Povesti de familie

Spectacolul Povesti de familie (Porodicne Price), in interpretarea Teatrului Ludic, adaptare dupa textul dramaturgului sirb Biljana Srbljanovic, in regia lui Aurel Luca, se joaca la Iasi in sala Casei de Cultura "Mihai Ursachi" din Copou. Piesa de teatru "Povesti de familie" a fost scrisa de Biljana Srbljanovic in aprilie 1998, pusa in scena la Belgrad si a cistigat premiul pentru cea mai buna piesa noua la festivalul de teatru de la Novi Sad. De atunci, a fost tradusa si montata peste tot in lume (Germania, Polonia, Romania, Republica Moldova, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Elvetia, Olanda).

Trupa Teatrului Ludic participa cu acest spectacol, in perioada 10- 15 iunie, la Festivalul International de Teatru pentru Tineret din Vratsa, Bulgaria. Distributia: in rolul fetitei care se joaca de-a mama (Milena), o tinara actrita cu dubla disponibilitate inspre ludic si drama, Vera Pintea. In rolul baiatului care se joaca de-a tata (Vojin), un actor pentru care comedia nu mai prezinta nici o taina, Ionut Nacu. In rolul copilului anarhist, care nu se mai satura sa-si ucida cu sadism parintii si, in plus, realizind un reusit travesti la un moment dat in spectacol, un actor convingator, Radu Mihoc. Jucind la dublu acelasi personaj, expresive si cu straduinta, Anca Stanescu si Catrinel Constantinescu.

Constructia dramatica reda climatul razboaielor prin care au trecut tarile fostei Iugoslavii dupa caderea comunismului, atacind saracia, egoismul, cinismul omului simplu, nepriceput la politica, dar profund prins in mrejele ei. Mesajul poate fi reactualizat, deoarece ar viza atit criza economica de astazi, cit si prabusirea valorilor familiei traditionale. Piesa este o comedie sumbra foarte reusita, in care actorii joaca rolul unor copii, jucindu-se la rindul lor de-a mama si de-a tata. De fiecare data, jocul se opreste atunci cind copilul isi ucide parintii (dindu-le foc, impuscindu-i, strangulindu-i ori printr-o gluma menita sa-i dea gata). Dictonul "tatalui" – "Oamenii sint dusmanii omului" – este, astfel, ilustrat pina la ultimele consecinte: nu poti avea incredere in nimeni, nici in parinti, nici in frati ori surori, nici in propriul tau copil. Oricine iti poate face rau, toti te vor vinde.

Ori de cite ori un joc se sfirseste, un joc nou ii ia locul, aceleasi personaje (tata, mama si copilul), o noua drama. Personajele din piesa (copiii care se joaca) sint incapabili sa vada consecintele dezastruoase ale faptelor si vorbelor adultilor pe care ii mimeaza. Cu nonsalanta, ei se joaca de-a viata, de-a familia, de-a moartea. Unica faptura care reactioneaza la toate aceste evenimente nu e intru totul rationala. Cel de-al patrulea protagonist este unul controversat, in rolul ciinelui, poate ca nu intimplator numit Nadejda (insemnind speranta), interpretat de doua actrite legate intre ele printr-o coarda elastica, executind miscari simetrice. Este, ciudat, singurul personaj ce poarta cu sine o licarire de umanitate (se infioreaza de cite ori fiul mai comite o atrocitate la adresa parintilor sai si da glas vocii copilului care isi urla nefericirea ori isi cere iertare de la parinti). Alteori, personajul acesta interpretat de doua actrite redevine o fetita salbatica, intrupind intr-o imagine remarcabila amorul violent dintre Andrei si Nadejda (trei capete, trei trupuri invalmasite, sculptind vertiginos de sub o bucata enorma de pinza rosie).

Spectacolul este foarte bine sudat si orchestrat prin lumini, muzica, imagini scenice. Astfel ca la final ramii cu o unica reprezentare inedita, foarte colorata, pestrita in ceea ce priveste calitatea umana (sint etalate valori si trasaturi morale contrastante), totusi grava. Asemeni unui clown caruia ii zarim, la o privire mai atenta, o lacrima in coltul ochilor.