Caută 
5 MIN
In tableta de saptamina trecuta mi-am aratat ingrijorarea, as zice chiar teama, fata de efectul pe care l-ar putea avea invadarea pietii profesionale de catre mii de diplomati in psihologie, fara acoperire in competenta si vocatie. Am invocat fabricile de diplome si tentatia unora de a transforma formarea intr-o meserie atit de dificila intr-o afacere prospera. Am primit intre timp mesaje de aprobare din partea unor colegi, putini, si o indiferenta rece (poate si ostila) dinspre cei care gireaza tot felul de diplome, programe, specializari, masterate si chiar doctorate. Recunosc, mesajul meu distorsioneaza, seamana neincredere in sistem si poate pune sub semnul indoielii "coerenta" care functioneaza deocamdata. Dar nu pot sa ma fac ca nu vad ce viitor se prevede disciplinei noastre, membru in corul ce-l formeaza astazi scoala superioara din Romania.
Am participat recent la o intilnire aniversara a psihosociogilor din Franta. Ascultind comunicari si interventii, discutind cu multi colegi, din diferite arii de specializare, mi-am facut o imagine asupra preocuparilor lor. Ceea ce m-a impresionat profund a fost constatarea ca toti cei prezenti – universitari, cercetatori, practicieni – se considerau responsabili si implicati in viata societatii, datori sa intervina si sa corijeze, sa schimbe, sa ofere consultanta, sa ajute. Cuvintul de ordine era "interventie", oferirea suportului psihosocial pentru depasirea efectelor crizei, distorsiunilor sociale, organizationale si personale. Asistenta oferita de ei nu inseamna doar diagnostic tehnic, metoda, ci si implicare afectiva, empatizarea cu cel asistat, relatie umana. Nu se considerau doar profesionisti, specialisti, ci si cetateni – implicati, responsabili pentru schimbarea sociala. Constiinte publice. Intelectuali angajati.
Psihosociologia privilegiaza legatura dintre cercetator si subiect, ofera acestuia din urma sansa sa se exprime, transforma „obiectul de studiu", individul, in actor social diligent, il invita sa participe la actiunea comuna. Propune ca metoda interactiunea, legatura, schimbul continuu dintre cei doi actori sociali, schimbul de roluri, pozitii, trairi. Un continuum. Nu e vorba doar de un dialog, ci de o inversare a raporturilor existente in psihologia clasica: obiectul de studiu devine subiect, iar cercetatorul evita situarea in prim plan, controlul situatiei, examinarea rece (obiectiva) a celuilalt, manipularea. Psihosociologul actioneaza ca un clinician, pune diagnostic si intervine in intreprinderi, in mediul rural sau urban, in cimpuri de gestiune economica si sociala, in munca sociala, in invatamint si formare, in sectorul asociativ. Apeleaza la mai multe tipuri de practici sociale, frecvent asociate corpusului teoretic si praxiologic, provenind din cimpul formarii si din dinamica grupului, se situeaza in cimpul de cercetare-actiune. Aici se pune accentul pe formare, pe articulare la diferite meserii, pe activitate si pe insertia profesionala. Sint privilegiate interesul pentru munca, cercetarea ca actiune sociala, interventia in cimpul social si profesional, consilierea, analiza stilurilor de munca si de management. Se alimenteaza din diferite curente, miscari de gindire, autori, parcursuri. Se preocupa indeosebi de schimbari, conflicte, grupuri, organizatii, putere, subiect social, munca etc. In ciuda terenului vast de actiune, a domeniilor diverse in care intervine, credincioasa vocatiei sale militante, psihosociologia evita institutionalizarea excesiva, statutul formal conferit prin diplome si pozitii din oficiu. Dar incurajeaza implicarea, insertia in spatiul public, miscarea sociala pozitiva.
La Iasi, unii dintre noi am beneficiat cindva, in vremuri dificile, de un suport stiintific si socio-afectiv articulat curentelor de idei din psihosociologia europeana. Desi rupt de miscarea de idei din Vest, dar confirmind filiatia la conceptia profesorului sau Pierre Janet, pe care l-a frecventat prin anii 30, Vasile Pavelcu se situa pe firul aceleiasi psiho(socio)logii implicate, actionale, legate de subiect. Intr-o carte-manifest, polemica si nonconformista, pentru timpul cind a aparut, Drama psihologiei (1965), Vasile Pavelcu pleda pentru reintoarcerea psihologului in viata sociala, pentru incorporarea vietii autentice, concrete, reale in cimpul de constiinta al psihologului si empatizarea cu obiectul sau de studiu. Cu cit o opera este mai personala, cu cit e mai adinc traita si include sfera intereselor subiective ale autorului, cu atit e mai autentica si se cere externalizata, daruita. „Drama" psihologiei, scria Vasile Pavelcu, este aceea ca nu poate trata trairile subiective ale individului prin apelul doar la laborator, experimente, cifre, tabele. Iata pasajul din Prefata la editia a doua, in care Vasile Pavelcu raspunde polemic criticilor care-i amendau abdicarea de la „obiectivitatea stiintifica", marota a conceptiei materialiste: „Cu totii stim ca exista psihologi dogmatici si rigizi, care taie „sufletul" in bucatele, iar fragmentele le pun la microscop si le consemneaza in tabele, curbe, diagrame, scheme si ecuatii. Omul viu si concret se volatilizeaza in perspectiva mitului cifrelor si a mitului „preciziei", de dragul cifrelor si al preciziei… Viata psihica, prin mobilitatea, fluenta si finetea ei, cere din partea psihologului mai multa finete, subtilitate, mobilitate decit realitatea fizica".
Congresul acesta aniversar (organizatorii i-au dat insa numele de colocviu pentru a privilegia dialogul, dezbaterea, schimbul de idei) a pus in discutie temele centrale ale psihosociolgiei contemporane: interventia in grupuri si organizatii (un proces de intilnire si recunoastere reciproca intre analist si beneficiar), criza (rupturile, conflictele, inegalitatile sociale si periferia, democratia si participarea) si efectele sale, dinamica grupului, istoria recenta si transmisia culturala, formarea psihologica in scoli si universitati, educatia populara, analiza practicilor socioprofesionale, a jocului de rol. Participantii au fost invitati sa-si impartaseasca experientele privind specificitatea cererii de consultatii, in diferite universuri socioprofesionale, sa reflecteze asupra relatiei dintre psihosociolog si solicitantii de interventie din institutiile sanitare si sociale, sectorul psihiatric, cimpul educativ, din intreprinderi si din lumea rurala, din mediul deschis (cimpul politic, urbanism, responsabilii institutionali sau politici, domeniul artistic si cultural) privilegiind democratia participativa. Majoritatea erau psihosociologi practicieni, consultanti, specialisti in interventie, adica profesionisti solicitati de diferite medii institutionale. Am asistat si la ateliere privind interventia prin diferite tipuri de abordari artistice, facind posibil dialogul intercomunitar prin formula teatru-forum (axiodrama, sociodrama, teatru spontan), punind in evidenta, prin documentar, sensul istoric al cimpului socio-profesional sau apelind la resursele coreografiei, arhitecturii, "clovnanalizei" in promovarea actiunilor cetatenesti. Mai decupez cuvintele-cheie dintr-o dezbatere privind mizele sociale ale viitorului: gestionarea energiei si prezervarea mediului inconjurator, dezvoltarea si convergenta noilor tehnologii, innoirea gindirii si actiunii economice, evolutia cadrului juridic si cetatenia.
Inchei cu o intrebare retorica: va putea, oare, psihologia din Romania sa depateasca stadiul de firma sau afacere, pentru a-si urma vocatia de stiinta angajata?
