprezentat o adoptie in crestinism a unor date pagine legate de solstitiul de iarna, respectiv de inceputul victoriei luminii asupra intunericului.

Problema e ca nu avem marturii fizice ale existentei lui Iisus, nici oseminte, nici amprente, nici pergamente, nici procese verbale de la proces, nici vreun registru de recensamint, nici alte dovezi, exceptind bucatile de lemn din Sfinta Cruce si Giulgiul din Torino, acestea fiind insa intens contestate stiintific. Ei bine, acesti arheologi pretind acum sa le fi gasit. Dar ceea ce au gasit ei nu prea seamana cu ce stiam noi din Evangheliile canonice despre viata Mintuitorului. Ni se spune ca mormintul dateaza din secolul I, ca a fost descoperit in 1980 in Talpiot, linga Ierusalim si ca e plin de dovezi despre viata de familie si despre moartea lui Iisus. Autorii au comparat dovezile gasite si mesajul lor, cu cele scrise in Evangheliile canonice si in cele apocrife, iar rezultatul este tulburator.

Evangheliile apar in ochii istoricilor ca niste opere compozite, create de mai multi autori, si nu neaparat ca niste adevaruri absolute scrise de catre cei mai mari sfinti, cum cred biserica si dreptcredinciosii. Ele au la baza legende transmise multi ani, zeci de ani pe cale orala, ceea ce sugereaza faptul ca istoria este o „halucinatie consensuala", un mit acceptat de cei mai multi, in vreme ce adevarul istoric este o tinta mereu in miscare, pentru care se gasesc intotdeauna noi dovezi care il actualizeaza, fara ca nici o clipa sa fie neglijat contextul si interesul autorilor de cronici.

Acesti autori pretind deci ca aduc dovezi fizice care sint de analizat: mormintul, inscriptiile, osemintele. Problema e ca alti cercetatori resping ipoteza ca respectivul mormint sa-i apartina lui Iisus, sau eventual familiei sale, aratind ca in epoca existau numeroase nume identice si ca mormintul ar fi prea bogat pentru un mintuitor sarac, asa cum ni-l infatiseaza Evangheliile. Cele apocrife complica chestiunea, aratindu-ne cit de variate sint relatarile despre viata Mintuitorului. In Evanghelii ca cea dupa Filip, sau dupa Maria Magdalena si chiar in Pistis Sophia, aceasta din urma e prezentata ca „apostolul apostolilor", ca partenera a lui Iisus, care o pretuia chiar mai mult decit pe Simon Petru si o saruta pe gura. Si in Evangheliile canonice, ea apare mai des decit mama lui Iisus, fiind – ne amintim – prezenta si la rastignire, si la Inviere. De ce este atit de important acest personaj?

Raspunsul dat de Jacobovici si Pellegrino, in urma cercetarilor stiintifice si a investigatiilor de laborator efectuate converg in ideea ca ea era sotia lui Iisus, ca El a avut o familie si ca mormintul descoperit de ei este al familiei sale. Acest raspuns ii lezeaza puternic pe credinciosi si mediile ecleziale, iar acestea resping rezultatul investigatiilor, cu toata stientificitatea lor. Inca o data, credinta si stiinta nu fac casa buna impreuna. Sint oameni, sint institutii pentru care nici o dovada nu va fi suficienta in acest caz si aceasta va fi catalogata, in cel mai bun caz ca „erezie anarhista". Pe de alta parte, sint, tot asa, oameni si institutii dispusi sa mistifice adevarul pentru a lovi in Biserica si in crestinism, ceea ce se poate numi blasfemie. Nu prea vad aici o cale de mijloc, de impacare.

James Cameron considera povestea celor doi cercetatori ca „irezistibila si extrem de concludenta", mai ales din punct de vedere al argumentului statistic, desi e greu de inteles intr-adevar complexitatea practicilor iudaice din secolul I sau a celor din crestinismul primitiv, cu numeroasele sale secte si interpretari. El ne asigura ca aparatura de control a dovezilor a fost performanta, ca au existat cercetatori impartiali si bine pregatiti care erau de acord cu rezultatele s.a. Cele mai discutate si discutabile se pare ca au fost concluziile, stabilirea adevarului.

Desigur investigatiile prezentate pe Discovery trebuie urmate de altele, pentru examinarea cit mai atenta a materialului fizic, chiar daca aceasta poate dura in continuare ani de zile sau chiar decenii. Tot James Caneron dezvaluie faptul ca ultima parte a documentarului s-a filmat sub o ploaie de obuze trase de catre militiile Hezbollah din Liban asupra Nazaretului. Iata de ce cu adevarat importanta nu mi se pare gilceava stirnita in jurul recentei descoperiri, cit reiterarea mesajului lui Hristos, de pace, si iubire si compasiune intre oameni. El a aprins scinteia de divinitate din noi si ne-a daruit vreme de doua milenii nu doar speranta, ci marturia vietii vesnice. Domnilor, va rugam, nu ni le luati inapoi!