Mos Craciun asa cum nu l-am dori

Lumea contemporana, inrobita unui acerb consumism (noua ideologie dominanta), nu mai are respect pentru mituri, pentru traditie, transformind totul intr-o acerba concurenta pecuniara. Asa se face ca simbolurile sacre, cele tipice copilariei au ajuns simple elemente de recuzita intr-un vertij al promovarii unor produse de calitate indoielnica. Printre acestea, imaginea lui Mos Craciun este, cu siguranta, cea mai tocita. Eroul copilariei, darnicul, blajinul batrin a devenit o imagine omniprezenta, de gasit in infinit mai multe contexte cu totul nepotrivite decit in situatiile tipice, de bun simt: il poti contempla atit pe o sticla de Coca-Cola sau pe una de bere, cit si pe lenjeria intima ce reprezinta echipamentul de lucru al vreunei galese domnisoare care face parte din strategia de promovare a cutarui produs. Cu alte cuvinte, avem de a face cu o inflatie a acestui simbol al copilariei, care a produs un soi de scadere vertiginoasa a creditului pe care prescolarii chiar mai sint dispusi sa i-l acorde filantropului mosneag, care si-a pierdut, in primul rind, unicitatea, fiind reprodus la scara industriala si in ipostaze care de care mai nastrusnica. Mos Craciun a ajuns sa insemne, in zilele noastre, in aproape toate cazurile, semnul kitsch-ului. Si e pacat.

Probabil astfel de idei au stat la nasterea cartii lui Pascal Bruckner, Pazea, se-ntoarce Mos Craciun!, de gasit, intr-o reusita traducere si intr-o cit se poate de eleganta conditie grafica, sub sigla editurii TREI. Frumoasele ilustratii, coperta si chiar unele adresari directe ale naratorului ("Copii visatori, care stati seara cu ochii pe pereti si nu puteti dormi") ar indica cum ca istoria ticluita de scriitorul francez, care ne-a obisnuit cu unele povesti prea putin recomandabile minorilor, s-ar adresa unui public naiv prin excelenta. Nimic mai fals: cartea se vrea o punere in garda a parintilor, sanctionind excesul demitizant al contemporaneitatii. Mos Craciun devine protagonist al unui sir de intimplari deloc conventionale, capatind toate tarele omenesti curente, greu de impacat cu imaginea sa obisnuita. Exista insa un resort al acestei deraieri comportamentale: "copiii nu-l mai iubeau, iar de respectat, il respectau si mai putin". Ceea ce declanseaza drama sa, inecata in cantitati considerabile de alcool. Problema de fond este insa alta si porneste de la incredulitatea adultilor, de la incapacitatea acestora de a se mai lasa in voia jocului, de a redeveni naivi atunci cind este cazul: "Cum sa ma respecte copiii, daca parintii nu mai cred in Mos Craciun?", puncteaza nadajduitul batrin, devenit o victima a indiferentei celor carora, de jumatate de mileniu, a incercat sa le lumineze copilaria.

Vaduvit de simpatia celor multi, Mosul se metamorfozeaza el insusi intr-un personaj lipsit de sensibilitate, abrutizat, morocanos, brutal. Pe scurt, un tip dupa chipul si asemanarea "omului recent", adica a celui care a pierdut simtul sacrului (fie si intr-un sens cit mai elastic). Scos dintr-o prelungita stare de etilism de doi trimisi ai ONU, el se transforma, sub atenta indrumare a acestora, intr-un atletic individ, musculos (cam ca intr-un stupid slagar ce ne-a zgiriat timpanele cu nu foarte multi ani in urma) si plin de sine. Isi pierde, cu alte cuvinte, sensibilitatea: "Mosul daruia in chip mecanic, fara elan si fara generozitate. Avea tot atita suflet cit un automat de bauturi". Mai mult decit atit, cistiga un acut simt al afacerilor, devenind un brand inregistrat, cit se poate de profitabil. Cu alte cuvinte, exact ceea ce a ajuns in zilele noastre: un pretext al promovarii, o imagine numai buna de imbunatatit vinzarile. Ba chiar constientizeaza acest lucru, doar ca cinismul antrenat il face sa fie mindru de noul sau statut, de "alibi sentimental al sistemului economic dominant".

Dezumanizat, Mos Craciun ajunge sa fie considerat de toti copiii o pacoste, caci bravada sa de prost gust a inlocuit discretia initiala. El daruieste brutal, din orgoliu, fara pic de maniere, copiii adorati cindva devin niste "smiorcaiti", niste "frecangii". Mosul nu face, de fapt, decit sa adopte cutumele lumii actuale, sa se muleze pe noua paradigma de "sensibilitate"; asa l-am obligat noi sa fie, lasa a se intelege Pascal Bruckner. Acesta este Mosul pe care il meritam, asemenea noua; de aceea ni se adreseaza in acelasi cod neelegant, de aceea tinde sa dea curs unui mercantilism care este filosofia lumii noastre postmoderne. Inflatia de Mos Craciun nu face decit sa demonetizeze un simbol curat, inlocuind surpriza, bucuria curata a copilariei cu lehamitea pe care ubicuitatea unui personaj stereotip o produce. Daca povestea pe care autorul Lunilor de fiere o propune alarmeaza, daca dezgusta, este pentru ca ea da masura unei lumi inundate de kitsch, care nu pregeta sa demitizeze, la comanda, orice, in urmarirea oarba a profitului pecuniar.

Morala este simpla: acolo unde consumismul tine loc de principii, de credinte, lumea se abrutizeaza, se uriteste iremediabil. Cartea lui Pascal Bruckner este o lectie oblica, indirecta, care ingroasa voit datele unui caz vizibil, totusi, acela al siluirii unui mit fundamental al copilariei. El nu face decit sa reprezinte blazonul unei lumi decazute, care nu mai are timp si pentru bucuriile simple, firesti ale sufletului.

Or, Craciunul este, in primul rind, o sarbatoare a sufletului.

Publicitate și alte recomandări video