Nasterea unei capodopere: „Tatal meu Rusia” de Cezar Ivanescu

"Mary (sotia poetului, n.n.) imi relateaza ca un psihanalist, dupa lectura cartii mele, Pentru Marin Preda, i-a spus ca pastrez vie amintirea tuturor traumelor, de la traumele intrauterine, pana la expulzare, si toate celelalte suferinte in decursul incarnarii mele actuale", astfel debuteaza tulburea si, uneori, in unele pasaje, chiar tulburatoarea confesiune a poetului Cezar Ivanescu din volumul "Timpul asasinilor. Documente si  marturii despre viata, moartea si transfigurarea lui Nicolae Labis", scris in "colaborare" cu Stela Covaci. Titlul, dar mai ales subtitlul induce in eroare lectorul, cel putin in capitolele redactate de Cezar Ivanescu. Preocupat de propriul sau ego si de politile pe care trebuie sa le plateasca diversilor condeieri, mai tineri sau mai batrani, poetul abandoneaza subiectul Labis si se arunca in vertijul neguros al vietii noastre literare, improscandu-si confratii cu noroi. "E adevarat – continua el -, imi actualizez pe cat pot traumele prezente, trecute si viitoare, la cele reale adaugandu-se cele imaginare. Sufar, zice el, usor autoironic, "zilnic si enorm ca nu sunt Marilyn Monroe, i-as face sa se sinucida pe toti cretinologii de azi", mai mari si mai marunti. Prin astfel de exercitii de rememorare a suferintelor indurate in trecut, dar si in viitor, autorul La Baaad-ului se apropie de spiritul "celor alesi", ajungand la concluzia ca daca Dumnezeu nu i-a dat stigmatele care sa-i acopere trupul trecator (urme de cuie, rani, plagi purulente sub forma de cruce, cicatrici etc), i-a dat, totusi, sansa sa si le procure singur, perfectionandu-si astfel arta "teomantiei ("cuvant de origine turceasca se pare", ca si "sangele-mi de turc nebun") care te ajuta sa ghicesti viitorul tocmai in functie de natura ranilor primite de-a lungul existentei… "Urmand aceasta arta ma voi expune continuu – marturiseste poetul – ca un demonizat pana la sfarsitul vietii…"

Aceasta fraza trebuie descifrata ca o premonitie a sfarsitului sau ingrat, dar si ca un crez launtric. Ea e, de fapt, o cheie ce ne permite sa descifram o parte din contradictiile si meandrele destinului sau literar si existential. Salvarea si adulatia postuma pot veni si prin damnare. Prin oprobriul public, care, in conceptia poetului, purifica si limpezeste karma, deschizandu-i calea spre o alta reincarnare, de grad superior. Nu numai dragostea, ci si ura viscerala fata de semeni, impinsa spre extreme, purifica atat sufletul celui posedat, cat si constiinta celor asupra carora se revarsa urgia sa. Ura joaca, in astfel de cazuri, rolul fierului inrosit ce curata societatea de raul existent. "Urmand aceasta cale – scrie Cezar Ivanescu – ma voi expune continuu ca un demonizat, pana la sfarsitul vietii mele". Aceste cuvinte nu au fost aruncate in gol. Ele au devenit un adevarat crez artistic si existential, pe care Cezar Ivanescu l-a urmat si l-a amplificat pana la paroxism in ultima perioada a existentei sale. Iesirea sa de pe scena vietii literare a fost paroxistica. Abandonat de majoritatea prietenilor si adulatorilor, poetul s-a autoclaustrat intr-o singuratate dezolanta, bantuita de angoase. Ura lui fata de confrati, dar si adulatia fata de propria-i persoana au atins o cota aproape patologica. Poetul se manifesta asemenea unui saman cazut prada incantatiilor si dansului macabru executat intr-un ritm dement, menit sa-i releve adevarul absolut legat de specia umana. In acest sens, confesiunile din Timpul asasinilor sunt revelatoare. Inarmat cu o astfel de credinta, poetul nu s-a sfiit sa agate in pioneze pe usa camerei sale urmatoare inscriptie: „Marti spre miercuri dimineata, intre orele 4 si 5, in spitalul din Barlad, pe intuneric – era camuflaj din cauza bombardamentelor – pe 6 august 1941 s-a nascut Cezar Ivanescu, reincarnare a lui Caius Iulius Caesar, si care se va stradui in aceasta existenta sa faca astfel incat sa poata deveni un Buddha intr-o existenta viitoare…" Scriitoarea Alice Botez, specializata in logica si psihologie, dar si in arhetipuri, i-ar fi confirmat aceasta supozitie: "dupa ce mi-a citit cartile, Alice Botez mi-a spus ca e evident in ele amintirea unei morti violente si tot ea s-a mirat – noteaza autorul – ca nu am observant inca o evidenta: sigla I.C., la toate adaugandu-se durerile fizice insuportabile fara nici o cauza fiziologica…"

Prin urmare: cordonul ombilical al reincarnarilor lui Cezar Ivanescu nu a fost inventat de el insusi, cum isi inchipuie unii condeieri. Alice Botez, dar si altii, l-au "obligat sa creada" ca "sunt o reincarnare a lui Iulius Cezar." Traumele dobandite in copilarie i-au sporit aceasta convingere. Tot adulatorii, nu multi, dar infocati, i-au inoculat in suflet si credinta in viitoarea reincarnare salvatoare, cand fostul Iulius Caesar, reincarnat in Cezar Ivanescu, va deveni un nou SiddhÄAArtha Gautama Buddha. Abia atunci, traumele dobandite in copilariei, evocate in Timpul asasinilor, dar si in capodopera sa, Tatal meu Rusia, isi vor gasi rasplata pe masura. Citam cateva versuri din acest superb poem: "!de cinsprezece ani nu stiu, nu stiu nimic de tine, Tata/ stai tot in casa-n care am stat copil in varsta fermecata/ stai tot in casa-n care crunt imi loveai trupul cu centura?/ val ros de sange si acum tot imi mai podideste gura!//…// !sarutu-ti mana,Tata bun, sarutu-ti mana si genunchii,/ te-ating cu palma de copil cu-nvinetitele ei unghii/ mi-s mainile tot stravezii, nevinovate, albe prunce,/ putea sa mi se-opreasca-n loc inima atunce!// !Tu erai Tatal meu si noi copiii iti spuneam Rusia…/ Tu numarai si-ti intindeam palmele-nsangerate tia…/ te-ai fi oprit de-ai fi vazut ca fiul tau de-al doilea plange/ ti-as linge cizmele si azi de-ar fi stropite de-acel singe!// Tu erai tatal meu si noi copiii iti spuneam Rusia…/ Tatal dement cu epoleti si cu centura ca lesia…/ Tu erai Tatal meu si noi copiii te uram si Mama,/ ca ni l-ai pus tu pe pereti pe Stalin si-ai dat jos icoana !//…// !Tu erai Tatal meu si noi copiii iti spuneam Rusia…/ genunchii azi mi-i plec si-ti plang singuratatea, nebunia…/ ma poarta azi picioarele pe Drumul Noilor Imperii, / la Noua Sofie sa-ajung pe crucea Albelor Siberii !" Si cutremuratoarea invocatie finala: "! nimic nu poate-a ma-ngrozi, sufletul meu nu se mai teme…/ de tine doar mi-i dor mereu, nu te-am vazut de-atata vreme,/ dar nu batran, dar nu dement, n-as vrea sa-mi pari acum un altul,/ Tu care trupul mi-ai facut tare si neted ca asfaltul!"

Pentru intelegerea contextului in care a fost scris poemul, trebuie sa apelam si la tulburatoarea marturisirea poetului desprinsa tot din Timpul asanilor: "…aici, in Rasarit a coborat cea mai cumplita noapte a noptilor. Imi amintesc, pentru ca eram copil, si tatal meu, Dumitru Ivanescu, oaia neagra a unei familii de intelectuali, un ins neterminat, avand un frate ca un inger, poet si germanist, disparut in stepele Rusiei, si multi din familie intemnitati sau urmariti de comunisti, ei bine, tata, ca si tatal lui Labis, a intrat in PCR, devenind loctiitorul politic al Jandarmeriei din Husi, si apoi al Militiei din Focsani. Si in toate noptile copilariei mele l-am auzit incarcandu-si si verificandu-si armele si apoi pornind la vanatoare in cele mai reactionare tinuturi ale Moldovei, Husii si Vrancea."

La ce fel de vanatoare pleca tatal lui Cezar Ivanescu se intelege de la sine. Daca tatal lui Labis, in perioada foametei, vana caprioare, tatal lui Cezar Ivanescu mergea la o alta vanatoare, mai crunta. Era perioada colectivizarii, care s-a facut cu cnutul si cu teava lipita de tampla.

Intors acasa, dupa descinderi nocturne, tatal isi revarsa furia asupra fiului… De aici s-a nascut, mai tarziu, capodopera…

"Nascut pentru tristeti si revolta de heruv, lui Cezar Ivanescu i s-au aruncat 3 zaruri inainte – predestinandu-l inger, imperator si poet", scrie intr-o frumoasa evocare poetul si parintele Hrehor. Adaugam la cele spuse: a fost si una, si alta. Si heruv, si imparat, si demon, si poet. Mai ales, poet. "Destinul lui s-a consumat intre limitele temporare marcate de doua sarbatori cu maxima incarcatura simbolica pentru crestini: el s-a nascut de Ziua Schimbarii la Fata si a murit in Joia Mare din Saptamana Patimilor, tradat de discipoli, parasit de prieteni, umilit de acuzatii calomnioase, hacuit cu o fervoare de casap de niste medici la o clinica obscura din Bacau…"