Caută 
6 MIN
Video
Citiva prieteni si colegi mi-au avansat versiuni alternative la imaginea pe care am propus-o, in tableta de saptamina trecuta, satului ravasit si secatuit de fibra umana de calitate. Profesorul Mircea Covic, de la Medicina, ma admonesteaza ca am generalizat nepermis si-mi invoca si zone mari din Romania (Bucovina, Ardealul, Banatul) in care ravagiile comunismului sint mult mai reduse. Nu peste tot este la fel, imi scrie si doamna Aurora Liiceanu. A mai ramas o urma de normalitate morala in unele sate care n-au fost colectivizate. „Ce descrii tu se intilneste mai degraba – dar poate gresesc – in zonele tembele, unde saracia e endemica. Am vazut in Maramures ca au ridicat coltii cei harnici si au ce le trebuie. Muncesc nebuneste si au de toate. Nu sint multi, dar sint respectati, sau mai degraba invidiati, dar ura fata de ei a jigodiilor lenese nu iese la suprafata". Oamenii din aceste sate s-au salvat, au evadat si se indreapta spre civilizatie. Dar sint putini. Imi place – ma incurajeaza – ca vezi transmiterea micimii umane din generatie in generatie – prin schimbari mizere psihice. Faci bine ca scrii despre stricaciunea umana de la tara. Este intr-adevar ceva cu satul – admite colega mea -, s-au petrecut aici schimbari dezastruoase, s-au intimplat rupturi irecuperabile, iar problema principala este lenea, faptul ca satenii au uitat sa munceasca, stau la televizor, beau la circiuma sau nu, au fost dresati ca altii ii tin pe ei. Am vazut si eu un reportaj naucitor despre un sat care a primit ajutoare in 1990 si de atunci stau taranii la poarta, injura si asteapta ajutoare, ca asa este normal". Are, desigur, dreptate, cred ca a identificat principalul efect al mai vechiului schimb intre sat si putere: noi va asistam, voi ne oferiti atasamentul vostru. Ziarul de Iasi a publicat nu demult un reportaj tulburator despre o comuna din Iasi, Lungani, in care majoritatea satenilor sint asistati social. In cursul unor interviuri cu primari din sate, pe care le-am facut in urma cu citeva luni, imi vorbeau de principala lor preocupare: sa asigure ajutorul social pentru asistatii comunei si sa obtina macar ceva in schimb, citeva zile de munca in folosul comunitatii, la indreptat santurile sau macar promisiunea ca banii nu se vor duce pe bautura, ci pentru hainute si rechizite pentru copiii lor. Mi se relateaza cum majoritatea celor care primesc ajutoare sociale beau toata luna pe datorie, la bufet, neavind cu ce plati si fiind notati intr-o condicuta. Cind vine ajutorul social platesc datoria si pot continua. Doctorul Covic crede ca alcoolismul este consecinta saraciei, materiale si socio-culturale. Oamenii n-au repere, nu vad remedii, sint descurajati. Si pelagra a fost o boala a saraciei, si malaria o boala a mizeriei economice si sociale, dar au fost invinse. Daca vrem cu adevarat, se poate. Dar avansul alcoolismului nu-i de azi, de ieri, e mai de mult. Gasesc in memoriile „mandarinului valah" Petre Pandrea o insemnare de prin anii 1954-55, in putinul interval in care a trait in afara inchisorilor la care l-au condamnat fostii tovarasi de idei: „Alcoolismul este pustiitor printre maturi din pricina rachiurilor tari ca votca si otravitoare ca romul, ca adio mama (galben), te vazui printre morminte (izma verde)…. MAT-ul de astazi reprezinta cea mai atroce crima premeditata impotriva natiunii…, cea mai sinistra alcoolizare, abrutizarea brutei umane pina la flescairea continutului cranian si dezlegarea membrilor lungi de trunchi". Daca inainte romanul bea doar la zile mari, din bautura facuta in casa, vin si tuica, acum (atunci, in 1954!) el bea zilnic, la bufete sau cumparind de la „alimentara" statului, o „otrava" care-l „decimeaza ca o mitraliera". Stim acum unde s-a ajuns dupa acest tratament.
*
Mai decupez un paragraf din scrisoarea doamnei Liiceanu: "Am fos, cu o televiziune, intr-un sat, dupa inundatii. Afla ca doua cazuri m-au uimit. Cei carora li s-au dat case – nu se stia inca in ce regim juridic, de folosinta sau de proprietate – deja le vindusera la oraseni drept case de vacanta, ei gindind sa se mute tot in fundul curtii, la case de paianta. Cereau case cu 7 camere, contind toate cotetele, si strimbau din nas ca aveau doar trei camere. Unul, suparat ca nu i s-a darimat casa la inundatii, si-a udat noaptea casa cu furtunul si ea nu s-a darimat; vroia si el casa noua. Altul a facut gauri rotunde cu pikmakerul, sperind sa se darime, si casa era cu buline, nedarimata, si innebunise de draci. Si, in timp ce se lucra la casele lor, ei stateau la circiuma, cu apa pina la glezne, si beau, racnind si mustind de draci si invidie". In timpul emisiunii – se transmitea in direct – o femeie mai in virsta, care avea doi copii in strainatate, un baiat in America, despre care spunea ca-i trimisese bani, a luat microfonul si a inceput sa urle, in transa, Thanks America! I love America! Ah, Money! Money! Femeia afisa un exhibitionism patologic, parca cineva ii apasase pe un buton al mintii, iar psiholgul care trebuia sa comenteze acest episod de fraternitate si solidaritate sociala a avut apoi parte de o scena si mai tulburatoare. Vrind sa descifreze comportamentul acestei fiinte, a chestionat-o mai amanuntit: era foarte nervoasa pentru ca burlanul de la casa curgea pe o latura a ei si nu la strada, unde era un sant de scurgere paralel cu drumul. „I-am spus ca i s-a dat o casa intreaga si ca ar putea sa-si lungeasca ea burlanul cu citiva metri. A ramas cu gura cascata si mai enervata, pretinzind ca ea vrea burlan pina la strada".
Avem a face, daca adun cuvinte-cheie din mai multe mesaje, cu lumea lui „sa ni se dea", cu o „psihologie a milogelii", cu cunoscuta „pasivitate si asteptare depresiva"; iar „oboseala, lehamitea si lentoarea noastra ancestrala sint dusmani mai redutabili decit clasa politica". Preiau din mesajul doctorului Covic: criza societatii civile este mai daunatoare decit toate celelalte; dar sa nu disperam, este multa, multa nevoie de oameni ce pot dinamiza spiritele si gasi solutii.
*
Nu stau mai bine nici cei de peste Prut. Profesorul Ion Negura, de la Chisinau, imi relateaza: „De fapt, eu vad un pic altfel situatia: eternitatea moare la sat, adica inversarea sintagmei lui Blaga. Cum s-a ajuns aici? Satul a devenit sprijinitorul comunistilor nu numai pentru ca este mai conservator, mai putin cultivat si informat etc., dar si pentru ca s-a degradat, mai ales moral. Daca eu le spun: Ati vazut la tv cum Voronin sta cu luminarea aprinsa in noaptea Invierii, cucernic, evlavios, facindu-si cruce mai des decit chiar preotul? – Da, am vazut si ne pare bine ca e cu noi, crestinii. – Da’ ati vazut, numai cu cinci zile dupa, cum statea la Lenin si-l slavea?... – Si asta am vazut, spun ei. – Deci Voronin se inchina si lui Christ, si lui Antichrist. Cine este el, atunci? Urmeaza un discurs aiuritor, ca asa a fost timpul cind trebuia si Lenin iubit, ca nu a fost el, Lenin, chiar asa rau… Delir! Explicatia mea: de vreo 50 de ani si mai bine, din sat au tot plecat la oras, la studii, cei mai buni, cei mai capabili tineri, iar in sat, in kolhoz, ramineau cei ce nu puteau, nu aveau munitiile necesare, inteligenta, caracter sa cucereasca orasul; in fiecare an plecau cei isteti, iar cei neisteti se resemnau… Selectie negativa. Un alt factor de selectie negativa au fost cele doua deportari: imediat dupa razboi, preotii si invatatorii care ramasesera dupa exodul in Romania (iata inca un factor) si cea din 49 – cei mai inteligenti si gospodari sateni… A ramas „restul" care s-a reprodus, iar acestia ii voteaza pe comunistii care le-au dat speranta ca pot si ei deveni cineva". Si incheie, amarit de ceea ce a intilnit: „decaderea morala, negarea virulenta a adevarului daca el nu convine, complacerea cu minciuna daca ea ii ofera confort. De fapt, satul nici nu vrea sa cunoasca adevarul, acesta il irita, il scoate din sarite…".
