Resetarea biografiei

In Romania literara, intr-un articol mai vechi (din 9 mai 2008), intitulat Computerul din om, Ioana Parvulescu face o observatie foarte interesanta, legata de lumea ciberneticii in care traim. Spune autoarea: "Sa mi se permita sa visez pe marginea unui om viitor, mai fericit decit cel de pina acum, aflat macar la stadiul de dezvoltare al propriului computer. Un om care sa poata sterge un cuvint sau chiar o litera gresita a vietii pe care si-o scrie clipa de clipa si s-o inlocuiasca fara efort cu altele mai bune. Care sa poata merge inainte si inapoi in succesiunea faptelor lui. Care, dind un simplu search, o cautare, atunci cind a pierdut sau a uitat ceva, sa-si aduca imediat in fata ochilor toate locurile in care se afla ceea ce cauta. /…/. Un om care sa aiba comanda help cind are nevoie de ajutor si care sa trimita spre calculatorul divin send error atunci cind are probleme cu trupul sau sufletul lui, iar acesta sa-i raspunda neparat ce se poate regla in situatia data. Un om care, atunci cind face o boacana, sa poata da imediat undo, adica sa desfaca tot facutul. Care sa-si mute, in puzzle-ul vietii, orice zi in orice loc, care sa treaca dintr-o lume paralela in alta, printr-un simplu copy-paste, care sa poata fi in mai multe locuri deodata". Un individ, altfel spus, a carui existenta sa poata fi setata si resetata continuu, pina la gasirea unui "program" – a unei traiectorii biografice – invecinat cu perfectiunea, infailibil si, tocmai de aceea, exemplar.

Pentru a intelege cum ajunge Ioana Parvulescu la aceasta frumoasa utopie, trebuie sa stiti contextul – cumva epifanic – in care se situeaza scriitoarea la un moment dat. O intempestiva pana de curent ii strica, aparent iremediabil, calculatorul, intr-o mohorita dimineata de iarna tirzie. In ciuda eforturilor proprietarei, dupa revenirea electricitatii, computerul (intrerupt violent din munca de finete, executata cu citeva minute mai devreme) nu-si mai localizeaza identitatea, biriie epuizat, afiseaza tot felul de ciudatenii, iar, mai tirziu, cade intr-o somnolenta fatala, etalind pe monitor un albastru inexpugnabil (nu intimplator, informaticienii numesc aceasta "stare" the blue color of death, "culoarea albastra a mortii" adica). Autoarea e nevoita sa cheme, finalmente, un specialist. Dupa multe manevre nereusite, de resuscitare a creierului artificial (devenit, iata, indispensabil vietii noastre!), acesta vrea sa afle data exacta la care s-a produs nefericitul incident. Ioana Parvulescu i-o ofera cu precizie, intrucit, datorita caracterului ei dramatic, nu a avut cum sa o uite. Apoi, informaticianul face un lucru greu de imaginat de catre profani, ceva care seamana mai degraba cu magia. Activeaza comanda restore my computer to an earlier time/intoarce-mi computerul la o data anterioara. Miracolul se produce instantaneu! Calculatorul revine, in interiorul memoriei sale, cu o zi inainte de sucombare. Constata, fericita, scriitoarea: "(Computerul) si-a regasit ecranul vesel, plin de iconite, de dinainte, pana de curent n-a mai avut loc in timpul lui, ordinea buna a lucrurilor a fost restabilita si, sint sigura, amintirea raului a disparut, pentru ca evenimentul care dereglase totul nu s-a mai petrecut. Intre ziua aceea si ziua asta, in care eram, totul se stersese fara urme". De aici, Ioana Parvulescu dezvolta fascinatia "resetarii biografice", sustinind ca si-ar dori enorm ca omul sa poata apela, in viitor, la comanda restore my computer to an earlier time, iesind astfel de sub presiunea oricarei catastrofe posibile.

Intr-adevar, de cite ori nu visam sa ne intoarcem in trecut pentru a construi unele lucruri altfel, pentru a dezlega legaturi absurde, ce ne-au modificat vietile iremediabil? Cine n-ar vrea sa-si corecteze "pacatele tineretilor", de cite ori nu spunem ca ne-am dori sa fim din nou adolescenti, dar cu mintea maturitatii? Nu stiu daca tehnologia viitorului va putea rezolva o asemenea dilema. Stiu, in schimb, ca individul reprezinta, ultimativ, suma alegerilor – mari si mici – pe care le face, de la debutul rationalitatii pina la sfirsitul vietii sale. Fascinanta in aceasta derulare imensa de optiuni este varietatea "ofertelor" asa-zicind. Fiecare pas – fiecare detaliu al existentei noastre mai precis – se deschide spre miliarde (poate chiar o infinitate) de scenarii posibile. In fiecare clipa, alegem modul in care ni se va desfasura viata in urmatoarele secunde, ore, zile, ani si decenii, "mod" care, in functie de actiunea noastra, ar putea fi mereu altul. Una e sa devin student la chimie si alta la medicina, desi amindoua imi sint accesibile. Altul voi fi daca ma insor cu iubita din liceu si altul daca decid sa merg pe calea celibatului fara constringeri, pina la o virsta inaintata. Alta devine povestea vietii mele atunci cind hotarasc sa beau o cafea in loc de un ceai, sa maninc ori, dimpotriva, sa ma abtin de la mincare, sa o iau la stinga si nu la dreapta, sa ma plimb si mai tirziu sa dorm, sa scriu si pe urma sa citesc s.a.m.d. In fiecare moment, asamblam, dimensiune cu dimensiune, un univers propriu, ocolind, ignorind, uitind alte citeva miliarde de universuri posibile. Lumea noastra devine mai buna sau mai rea, in raport cu alegerile facute. In mod cert insa, ea este singura care exista, intrucit noi i-am dat viata. Celelalte ramin doar ipoteze (cu un grad mare de ambiguitate si improbabilitate) despre cum ar fi putut arata, eventual, povestea persoanei noastre pe un fagas diferit. Ele nu sint si nu vor putea niciodata deveni realitati palpabile. Putem lansa oricind o multime de observatii triste in legatura cu precaritatea conditiei umane, dar, orice-ar fi, trebuie sa-i recunoastem si o mare virtute: singularitatea. Fiecare individ constituie o experienta unica a istoriei mari si a celei mici, "unicitatea" sa venind tocmai din biografia pe care el si-o "scrie", autonom, prin deciziile si optiunile unei vieti intregi. Cum sa ne rapim atunci singuri aceasta gigantica sansa a fiintarii independente, "corectindu-ne", cibernetic, existentele, pina le aducem la numitorul (sablonul) comun (si uniform) al perfectiunii? Sa acceptam, deci, faptul ca, in lumea prezenta sau in cea viitoare, "computerul din om" nu-si poate pastra identitatea decit in real time, "anterioritatea" functionind aici doar ca o figura de stil, declansatoare de naratiuni.