Orasul de ghips

Pe la inceputul anilor optzeci, intr-o zi aparu la „Corso” un personaj nou, care insa in scurt timp facu cunostinta cu toata lumea. Parea sa fie un nabab venit din tinuturi indepartate, caci larghetea cu care-si deschidea buzunarele impresiona profund pina si pe cei mai inversunati pictori si poeti ai generatiei „damnate” ce-si faceau veacul acolo, privind cind cu apatica melancolie, cind cu o inversunare crincena la puhoiul de lume ce se scurge cind incoace, cind incolo pe strada Lapusneanu. Patimile erau potolite de vintul care rasfira salcia pletoasa ce se inalta revarsindu-si ramurile galbene peste jumatate din terasa sau de melancolia clopotelor bisericii ce se afla si azi alaturi de circiuma.
Personajul purta o barba blonda, lunga, cu suvite decorate imprastiate pe piept si niste plete pe masura barbii. Venea din tirgul prafuit al Savenilor in dulcele tirg al Iesilor; vroia sa simta pe pielea lui intreaga atmosfera literara. Se pare ca poseda un miros foarte ascutit, care-l calauzi imediat spre cea mai infecta circiuma din oras, „Corso”, frecventata totusi de o mare parte din boema ieseana. Raspundea la numele de Lucian Alecsa si la cei treizeci si doi de ani avea o biografie destul de incarcata ca sa constituie obiectul de studiu a trei rinduri de generatii de critici literari.
Urmatoarele vizite pe care poetul le-a facut in Iasi au lasat aceleasi urme adinci in constiinta noastra, fiind la fel de pitoresti. Omul din Saveni se arata a fi la inaltimea tuturor geniilor care populau de dimineata pina seara acest tainic loc.
Descinderile pe care apoi le-am facut la rindul nostru in tirgul Savenilor au fost si ele memorabile. L-am gasit aici pe poet asezat la Casa de cultura din localitate, inconjurat de toata protipendada orasului. Tirgul era alcatuit din case vechi, lungi, cu un singur cat, cu intrare direct din strada, cu obloane de lemn si acoperisuri de tabla dogorind in mijlocul verii; ascundeau totusi inauntrul lor o liniste racoroasa. O teribila ploaie cu tunete si trasnete inspaimintatoare ne-a surprins la mijlocul noptii in gradina de vara a Casei de cultura cu functiuni multiple, servind cind pentru spectacole folclorice, cind drept cinematograf.
Dupa Revolutie, pe fatada Casei de cultura, poetul a pictat un ochi imens, devenind astfel singurul sau aproape singurul reprezentant al Partidului National Taranesc din oras, fapt pentru care un timp nu a putut iesi in strada decit sub adapostul unei uriase umbrele ce-l apara de ploaia de oua clocite cu care era intimpinat de pasnicii locuitori ai orasului aflat sub stindardul trandafirului tricolor. De altfel, ochiul a fost decupat in scurt timp cu tot cu tencuiala din zid, in locul sau aparind doi trandafiri. De atunci si pina astazi, in tirgul Savenilor se desfasoara o lupta acerba: in fiecare noapte poetul sterge de pe zid cei doi trandafiri, punind in locul lor un ochi atoatecunoscator, dar nu trece nici o ora si acest ochi se metamorfozeaza intr-o grandioasa roza bicefala.
Ne-a uimit in acest tirg aerul deosebit de transparent, cerul frumos si inalt, plopii ce se insiruie de o parte si de alta a soselei ce vine dinspre Dorohoi, biserica frumoasa cu o clopotnita paraginita cocotata pe deal si o multime de ciori care poposesc, in fiecare seara, in copacii din imprejurimi. Atmosfera aceasta ne-a adus aminte de dulcele nostru tirg, bolnav si el de o boala grea – Melancolia.
Vedem in autorul volumului de versuri Orasul de gips un poet autentic, venit sa umple, cu spiritul sau, golul istoric ce se intinde de la Nistru pin’ la Tisa. Sosit spre sfirsitul anilor optzeci in poezie, el se inscrie, prin atitudine si talent, generatiei noastre.
Inchei, citind unul din poemele sale: „La judecata de apoi / nu se sufera mirosul de tamiie /…/ petrecuti de risetele Regilor nesatui / ochii mei clipesc marturii din ce-am vazut / bolnav de transparenta / ratacesc cu poezia la git / cintind litanii”.
La judeca de apoi (a poetilor), Ochiul lui Dumnezeu nu va cintari tamiia, nici tamiierile ce se inalta din cadelnitele aurite ale trandafirilor, ci constiinta. Fie ca Orasul de gips in care sta claustrat poetul sa scape judecatii divine pentru ouale clocite ce se revarsau in Vinerea Pastilor, precum si in alte zile in capul incununat cu o aureola hirsuta a unuia din cei mai pacatosi locuitori ai sai. Caci pacatul poetului e.