Scepticul reconfortant

Intre atit de personalizantele figuri care publica, de ani, in aceasta pagina, dl. Adrian Neculau se distinge prin tonusul lui reconfortant, prin grauntele de speranta pe care psihologul stie a o insemina intr-un cimp dispus intru regenerare. Surprinzator, la inceput de an si de saptamina, magistrul universitar debuteaza cu un comentariu de o umoare cam neagra privind prezentul si viitorul urbei careia ii sintem conlocuitori. Admirind, printr-un nobil patetism, gloriile trecutului, "sintele firi vizionare" ce ne precedara, ungureanul (de la Ungurenii rurali si universitari, vecini cu Iacobenii mei natali), preumblindu-si sceptica privire peste Iasul zilelor noastre, nu vede nimic rasadit si rasarit mai acatarii, ci, dimpotriva, o mediocritate, o agresivitate si o promiscuitate ce nu-ti lasa decit sansa sinuciderii. Ici-colo "doi-trei scriitori, un pictor, un matematician" accentueaza si mai si penuria ieseana de valori.

Asta, magistre, daca privim jumatatea goala a paharului, ceea ce, dupa aproape doua saptamini de sarbatori, e explicabil. Cealalta jumatate are, in opinia mea, o consistenta de vin nobil, si numai rautaciosii (nu e cazul domniei tale) ori mofturosii refuza sa-l deguste. "Doi-trei scriitori" de relief e deja o concesie pe care ai facut-o. Sint sigur ca, fara efort, gasim in Iasi si doi-trei pictori reprezentativi, nu doar unul. La matematicieni nu ma pricep, dar ecuatia culturala ieseana are, cert, mai multe cunoscute, decit necunoscute. Aici vietuieste si edifica, spre exemplu, un filosof al istoriei, despre care se poate spune ca a facut scoala. Mai este si o scoala de critica si istorie literara, iesita din mantaua lui Maiorescu si a lui Ibraileanu. Si a lui Calinescu, cu voia dumneavoastra. Nu dau nume, ca sa respect conventia.

Tot fara efort descoperim si citeva centre de iradiere culturala de avengura. In afara de Casa Pogor, care a dominat si a confiscat, vreo 10-15 ani, evenimentele culturale iesene, au aparut in prim plan institutii concurentiale – precum Ateneul Tatarasi, Grupul Periferic, Casa de Cultura "Mihai Ursachi" – care provoaca si coaguleaza valori in ebulitie sau in stagnare, determinind o emulatie benefica pentru staiful cultural al Iasului. Se adauga acestora initiativa unor particulari – si aici trebuie sa reiterez macar doua nume: Pascal, Stratan -, a caror disponibilitate financiara s-a rasfrint/se rasfringe in acte culturale de tinuta.

In plimbarile domniei tale prin Copou, poate ca ai vazut, iubite magistre, o sama de scriitori, panotati pe zidul Casei de Cultura si – de! – pe gardul imprejmuitor; poate le-ai ascultat si vocea lirica, difuzata, la anumite ore, in Gradina linistii patriarhale. Unii dintre ei se plimba cu tramvaiul, prin Iasi, altii, cu Editura Polirom, prin Europa. Si Europa literara vine uneori pe-aici, ce-i drept, cam timid, ca sintem la extremitatea estica a Uniunii, si nu oricine isi permite sa locuiasca la Hotel "Europa"… Hai, magistre, trebuie sa recunosti ca Hotel "Europa" arata bine si, cu un pic de ingaduinta, mai gasim in Iasi doua-trei cladiri (chiar mai multe) de bun gust. Sigur, Piata Unirii este desfigurata de blocurile staliniste, si doar dupa un cataclism ar putea, eventual, sa recapete o fata umana.

Ramine valabila asertia potrivit careia "omul sfinteste locul". Ai intrat vreodata "La motor", sa vezi cum a innobilat Dragos Patrascu un spatiu insipid si incolor? Sint sigur ca frecventezi galeriile de arta din perimetrul central al orasului unde, mai intotdeauna, ai cu ce-ti clati ochii. Stiu ca esti un participativ, nu doar ca prezenta ci mai ales ca spirit deschis la intruchiparile artei, ca apreciezi mai mult decit doi-trei scriitori, mai mult decit un unic pictor, un muzician sau un …universitar. Stii prea bine ca toti acestia la un loc creeaza o ambianta, sint expresia a ceea ce magistrul nostru Al. Dima numea genius loci. Chiar matale insuti, magistre, esti emanatia acestui ambient si nu ma indoiesc ca, dincolo de dezamagirile sau frustrarile de moment (ori de durata), modelezi emuli pe masura.

Si atunci?

Cind un atit de fin psiholog cedeaza…psihic amenintarilor virtuale ale realitatii, psihozei crizei ce ne paste, si se inscrie in corul scepticilor, nu-ti mai ramine decit sa psalmodiezi vorba cronicarului de altadata: desartarea desartarilor si toate sint desarte. Si totusi, cunoscindu-l prea bine pe magistrul Adrian Neculau, sper intr-o revenire a domniei sale la eseistica energizanta care il caracterizeaza si care e/era insotita de un halou de speranta. Amintind si vorba veche si inteleapta a lui Nichita Stanescu: nu mor caii cind vor ciinii.

Sa ne regasim, asadar, "in acele insule de caldura umana", la care se raporteaza, mai mereu, magistrul de la Ungureni.