Ostentatiile artei si intoleranta

Vazuta de departe, „lumea artei" pare a fi un teritoriu neted, fermecator, survolat de muze gratioase si populat de insi curtenitori (artistii), totdeauna  bine intentionati. Intr-un asemenea loc, instinctele si satisfactiile estetice ale oamenilor si-ar afla suprema implinire. De aproape, insa, lucrurile ar arata cu totul altfel. Pe langa latura armonica, inocenta, pasnica a artei, exista o alta – scandaloasa, agresiva, belicoasa, mai putin vizibila si evocata cu prudenta. Arta „transgresiva" este aceea care sfideaza limitele, familiaritatea, conventionalul, solicitand publicul la o receptare in raspar fata de standardele obisnuite. Calmul contemplarii neutrale este inlocuit in anumite cazuri de nervozitatea atitudinii partizane, deseori radicale si ostile. Poate insa arta sa deranjeze, sa sfideze ori sa calomnieze, fara a-si diminua din creditul alocat? Exista o „masura" de respectat? Trebuie aceasta depasita cu orice pret? Pana unde se intinde autonomia functionala a artei si ceea ce numim „libertatea de expresie" a artistilor?

Privind retrospectiv, constatam ca nu exista reguli, principii sau limite care sa nu fi fost la un moment dat contestate sau depasite. As spune ca s-a experimentat aproape orice, fara ca potentialul inovativ sa se fi epuizat cumva. Ultima suta de ani marcheaza surclasarea tuturor tabuurilor religioase, corporale, sexuale si morale. Granitele dintre arta si non-arta, dar si cele dintre arta si realitate au fost rand pe rand suprimate. In numele artei si al libertatilor arondate acesteia se critica virulent, se protesteaza, se acuza, se produc rani iremediabile (inclusiv fizice), se moare. Idolii de pretutindeni au fost cu totii ironizati sau pangariti. Voluptatile deconstructiei capata uneori chipuri monstruoase. Indraznelile si ostentatiile artei au fost si ele sanctionate. Vigilentele etice, supramotivate politic sau religios, denunta ceea ce este perceput sub semnul excesului sau al ereziei. Ripostele sunt nu de putine ori violente, chiar sangeroase. Un precedent notabil? Salonul de arta „degenerata", din 1937, organizat de nazisti, care ii stigmatiza pe expresionisti. Multe din operele acestora au fost arse, iar artistii – persecutati.

Cu toate acestea, as zice ca scandalurile de ieri, mai curand „teoretice", nu mai au contondenta si gravitatea celor de azi, cand se pun in discutie raporturile dintre imunitate si responsabilitate, dintre libertatea de creatie si morala. Esteticienii se deschid acum spre probleme care evalueaza delictele si transgresiunile artistice (Anthony Julius, Transgresiuni. Ofensele artei, Editura Vellant, Bucuresti, 2008), fie relevanta unor practici artistice suspectate de imoralism (Carole Talon-Hugon, Morales de l’art, PUF, Paris, 2009).

Un exemplu graitor? Dupa amploarea impactului si gravitatea consecintelor, as alege sa va povestesc galceava iscata acum cativa ani, in Danemarca, de publicarea unor caricaturi cu Profetul Mohamed. Va mai amintiti? La 30 septembrie 2005, un ziar local (Jyllands-Posten), aproape necunoscut, a publicat 12 caricaturi considerate ofensatoare in lumea musulmana, unde redarea in orice fel a chipului Profetului este interzisa. Una din imagini il reprezenta pe acesta purtand un turban in forma de bomba, cu un fitil aprins, aluzie la practicile teroriste frecvent intalnite si legitimate religios. Imediat dupa aparitia in presa, musulmanii din Egipt, Pakistan, Arabia Saudita au protestat vehement, atacand si incendiind ambasade ale Danemarcei din tarile lor. In semn de solidaritate cu jurnalistii danezi, alte ziare din Norvegia, Suedia, Franta, Italia, Germania si Iordania au reprodus, la randul lor, caricaturile (intre acestea, Le Monde, France Soir, Die Welt, La Stampa). Consecintele au fost la vremea aceea dezastruoase. Sediul ziarului a facut obiectul mai multor tentative de atac. Numerosi teroristi musulmani s-au mobilizat pentru a-i pedepsi pe autori. Unii din redactorii responsabili de publicarea materialelor incriminate au fost ulterior concediati. Ura s-a generalizat. Pana si produsele daneze au fost boicotate in majoritatea tarilor arabe, iar cetatenii tarii respective au fost indemnati la precautii suplimentare in cazul deplasarilor in exterior. Insusi Bin Laden avertizase fara echivoc: „Daca nu exista limite pentru libertatea voastra de exprimare, pregatiti-va sa infruntati libertatea noastra de actiune".

Cu toate amenintarile, atat jurnalistii, cat si caricaturistii implicati au rezistat tentativelor de intimidare. Pe Kurt Westergaard, autorul caricaturii cu turbanul exploziv, multi fanatici au vrut sa-l asasineze. In contrapondere, acesta a primit un premiu in Germania, de la Angela Merkel, pentru felul in care a contribuit la apararea libertatii presei si in care si-a gestionat dreptul de a critica religia. Criticilor sai artistul le-a declarat ca intentionase sa denunte acele practici si persoane care se folosesc de figura Profetului pentru a justifica teroarea. Ulterior, lucrarea a fost expusa intr-o galerie, fiind perceputa ca o opera de arta veritabila. Bilantul confruntarilor a fost pe masura scandalului iscat: peste 50 de morti. Iata cum, la inceput de secol XXI, arta face victime.

De „tratamente" similare s-au bucurat si reprezentanti ai lumii literare. Sa-i amintesc doar pe Salman Rushdie (Versetele satanice) si pe Michel Houellebecq (Plateforme), autori care patimesc si astazi pentru vina de a fi spus in textele lor ceea ce cred. De fiecare data, s-au invocat autonomia artei, a scrisului si garantiile constitutionale in privinta libertatii de exprimare. Din pacate, nu sunt aceleasi peste tot…