Sindromul Luni

Inca neconfirmat de forurile superioare ale Wikipediei, sindromul Luni e, totusi, analizat si discutat cu pasiune in comunitatea internautilor anonimi si cunoscuti. E vorba despre o cantitate invizibila de depresie care se inopineaza in corpul mental al pacientului odata cu incheierea duminicii. Indiferent daca ti-ai petrecut weekend-ul in pat, la casa din Bucovina sau in cele doua baruri din centru, lunea dimineata isi pierde din claritate si ramine in amintirea dupa-amiezii de dupa ca un sentiment confuz, provocator de judecati negative.

Angajat de bunavoie ca spectator in cinematografele Festivalului de Film de la Iasi, mi-am petrecut saptamina trecuta alergind cu laptopul intre birourile cu film, convins ca doar dedicarea completa idealurilor companiei imi va aduce acea satisfactie profesionala – garant al deranjul spiritual de weekend. Muncind cu simturile spectatoare la Pa-ra-da, Battle in Seattle, Munyurangabo, The Boat that Rocked, Moon, Constantin si Elena, propriul scurt-metraj, trecind si prin gala de inchidere alaturi de notabili colegi  din birourile superioare ale orasului, descinderea in weekend-ul de refresh/restart nu parea sa fie mai grava decit alte sfirsituri din cariera de spectator calificat.

„Confuz luni" poate fi titlul unui album pentru verisorii care fac in curind treisprezece ani sau prilej de hipnoza regresiva, in cautarea sindromului. Imi amintesc desele schimbari de program din festival, anumite sectiuni (Made in Romania) fiind mutate cu totul pe alta zi, fara informatii comunicate. Imi apar imagini ale intirzierii de un sfert de ora, douazeci de minute, jumatate de ora inainte de proiectii, apoi filme proiectate format TV in loc de latul cinematografic. Uitindu-ma in spate cu ochii inchisi, vad opt spectatori in sala la Constantin si Elena, printre care si juriul; relaxat pe canapeaua regresiei mentale, ma incordez in fata site-ului cu pagini necompletate inainte, in timpul si dupa festival. Voluntari panicati de neputinta tineretii incearca sa ma scoata din hipnoza, sa-mi ofere solutii. E prima editie a festivalului, e bine ca Iasul are si, mai important, va continua sa primeasca un festival de film pentru studentii de anul viitor, din ceilalti ani. E doar inceputul si au fost filme bune, nu poti nega. Nu, asa e, nu pot nega. E doar sindromul Luni, am gresit in weekend. Si e pacat ca nu scrie nimeni despre The Monday syndrome pe Wikipedia, fara de care credibilitatea mea traieste doar pina la sfirsitul articolului.