Rumanskoe zoloto

Un rus, pe nume Serghei Mihailovici Golubitki, scrie intr-o revista ruseasca axata pe probleme financiare un articol intitulat Rumanskoe zoloto (Aurul romanesc). Acest rus sadea are o viziune atat de clara si de cinstita asupra chestiunii tezaurului romanesc din Rusia, incat mi se face rusine mie, ca roman, de modul imbarligat si imbalegat, in care politicienii romani sadea pun aceasta problema. Imi amintesc in acest sens de romanul Adrian Severin, euro-spagarul sadea, care, pe cand era ministru de externe, dojenea parinteste ziaristii ca sunt prea vocali, ca aceasta chestiune se rezolva numai pe cai diplomatice, discret, bla-bla-bla. Si a rezolvat-o de mama-mama, ca a dat Insula Serpilor.

Dintre romani, doar un ungur sadea, anume György Frunda, membru al unui partid de moravuri usoare, cum ii spun romanii sadea, a pus transant problema tezaurului la UE.

M-am interesat de Golubitki pe Internet (nu am spatiu, ca sa-i prezint realizarile impresionante), dupa ce am primit de la o persoana pe care nu o cunosc extrase traduse din articolul mai sus citat. Golubitki se refera in articol mai intai la criticile UE fata de unele incalcari ale drepturilor omului si democratiei in Rusia. Critica la randul lui lipsa de criterii a UE in a vesteji o gramada de lucruri din Rusia, dar punand pe acelasi plan, de pilda, marile cazuri de coruptie din Rusia cu scandalul fetelor de la Pussy Riot. Critica de asemeni incapacitatea UE de a impune „rezolutii" Rusiei. Vestejeste si politica de „samoderjavet" a Rusiei, care nu raspunde in nici un fel la problemele spinoase cerute de Europa si nu incearca sa indrepte nimic.

In acest fel, Golubitki ajunge si la problema tezaurului romanesc, dovedind o cunoastere amanuntita a problemei pe parcursul istoriei. In final iata cateva citate (articolul ar merita sa fie publicat integral): "Aurul romanesc" a fost transmis in Rusia in doua etape: la 12 si 14 decembrie 1916 – in 17 vagoane cuprinzand 1738 lazi, cu un continut in valoare de 314 580 456 lei si 84 de bani. Acestor lazi li s-au adaugat altele doua cu bijuterii ale Reginei Maria, toate in valoare de 7 milioane de lei.

In zilele de 23-27 iulie 1917 (deja dupa revolutia din februarie), a fost trimis al doilea esalon cu parti ale Tezaurului Romaniei: 24 de vagoane, bunurile avand o valoare de inventar de  7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unitati de cazaci, trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.

Apoi s-a intamplat ceea ce s-a intamplat: o banda bolsevica de teroristi a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Davidovici Bronstein, alias Trotki, a declarat public cu cinism: „Activele romanesti plasate la Moscova vor fi indisponibile pentru oligarhia romana. Guvernul sovietic isi asuma obligatia de pastrare a acestor active, ca si pe cea de returnare ulterioara a lor in mainile poporului roman".

Cuvantul lui Leiba este lege, astfel incat poporul roman, care de mult si-a detronat regii, asteapta si in prezent sa-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia intreg cinismul situatiei trebuie sa amintim in mod neaparat despre cele trei restituiri oficiale, facute in 1935, in 1956 si 2008. Aceste restituiri au fost insotite de o retorica triumfalista de genul celei din urmatorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 in presa sovietica: "In toti acesti ani poporul sovietic a pastrat cu meticuloasa grija operele de arta de o mare valoare istorica si artistica. Guvernul URSS si poporul sovietic au tratat intotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabila a poporului roman".

„Cu totul aparte sta chestiunea „aurului romanesc", care nu permite in nici un chip, sub nici o forma, sub nici un fel interpretari ambigue. Si vreau sa subliniez inca o data ca aceasta chestiune are o importanta principiala anume pentru Rusia, anume pentru noi, si intr-o masura cu mult mai mare, decat pentru Romania si, cu atat mai mult, pentru Moldova, ai carei parlamentari, apropo, au si intervenit pentru includerea chestiunii in rezolutia APCE.

De ce are aceasta chestiune o importanta principiala anume pentru noi, dar nu pentru Romania? Pentru ca in cazul Romaniei este vorba pur si simplu despre pierderea unor bunuri materiale, in timp ce in cazul Rusiei aceasta chestiune se pune intr-un cu totul alt plan, in cel moral. Daca noi nu recunoastem aceasta chestiune, noi ii spunem nu atat strainatatii, cate ne spunem noua insine ca, da, noi suntem niste HOTI! Noi recunoastem constient, in deplinatatea facultatilor mintale, ca suntem urmasii si continuatorii de drept ai unei hotii bolsevice, ca suntem pui destoinici din cuibul lui Trotki.

Doar asa si nicidecum altfel. Si nici un fel de ineptii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor rusi despre faptul ca, adicatelea, tema „aurului romanesc" tine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorica, fara nici o tangenta cu politica actuala, nu pot acoperi monstruoasa prapastie morala care ne separa pe noi de Lumea Binelui si a Luminii, daca refuzam sa ne recunoastem obligatiile de returnare a ceea ce am furat fatis, cinic si impertinent". „Am uitat insa un mizilic colea: sa restituim 93,4 tone de aur". 

„Din pacate insa, nimanui nu-i pasa de "aurul romanesc". De Riot Pussy – da, aceasta este o crima strigatoare la cer impotriva puterii. Pe cand tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a incredintat toata averea sa, e asa, un fleac , „o chestiune istorica".