Mumia europeana

Uniunea Europeana a devenit o mumie socialista. Produce 10000 de reglementari noi in fiecare an, astfel incat – va dati seama – nimeni nu se mai descurca in hatisul de documente. Birocratia se autogenereaza in continuare, statul si eurocratul fiind omniprezenti. De unde productie, economisire, concurenta, spirit intreprinzator, crestere economica, competitivitate? Astea sunt pentru altii. Europa se pregateste sa devina un muzeu. Armata de functionari intretinuta pe datorie se va transforma pur si simplu imtr-una de ghizi.

Cresterea integrarii politice prevazuta, armonizarea fiscala, mutualizarea datoriilor si politicilor economice nu fac decat sa incurce si mai rau companiile si sa explodeze deficitele, pe fondul dilatarii in continuare a sectorului public. Ma simt ca inainte de 1989. E nevoie de reforme fundamentale, de piata, de o democratie de piata, de care birocratia actuala pare sa se teama foarte mult, ca si de agentiile de rating si de burse. Or, vedetele actualitatii sunt bancile si pietele. Asa-zisa „economie sociala", care nu facea decat sa socializeze pierderile, devine o relicva. Asa ceva presupune si propusa emisiune de eurobonduri, noroc cu Germania, care face figura separata si care si-a produs la timp reformele necesare, iar acum conduce dansul in toata Europa, desi va trebui sa faca si ea, pana la urma, reforme dureroase. Pietele rasplatesc tarile performante cu dobanzi mici la credite si le penalizeaza pe cele aflate in dificultate cu dobanzi mari.

In post-democratie, economicul determina politicul, iar deciziile economice esentiale se iau de catre experti, pe piete. Dezbaterile de cafenea si vituperarile parlamentare mai au doar un rol minor; fortele economicului stiu sa le conturneze. Apoi, conteaza talia economiilor: ati putut constata cum tarilor mici li s-au cerut severe planuri de austeritate pentru a li se acorda noi imprumuturi, in timp ce atunci cand a tipat Spania s-au gasit 100 de miliarde euro peste noapte. Nu mai spunem de Italia. Principiul „E prea mare ca sa-l lasam sa se prabuseasca" se aplica astazi tarilor cu acelasi cinism cu care s-a aplicat in 2008 bancilor salvate din bugetele nationale, pe care acum le imprumuta cu dobanda…

Nici o strategie veritabila pe termen mediu sau lung nu guverneaza „salvarea" europeana. Baietii astia au orbul gainilor si reactioneaza instinctual, pe termen scurt. Or, aici se impun restructurari majore, schimbari de mentalitate. Cu toata gargara mediatica, inclusiv discutiile legate de mai multa integrare, UE pare ca a ales sa nu faca nimic si sa moara. Suntem la o rascruce de drumuri si nu inaintam nicaieri. Ministrii de externe propun un presedinte unic, o armata si o viza unica, plus inca o camera a Parlamentului European pentru deputatii din zona euro. Economistii propun unificare fiscala, reunificare bancara si eurobonduri (Germania se opune). Parole, parole, de la vorba pana la fapta drumul e lung si birocratia incrucisata.

Politicienii europeni nu sunt alesi, iar cei numiti nu dau seama nimanui. Marile decizii se iau in spatele usilor inchise. Nimeni nu are mandat popular pentru a vorbi in numele Europei. Astfel ca nici un cetatean european nu poate influenta catusi de putin politica UE. Sigur, exista Consiliul Economic si Social, de unde ar trebui sa se auda bine vocea patronatelor si sindicatelor. Ei bine, aceasta este – de facto – o alta structura superbirocratica, ce mananca timp si bani degeaba: eficienta ei tinde catre zero.

Numai tendintele care vin de jos, daca ar fi ascultate, ar putea salva Europa; pentru aceasta este nevoie de liberalizare si de descentralizare. Francezii se uita prostiti la ce au ales si nu le vine sa creada. Europa se confrunta cu cel mai mare dezastru economic din istoria ei moderna. Fiecare summit se termina cu cate un fiasco. Uniunea fiscala si cea monetara nu mai sunt suficiente, e nevoie mereu de mai mult. Daca nu devine o federatie de state, Europa va pluti in continuare in deriva asteptandu-si inevitabilul sfarsit. Die Welt apreciaza totusi ca e inca prea devreme pentru asa ceva. Din punct de vedere german poate fi, dar ce ne facem cu tarile mici si indatorate. Germania nu se poate desprinde de Europa; Marea Britanie da. Germania poate reusi sau cadea odata cu Europa in fata hiperconcurentei globale. Iar lucrurile trebuie grabite in directia integrarii, nu trenate, altfel vor mai ramane doar oale si ulcele.

In batalia cu criza s-a ajuns la varianta accesarii facile de bani, ceea ce poate destabiliza si mai mult zona Euro. O lipsa de responsabilitate institutionalizata incepe sa cuprinda si Banca Centrala Europeana, condusa totusi de un italian. In concluzie, Europa trebuie adusa la cel mai mic numitor comun, iar acest lucru este hotarat de piete si nu de birocratia de la Bruxelles. Oricat se va incerca tergiversarea lucrurilor, forta pietelor este implacabila si cel mai intelept lucru este sa ne pliem pe aceasta. Nuriel Roubini mai da inca sase ani monedei unice europene. Noi suntem mai pesimisti: trei-cinci ani.

Publicitate și alte recomandări video