Romania tilhareasca

Nu stiu cum se face, dar avem faima de hoti in lume. In actiunile lor promotionale privitoare la Romania "pitoreasca", agentiile de turism nu uita sa-si previna clientii sa fie cu ochii-n patru la bagaje, sa-si doseasca bine portofelele etc. Daca deschizi ziarele, mai ca inclini, tu, roman, sa le dai dreptate: furtisaguri peste furtisaguri la tot pasul, de la vladica pina la opinca. Daca Vlahuta ar fi cascat ochii si la oameni, nu numai la peisajele patriei, ar fi putut sa-si intituleze bine merci cartea Romania tilhareasca, nu pitoreasca.

Chiar in leaganul culturii nationale – am numit balada Miorita -, in care ne zbintuim orgoliile nationale de vreo doua veacuri, ce aflam daca nu istoria unui furtisag. Sigur, creatorul acela anonim, taran analfabet si genial, a sublimat lucrurile, iar dupa el le-au poleit cum s-au priceput cohortele de nationalisti, de poeti, de filosofi – si bine au facut. Insa la origine tot o tilharie cu omor ramine. Tot asa, cuvintul "vlah", prin care erau desemnati romanii in documentele medievale, apare pentru prima data intr-o istorie medievala. Se relateaza acolo cum, pe undeva prin Pind, doi ciobani vlahi au tilharit si omorit un print grec. Nu am sa sustin ca acei istorici straini rauvoitori ca Dacia a fost parasita de autohtoni si repopulata apoi cu tilharii adusi de la Roma. Chiar de ar fi asa, nu vad de ce am suferi de un complex de inferioritate pentru asta. Englezii au "deversat" vreme de sute de ani toti criminalii si toate putoristile in State (iar in zilele noastre Fidel Castro a faacut acelasi lucru cu infractorii cubanezi), dar americanii nu sint complexati din cauza aceasta si nu se flageleaza masochistic, cum au obiceiul multi telectuali cu cablu romani. Avem azi o sumedenie de intelectuali categoria Gaby Lunca, ce oracaie de durere constatind defectele neamului: "Da, mama, cu biciu-n mine".

Asadar, sa lasam consideratiile astea istorice de claca sau de bodega si sa ne intoarcem la hotia de azi. Mai inainte insa, nu ma pot abtine sa spun doua vorbe si despre haiduci. Cica indivizii astia lasau munca cimpului si luau calea codrului. Lasau coada sapei si a coasei si se puneau pe cintat din frunza, din trisca si din solz de peste. Avind mult timp liber la dispozitie, se puneau si pe facut direptate. Niste istorici cu "Stefan Gheorghiu" la baza (asta era o scoala comunista cum e azi "Spiru Haret", dar si altele, iesite ca ciupercile otravitoare dupa… liberalizare) scriau brosurele cum ca haiducii luptau impotriva "exploatatorilor". Se piteau in codrii seculari, ca pe-atunci inca nu-i taiasera cu drujbele, si ieseau la drumul mare la momentul potrivit. Aveau prin sate iscoade, stramosii ciripitorilor de la Secu, si-i informau. Si jefuiau pe ciocoi, pe negustori, smulgeau cerceii de la urechile cucoanelor, cum fac azi tiganii nostri la italience. Daca haiducii cintau din fluier si din cobza, jefuitilor nu le ramineau decit drimba si fluieratul a paguba. Se organizau ei in potere, dar nu reuseau nici macar sa-i intoarca in sate, cum ii repatriaza azi nemtii sau spaniolii pe neohaiducii cersetori in curse charter.

Cica haiducii dadeu banii jefuiti pe la saraci, da’ eu nu prea cred. Mai degraba cred ca mai scapau printre degete pe la veri, pe la nepoti, asa cum face Becali, bunaoara, iar la sarmani dadeau asa, de gura lumii, pentru "imagine". Plus ca trebuiau sa-si rasplateasca ciripitorii, gazdele, ibovnicele (iar cosminelepasarin si ginelepistol de atunci erau la fel de scumpe), tainuitorii averilor… In rest dadeau pe la crisme, cum spun atitea versuri: "L-am vazut la crisma Stanei (pe Radul mamei)/Unde-si beau drumetii banii/ Si haiducii gologanii". Sau: "La crisma la Negostin/Unde beau haiducii vin/Indulcit cu rozmarin". Pesemne trageau niste baute monstru, ca ale taticilor cind se da acolatia, vorba lui Malaele. Sau mai degraba cum sint azi chefurile obstesti la sate, cind se dau ajutoarele sociale: se bea virtos zi si noapte pina ce se papa toti banii. De fapt, si aici e vorba tot de un furt cu statul in rol de "haiduc": ia de la cei care au (salariatii care muncesc) si da orbeste la cei care n-au, dar multi nici nu se omoara sa aiba. Cit de morala si democratica este chestia asta, vom incerca sa vedem in alt articol.

Haiducii de azi nu fura numai ca-n codru, ci fura chiar codrul, cu drujbele, cum va spuneam. Fura combustibil cu canistrele, cu butoaiele, cu cisternele, fura tot de la calea ferata, inclusiv sinele. Am vizut intr-un sat cum erau furate grinzile de la pod, astfel ca a doua zi nu aveau oamenii pe unde merge la lucru. Iar ca sa spun cum se furau porci si carne in Tomestiul mon amour, mi-ar trebui citeva pagini. Dar haiducii de azi au lasat codrul frate cu romanul si s-au internationalizat. Au luat calea metrourilor din capitalele europene, a magazinelor alimentare din Italia, incit proprietarii pun anunturi ca nu mai fac reduceri din cauza furturilor romanilor. Acesti haiduci ai trotuarelor ar avea cu ce-si plati alimentele din cersitul pe care-l practica. Dar ei fura, prefera sa locuiasca in niste paduchernite putind a bulendre mucezite si a caca, cu certurile lor, cu manelele lor…, da!, ca sa-si pastreze specificul national. Vin apoi prin satele lor gorjene sau maramuresene, isi trintesc niste casoaie inutile si se duc inapoi dupa aceea. Aici nu gasesc de lucru, dar chiar de ar gasi, s-au dezvatat sa munceasca. Mai bine fura.

Atunci, de ce sa ne mai miram ca avem politicieni hoti?