Caută 
5 MIN
Scriam in tableta de saptamina trecuta despre gindirea complexa vs. simplismul cognitiv ca filosofii de viata si ghid de conduita. Nu am ales tema intimplator. O cititoare ofensata imi atrage atentia ca sint deplasat daca nu suport ca intr-un parc popular, ca cel de la Vatra Dornei (care nu mai e de mult loc de promenada a elitelor!), sa se auda numai manele si doresc "sa se asculte muzica clasica si sa umble lumea la costum prin parcuri? Acolo vine lumea sa se relaxeze, un maieu si o pereche de slapi nu ar fi de condamnat". N-are nimic nici impotriva semintelor, daca nu sint scuipate pe jos. Ce putem comenta? Daca relaxare inseamna manele, slapi, maieu si seminte, sfidind bunul simt si respectul pentru ceilalti, ne putem face o idee despre lumea si valorile pe care le propune aceasta cititoare. Nu se limiteaza la opinii, imi ofera si consiliere de viata: "Lumea e in continua schimbare. Va fi mereu un conflict intre generatii. Sfatul meu: incercati sa va obisnuiti cu ideea!". Care generatii? Generatia celor cu respect pentru normele civilizatoare si generatia celor in slapi? Nu e vorba aici nici despre conflict intre generatii si nici despre adversitatea dintre bogati si saraci, cum sugereaza. Lumea in slapi nu e lumea saracilor, iar cei ce pretind doar bun simt sint adesea mai saraci decit primii. E lumea bietilor intelectuali marginalizati de civilizatia banilor si masinilor de firma.
Mai departe: "Cam 50% din articolul publicat este despre familia dumneavoastra! Aveti noroc ca v-a dat Dumnezeu o familie de oameni culti. Daca va nasteati intr-o familie de oameni muncitori la tara care sa nu aiba posibilitatea, nu ar fi fost absolut deloc vina dumneavoastra". Si nu pierde prilejul sa ma apostrofeze: relatarea despre familia mea ar fi o simpla "lauda de sine" care "nu prea miroase a bine". In textul meu relatez, dimpotriva, ca strabunica mea, o taranca analfabeta, a reusit, prin munca si buna administrare a gospodariei, sa-si dea copiii la scoli inalte si s-a cizelat ea insasi, incit, intr-o fotografie-emblema, se prezinta ca o adevarata eroina a muncii si abnegatiei, spiritualizata de credinta ei in forta civilizatoare a cartii si invataturii. Un exemplu de sublimare, de intelegere a faptului ca lumea satului, limitata de nevoi, poate fi ameliorata prin accedere la complexitate.
O alta cititoare ii atrage atentia: "Nu toti oamenii de la tara sint inculti. Eu si cei trei frati ai mei ne-am nascut intr-o familie de tarani pe malul Prutului. Bunicul meu dinspre mama avea in casa citeva sute de carti de capatii pe care le pastra in lacra". Acest bunic al cititoarei nascute pe Prut, inrudit spiritual cu strabunica mea, citea Eminescu, Sadoveanu, Arghezi, Creanga, Dickens, Balzac, Gogol si multi alti scriitori romani sau straini. „Bunicii mei citeau duminica. Chiar cind noi, copiii, eram cu ei si cu parintii la munca la cimp ne povesteau ce citeau, bunicul recita poezie de Eminescu, bunicile cintau amindoua cintece populare vechi, iar mama stia si ne spunea toate povestile lumii. Tata inventa tot felul de masini agricole pentru casa noastra si singur isi construia roata de lemn pentru udat gradina. Si nu era simplu deloc… Un taran cu patru clase facea asta". Si concluzia: "Nu toti taranii sint inculti. Sint unii foarte intelepti si de bun simt, desi au doar citeva clase". Un alt cititor, care-si zice „varu’ lui proust", transeaza chestiunea altfel: "Autorul este nostalgic dupa o lume cu resurse etice si civice superioare lumii de azi. De aceea foloseste tehnica fotografiilor de familie. E un procedeu narativ ca oricare altul. Cititi putina literatura si veti vedea ca nu e vorba de lauda de sine. Poate ca dvs. v-ati obisnuit prea mult cu normalitatea Romaniei contemporane. Slapii si maieul nu sint un semn ca in Romania civilizatia ar fi invins natura. De ce presupuneti ca autorul se refera la nivelul intelectual scazut al oamenilor, cind de fapt intregul articol discuta forme de adecvare sociala prin comportament. In fine, de ce interpretati totul prin prisma insecuritatilor dvs. culturale?". Nimic de adaugat, comentarii perfect la obiect.
Dar cititoarea care-mi da lectii persevereaza si intervine din nou, peste citeva zile, cu satisfactie: "Ma bucur ca opinia mea a atras mai multe comentarii decit articolul in sine!". N-o impresioneaza faptul ca majoritatea comentariilor ii sugereaza ca n-a inteles nimic din textul meu, recunoaste ca n-are lecturi ("nu am reusit sa citesc prea mult in viata mea"), dar raspunde cu dezinvoltura, la nivelul capacitatii sale de intelegere, fiecarui comentariu avizat. Si ma considera pe mine imoral pentru ca am "taxat" pe cei "saraci cu mintea", care "poarta slapi si maieu, pe tinerii care vorbesc urit" si care vor si ei "sa se relaxeze" la Vatra Dornei. Are si un model explicativ: pe vremea mea, numai "oamenii de seama" isi permiteau sa frecventeze o statiune ca Vatra Dornei, pe cind acum pot veni toti. Daca niste invatatori de sat erau oameni de seama, ma bucur sa constat ca ma trag dintr-o spita de neam nobila. Iar astazi, daca pot veni toti, e obligatoriu sa vina cu noua lor civilizatie, pe care s-o disemineze? In finalul interventiei sale, ne ofera o mostra de gindire sofisticata: "As fi totusi incintata daca as citi prin ziare mai putina deontologie (fie ca-i politica sau sociala), desi, fiind foarte la moda acum, e cam greu". De ce poate deveni, oare, deontologia inamic public, mi-e greu sa inteleg. Dar e o proba in plus pentru teoria discursului simplificator! Cine poate decoda universul cognitiv al acestei cititoare, moralitatea sa superioara moralitatii mele, lumea ei, este invitat sa traduca si celor care nu pricep.
Eu am sa inchei cu opinia ca idealizarea simplismului cognitiv poate avea efecte perverse. O societate definita prin valori si principii comunitare creeaza premisele respectului pentru legi si nevoia de progres. Dimpotriva, o societate incapabila sa elaboreze norme de valorizare produce pattern-uri regresive, scheme mintale simpliste si idealuri de sine tribale.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
