Orasele-tumori

Rasfoiam mai ieri volumul lui Konrad Lorenz Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate. Este o carte minunata, scrisa cu luciditate si fara excese ornamentale, ceea ce ii sporeste calitatea de eseu in care speculatia analogica nu strica echilibrul si claritatea gindurilor din care a luat fiinta exprimarea. Iata si fragmentul asupra caruia mi s-a oprit atentia: "Procesele de intrecere a omenirii cu sine insasi (…) exercita o influenta distructiva asupra constructiilor de locuinte. Nu numai considerentul comercial ca prefabricatele in serie sint mai ieftine, ci si moda, care niveleaza totul, duc la situatia ca la toate marginile de oras ale tarilor civilizate sa ia nastere sute de mii de locuinte identice care nu pot fi deosebite intre ele decit prin intermediul numerelor, nemeritind numele de «casa», ci fiind mai degraba baterii de grajduri pentru oameni folositori, pentru a crea aceasta expresie in analogie cu termenul de "animal folositor" (p. 28). Asemenea gainilor din custile de productie, spune Lorenz, oamenii traiesc in orase-tumori, care le rapesc identitatea si aspiratia de armonizare cu mediul inconjurator. Inghesuiti in locuinte uniforme si urite, fiintele umane sint aidoma "animalelor folositoare" inchise in grajduri si alimentate cu hrana modificata chimic. Inlantuirea de observatii a autorului evidentiaza comportamentul bizar al individului biped civilizat: omul contemporan protesteaza impotriva chinuirii animalelor, dar se manifesta fata de semeni cu o cruzime de care nici animalele nu sint capabile.

E limpede ca Lorenz n-a trecut, nici cu pasul, nici cu privirea, prin marile orase est-europene faurite in vremea de aur a comunismului. De ar fi facut aceasta calatorie de documentare, generalizarile sale ar fi avut, poate, o incadrare putin diferita. In Occident, orasul-tumoare incepe dincolo de zidurile orasului vechi. Zona istorica este pastrata pentru ca reflecta zestrea materiala si spirituala a comunitatii, face bine ochiului si sufletului si aduce bani din turism. La noi, la portile Orientului, orasul-tumoare a fost ridicat prin eradicarea lumii vechi, de parca arhitectura trecutului forma musuroiul ce trebuia distrus pentru a face loc cotetelor de cooperativa agricola. In Iasi, de exemplu, in centrul simbolic reprezentat de perimetrul format din bulevardul Independentei, bulevardul Anastasie Panu, bulevardul Stefan cel Mare si str. Muzicescu (zona Ripa Galbena), simbolurile lumii vechi stau sa se prabuseasca intre turnuri, blocuri, bloculete si blocusoare a caror infatisare barbara stimuleaza angoasele strainilor. Pe straduta care leaga Piata Unirii de bulevardul Stefan cel Mare cladiri frumoase din veacuri apuse reflecta efectele seismelor culturale prin care au trecut. Coma provocata de indiferenta le recomanda pentru clasa de mare risc in caz de cutremur iar tencuiala gata sa se prabuseasca ameninta sanatatea pietonilor.

Nici semetele realizari ale omului nou nu o duc mai bine. In lipsa unui program sustinut de reconditionare a fatadelor, unele blocuri arata ingrozitor, iar starea de disconfort se amplifica pe masura ce calatorul aflat in tramvai sau in autobuz incepe sa resimta socul deplasarii dinspre centru catre margine: Tatarasi, Dacia, CUG. Urit, mai urit, foarte urit, ca in versul de tinerete scris de Adrian Paunescu: "calul calare pe calul calare pe calul calare".

Ar fi fost de asteptat ca uritul sa fie claustrat in oras iar dealurile din jur sa fie impodobite cu locuinte. Nici vorba de asa ceva. In Galata, spre Miroslava, in Bucium ori spre virf de Breazu, masura civilizatiei este marimea, nu utilitatea sau armonia cu peisajul. Scapati dintre peretii locuintelor-tumori, oamenii care au reusit sa-si depaseasca conditia de fiinte fruntase in productie au stat au cugetat si au ridicat niste mausolee a caror infatisare sperie prin monumentalitate si inutilitate. Cu cit e casa mai intinsa si mai inalta, cu atit mai bine. Tiparul monstruozitatilor care graiesc muteste despre grandomania patologica a proprietarilor poate fi rezumat in stil nominal. La intrare, coloane romane, lei imperiali, statuete infricosatoare sau pitici de ghips, in curte, dulai agresivi, beton, pavaj, gazon artificial, arteziene si chioscuri de vara, in case, Domnul cu mila. Modelul poate fi revazut in orice colt urban de Romanie, ceea ce arata ca, la scara nationala, dezmatul arhitectural este marturia convergentei intre forta banului si lipsa cronica de bun-gust. Progresul inregistrat in tehnologia materialelor de constructii si moda au facut ravagii in constiinta colectiva a supravietuitorilor lagarului comunist.

Sa ne intoarcem, in incheiere, la constatarile lui Konrad Lorenz: "aglomerarea duce la insingurare si indiferenta fata de celalalt. Oamenii care sint nevoiti sa traiasca in conditiile descrise sufera o atrofiere a simturilor estetice si etice, aceste simturi fiind strins legate intre ele. (…) Orbirea sufleteasca in fata a tot ce e frumos, atit de raspindita in zilele noastre, e o boala psihica ce trebuie luata in serios, ea mergind mina in mina cu insensibilitatea fata de ceea ce este reprobabil din punct de vedere etic" (p. 29).