Politica si apatie

Studiul istoriei ne ofera intotdeauna surprize neasteptate. Evenimente ce s-au derulat in epoci diferite si personalitati in aparenta antagonice "reinvie" cind nici nu te astepti in paginile ingalbenite ale unor documente lasate prada nemiloasei vremi, prinzind, sub lupa altui timp, o noua stralucire. Paienjenisul de clipe tesut cu migala deasupra lor si praful uitarii asezat de veacuri sau milenii le conserva si le aduc la acelasi numitor, deposedindu-le de surplusul de afectivitate si conferindu-le un aer de permanenta. Personajele, chiar si cele mai odioase, blamate de epoca, isi arata si o alta fata, "umana", sau altele, iubite de contemporani, se dovedesc a fi doar simple baloane de sapun, ce nu rezista presiunii timpului.
Cine s-ar fi asteptat, de pilda, ca intre ultimul tar al dinastiei Romanovilor, Nikolai al II-lea, si unul din ultimii secretari generali ai PCUS, Leonid Brejnev, oameni atit de diferiti (amintiti-va de figura blajina, usor pierduta a tarului si de cea taciturna, flasca, a lui Leonid Ilici), care au trait in epoci opuse una alteia, sa existe similitudini?! Si unul si celalalt au fost oameni care nu au incercat in nici un fel sa forteze destinul, si unul si celalalt au incercat (mai bine zis, s-au complacut) sa conserve sistemul pe care l-au mostenit prin voia sortii, lasind ca lucrurile sa evolueze intr-un ritm corelat cu pulsul propriei lor vieti. Primului, mediocritatea i-a fost fatala, cel de-al doilea, insa, a cules roadele domniei predecesorilor, acoperindu-si pieptul de medalii, a sfirsit pasnic, adulat de marea masa, care astepta totusi o schimbare.
Revelatoare in sensul gasirii unor puncte de convergenta a acestor doua "biografii" imi par jurnalele pe care ei le-au lasat – nu stim in ce scop – posteritatii. Semnele prabusirii imperiului rus si cele ale destramarii URSS-ului pot fi gasite tocmai in rindurile anodine pe care miinile ce au condus destinele sutelor de milioane de oameni le-au asternut in graba pe hirtie.
Iata ce nota, de pilda, pe 10 aprilie 1916, cu un an inaintea abdicarii, ultimul tar al dinastiei Romanovilor: "Dormit pina la ora 10. Vremea a fost calduroasa (s.n.). Am primit doua rapoarte. Birilov a venit la micul dejun. Facut plimbare lunga. La 6 primit Feodorov. Stana a venit la masa, a calarit cu noi si a ramas peste noapte…". Nici un fel de framintari. Nici un fel de intrebari privind soarta imperiului din partea celui care, prin mila lui Dumnezeu ajunsese "Imparat si Autocrat al Intregii Rusii, Tar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei, Siberiei, Crimeii, Georgiei, Stapin al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Lituania, Volkinia, Podolia si Finlanda, Print de Estonia, Livonia, Curlanda si Semgalle, Samogitia, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Bulgaria si al altor tari, Stapin si Mare Duce al Novgorodului de Jos, Cernigov, Riazan, Polotk, Rostov, Iaroslav, Belosero, Oudoria, Obdoria, Condia, Vitebsk si a toata Regiunea de Nord, Stapin si Suveran al Tinutului Iveriei, Kartaliniei, Kabardinei si al Provinciilor Armenesti, Suveran al Printilor Montani si Circasieni, Stapin al Turkestanului, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn, Ditmarschen si Oldenburg, Print Mostenitor de Norvegia etc. Nici un cuvint despre razboi. Despre pierderile teritoriale si degrigolada care domnea in armata. Nici un cuvint despre Grigori Rasputin, care, subjugind-o pe tarina, reusise sa-si sporeasca puterea, devenind mai puternic chiar decit insusi tarul sau guvernul. Linistea tarului ne cutremura. Parca si apaticul Oblomov, celebrul personaj al lui Goncearov, se caracteriza prin mai multa profunzime. Nu e de mirare, deci, ca Lenin il considera drept "imbecil" sau idiot, astfel ca, atunci cind a dat ordin sa fie executat, era ferm convins ca scapase patria de-o pacoste istorica si nu a avut nici un fel de mustrari de cuget…
"Sculat la ora 10. Perfect odihnit". Citind aceste rinduri si tinind cont si de contextul in care au fost scrise, nu poti sa nu te intrebi oare care ar fi fost destinul Rusiei daca la cirma ei s-ar fi aflat in locul neputinciosului tar un personaj energic… de tipul lui Vladimir Ilici… Dar, dupa cum stim, fiecare epoca isi are eroii ei. Unii sint cuceritori, altii rispitori. Cum s-ar putea descompune imperiile, daca istoria n-ar scoate din buzunarul ei ascuns astfel de personaje? Tarul, dupa cum rezulta din insemnari, pare a fi mai preocupat de temperatura aerului decit de starea natiunii. Pentru a intelege contextul in care Nikolai al II-lea a scris aceste rinduri ne-ar trebui un intreg tratat de istorie, completat de unul de psihologie comportamentala. Din rindurile scrise se degaja o liniste imperiala. Tarul se scoala la ora 10 odihnit si isi pastreaza aceasta stare confortabila pina la sfirsitul zilei. Pentru a putea beneficia din nou de un somn sanatos, face o "lunga plimbare" prin imprejurimi, dupa-amiaza. La orele 18, il primeste pe Fedorov. Dupa care calareste si cineaza in familie. A doua zi, probabil, tarul se trezeste la aceeasi ora, acompaniat de ciripitul pasarilor ce se aude din parc. Se intinde, casca, apoi "executa" citeva exercitii de gimnastica, prescrise de medicul personal. Intre timp, tara fierbe. Soldatii dezerteaza de pe front, ingrosind rindurile proletariatului. Iar la curte se pregateste un complot: asasinarea lui Rasputin, care va fi un preambul pentru detronarea sa…
Viata ultimului tar seamana cu cea a unei domnisoare de pension care a ajuns la o virsta rezonabila. Daca domnisoara de pension mai are vise bovarice, tarul e multumit de viata sa de familie. Chiar daca in alcovul lui a patruns "omul lui Dumnezeu", Rasputin, tarul ramine orb si surd la cele ce se petrec in preajma sa… In rastimpul dintre masa si ora de culcurae, el gaseste si timp pentru lectura…
Si acum sa citim consemnarea lui Brejnev facuta tot pe 10 aprilie, dar cu sase decenii mai tirziu: "Fost la vila. Luat masa de prinz. Bors cu varza proaspata. Odihna, plimbare, citit citeva ziare". Daca n-am cunoaste data consemnarii, am putea spune ca e facuta de acelasi autor. Rusia pare sa fi incaput pe mina unui alt Oblomov, a carui principala grija e aceea de a se odihni cit mai bine in fiecare zi. Decorul, totusi, e schimbat. Dupa-amiaza, Leonid Ilici se aseaza comod intr-un fotoliu si apasa telecomanda: "Privit televizor, hochei, URSS-Suedia, cistigat URSS 4-2". Daca ar fi fost un fan al acestui nobil sport, Brejnev s-ar fi deplasat pe stadion. Prezenta lui, probabil, ar fi animat nu numai tribunele, ci si jucatorii, care ar fi putut cistiga la un scor mai mare. Urmasul lui Lenin prefera sa se destinda intr-un cadru intim. Contactul cu multimea nu-l intereseaza nici atunci cind se afla la tribuna. El stie ca orice ar face si orice ar spune, puterea se va afla in miinile lui. Aparatul a fost creat in asa fel, incit, odata ajuns sus, nu te doboara decit boala sau mai degraba moartea. Si atunci, la ce bun sa-si framinte mintea cu probleme care oricum il depasesc. Spre deosebire de Nikolai al II-lea, Leonid Ilici traia intr-un sistem stabil. Imobilitatea sa a fost, insa, atit de acerba, incit i-a grabit sfirsitul… "Jurnalul continua: Odihna acasa prima jumatate a zilei, masa acasa. Greutate 85,2 kg". Si in sfirsit, si programul de munca: "A doua jumatate lucrat la Kremlin. Semnat minute PB". Cit efort!