Poveste dintr-un personal

Ori de cite ori ma duc pentru mai multe zile la Amnas, devine aproape obligatoriu si un drum la Sibiu pentru cumparaturi: presa, piine etc. Pentru asta, pornesc la 7.30 spre Gara Saliste, de unde iau personalul de la Tg. Mures la Sibiu.

Asa am facut si ultima data (simbata, 9 octombrie). De la Saliste, de obicei nu se suie-n tren cine stie citi calatori – una din explicatii va fi fiind si faptul ca gara e la vreo 3 km de oraselul „capitala culturala a Marginimii".

In fine, a venit trenul, m-am urcat si m-am regasit intru-n vagon de clasa I. Pornesc spre urmatorul vagon, dar un barbat mai in virsta, cu o valiza, tocmai intra din cealalta parte pe culoar. Dau sa-i fac loc, intrind intr-un compartiment, dar omul taman in acela ar fi vrut sa intre.

– Stati asa, i-am zis, atunci lasati-ma dumneavoastra pe mine sa trec, pentru ca eu n-am bilet de clasa I!

– Si care-i problema?, aud o voce din spatele barbatului. Era… chiar nasul, pardon: nasa!

Hm, mi-am zis, daca-i pe asa, ia sa stau si eu la clasa I – oricum am tot vazut stind tot felul de navetisti ori femei de la tara prin vagonul de clasa I al acestui personal si nu prea-mi venise mie sa cred ca acestia ar fi avut abonament ori bilet pe masura…

Nici nu ma asezasem bine, ca trenul a oprit la Sacel, de unde s-a urcat ceva lume, cum avea sa se intimple si se intimpla de obicei si la Orlat, si la Cristian (Sibiu). O constatare: cei mai multi dintre cei care urca din localitatile astea ca sa mearga la Sibiu sint romi si tigani.

Dintre oamenii ce s-au urcat la Sacel, doua femei si doi tineri au intrat in compartimentul in care stateam eu. Nu se asezasera bine nici acestia, ca aparu si nasa. Careia eu unul i-am intins biletul ca sa-l perforeze, iara reprezentantii poporului calator i-au dat „dreptul": vreun leu de caciula si batic, si cu asta basta!

Nici nu stii ce sa mai crezi: o fi discriminare daca li s-ar cere romilor si tiganilor sa-si cumpere si ei bilet ca tot cetateanul care, ca sa fie apreciat, mai intii se respecta, ca sa parafrazez lozinca de pe un afis de „sensibilizare" a calatorilor clienti ai nasilor? Pe afis, apropo, se zice asa: „Respecta-te si vei fi apreciat!". Desigur, nu si de catre nasi (si nase) care n-ar mai face nici un ciubuc daca tot calatoru’ ar accepta ideea din josul afisului: „Calatoriile cu trenul fara bilet sint un fapt antisocial!".

Dar poate ca lucrurile stau taman pe dos, de-am putea reformula concluzionind ca abia acela care se urca fara bilet in tren interactioneaza mai acatarii, socializeaza, adicatelea, cu nasul, „comitind", deci, un fapt social – si poate doar o fapta, acolo, antisociala…

Oricum, daca data trecuta cind am mai facut eu un calcul privitor la citi dintre cei care merg cu personalul isi cumpara bilet relatia a fost de 1 din 3, de data aceasta a fost mai naspa: 1 (adica eu) din 4. Dar, de, intre timp a lovit si criza, nu-i asa?

In fine, in fine, sa lasam vesnicia nasilor CFR si-a clientelei lor fidele (care-mpreuna falimenteaza macar segmentul trenurilor regionale, ca apoi rutele acestora sa fie preluate de o firma privata de transport feroviar – cum, de altfel, s-a si intimplat deja in destule cazuri…) si sa vedem problemele adevarate ale oamenilor! Initial, n-am prea dat atentie discutiei principale (dintre cele doua femei), dar n-aveam cum sa nu ciulesc urechile din momentul in care femeia ceva mai tinara (cca 45 de ani) a rostit urmatoarea fraza: „Da, a luat diploma de la scoala de corectie!". Prea mi-a placut chestia cu „diploma de la scoala de corectie", asa ca am vrut sa vad care era contextul. Si l-am aflat:

Femeia se luptase doi ani sa divorteze de „un barbat ca riia si betiv, care te ameninta (cu accentul pe a treia silaba!, M.A.), politia nu m-a ajutat deloc, doi ani mi-or trebuit pina am reusit! I-am platit si drumul la Saliste…".

Din discutia cvasi-paralela a celor doi tineri (unul, al mai mare, de vreo 20 de ani, parea a fi fiul tigancii divortate) n-am retinut decit o porecla: Sagalu, Doru Sagalu!, si o strigatura a unuia, ori de cite ori era bine dispus: „Pisc-o, Dorule!".

E frumos cu personalul – cit o’ mai circula…