Caută 
4 MIN
Dupa afacerea „meditatia transcedentala", psihologia a fost expulzata din spatiul universitar, din retelele de formare, din familia meseriilor onorabile. Era prin 1980. Insusi cuvintul „psihologie" era la un moment dat prohibit. Si aceasta stare de lucruri a durat cam un deceniu. Dupa 1989 a urmat revansa. S-au infiintat, mai intii, facultati de psihologie in cele trei mari universitati, la Bucuresti, Cluj si Iasi. Interesul tinerilor pentru studiul psihologiei s-a dovedit extrem de insistent, iar atunci cind in universitati se mai patrundea prin examen de admitere, concurenta era acerba. Asa au aparut primele generatii de psihologi formati in noile conditii, beneficiind de deschidere europeana, avind acces la literatura semnificativa, unii beneficiind de stagii in mari laboratoare din Occident. Asa s-a format noua generatie de tineri profesori. Apoi s-a oferit posibilitatea de formare in acest domeniu in mai toate universitatile publice si in scurt timp in cele private. A urmat o explozie. Numarul facultatilor sau sectiilor care ofera diploma de psiholog, in care se formeaza azi psihologi, s-a multiplicat fara nici un fel de control stiintific, social, moral, fara o evaluare economica a cerintelor. Si nu e vorba doar de diploma de baza, ci si de masterate, de o formare avansata, de o specializare care necesita specialisti, cercetatori, scoli, nume. Noul proiect al invatamintului superior ofera tuturor universitatilor posibilitatea de a-si propune oferta de masterate (chiar si de doctorate, am auzit!), fara nici o evaluare critica externa, independenta, a posibilitatilor din respectiva institutie. Piata a aratat ca e o meserie care se cere. Formarea psihologilor a devenit o afacere. Nu conteaza faptul ca numarul profesorilor autentici este extrem de redus, ca formarea practica este nula, ca nu exista laboratoare, diplomele curg ca un riu care-si multiplica constant afluentii. Tara a fost invadata de psihologi. Cumplita revansa! Stiu o universitate din Bucuresti, un trust, care a infiintat filiale si ofera diplome in toate micile orasele si tirguri din Romania. „Profesorii" nu se intilnesc cu studentii, le ofera doar suport de curs, iar aceste insailari sint copiate fara nerusinare din manuale cunoscute. In graba, copiatorii sar pasagii semnificative, stilcesc nume importante, n-au rusine, n-au auzit de norme morale. N-au teama ca ar putea fi sanctionati. Nu au rusine, dar au sprijinitori.
Interesul pentru studiul psihologiei este ridicat in toata Europa. In Franta, unde stiu mai bine ce se intimpla, exista insa un control stiintific si administrativ responsabil, o constiinta profesionala si civica. Cererea de a se infiinta o filiera noua este examinata de mai multe comisii de specialisti, exigente si conduse de norme etice, incit nu pot aparea improvizatii. In plus, acolo nu exista invatamint superior privat, universitati-afaceri; cel mult confesionale sau ca scoli de business, dar acestea nu sint universitati. Pentru masterate exigenta creste, nu se acorda sub nici o forma drept de a organiza programe de master acolo unde nu exista un grup de specialisti afirmati, o echipa de notorietate care s-a remarcat prin cercetari si publicatii. Despre conducerea doctoratului nu poate fi vorba daca nu apartii unei scoli, daca nu esti un nume cunoscut si recunoscut. A publica un articol intr-o revista cotata inseamna o performanta autentica, iar de „studii" scoase in tot felul de „reviste" sau volume locale, fara gir stiintific, cum se fabrica la noi si se includ in dosarele de concurs, nici nu poate fi vorba. Nimeni nu le ia in seama. Se munceste la un articol doi-trei ani, iar acceptarea intr-o revista recunoscuta e un eveniment care valideaza cota candidatului. Si nimeni nu indrazneste sa ofere spre evaluare productii insailate – ar fi discreditat pentru totdeauna!
In Franta, specializarile in domeniu sint riguros delimitate si sint identificate dupa numele laboratoarelor sau echipelor care s-au afirmat intr-un domeniu. O diploma provenind dintr-o asemenea oaza de productie stiintifica are greutate, cineva format in scoala cutarui conducator stiintific nu se poate compara cu cel care se prezinta cu o hirtie dobindita oricum si oriunde. Nici nu cred ca exista asa ceva. In plus, o diploma autentica ofera garantia implicarii sociale si prestatiei morale a candidatului, el are toate sansele sa devina o voce ascultata si cautata. Si nimeni nu ezita sa se implice, sa caute spatii de afirmare a ideilor, sa devina voce critica.
Am participat, de curind, la un eveniment remarcabil, un colocviu-bilant privind rolul psihosociologului in viata sociala, in spatiul public, institutional sau liber: O jumatate de secol de psihosociolgie. O manifestare initiata de colegii din Franta, organizata de CIRFIP, un centru international al profesionistilor care se ocupa de cercetare, formare si interventie din perspectiva acestei discipline. Ce m-a frapat in cele trei zile, participind la dezbateri, discutind in pauze cu invitatii, asistind la manifestarile unor grupuri de initiativa, a fost constatarea unui sentiment de responsabilitate sociala, demonstrat de participanti prin interventiile lor, nevoia lor de implicare, dorinta lor de a acorda consultanta, de a ajuta. Psihosociologii au depasit barierele traditionale ale laboratorului, au iesit in viata reala, intervin in mediul profesional si in viata cotidiana, se considera profesionisti-cetateni.
Psihosociologia pune accentul pe legatura strinsa dintre dimensiunea psihica si sociala, are ca principiu centrarea pe raporturile dintre individ si societate in situatii concrete, practica articularea dintre filosofia de abordare – privirea din interiorul fenomenului – si metoda (ancheta, interviul, analiza discursului, interventia in vederea schimbarii), sperind sa descopere si sa refaca unitatea dintre om si mediul sau social. O filosofie a legaturii intrinseci individ – lume, a implicarii cercetatorului si a descoperirii prin participare. Psihosociologul implicat privilegiaza interactiunea umana in procesele sociale de stabilizare, de schimbare, de inovare sociala, se pune la dispozitia individului aflat in interactiune cu mediul social, cu altii, functionind in structuri sociale (institutii, organizatii), dar si in relatiile cotidiene; omul relational, individul in proces de socializare, de inserare intr-o situatie data, supus normelor si practicilor sociale, in proces de comunicare si negociere cu ceilalti, cu grupuri, cu mediul social si ideologic. Profesionistul-cetatean nu poate fi produs in fabrici de diplome.
