Caută 
3 MIN
Realitatea TV a impus sintagma "smecherii soselelor". In limba romana, din pacate, termenul "smecher" nu e unul negresit peiorativ. Din contra… Individul care nu tine seama de reguli si goneste pe contrasens, spre a ajunge in capul coloanei de masini, e vazut cel mai adesea de "vulgus profanum" (dar si de el insusi) drept o intruchipare providentiala a inteligentei practice. El nesocoteste regulile din sentimentul si convingerea, capatate prin educatie privata, ca "regula e facuta pentru prosti". Smecherul e, cum ar veni, un elitist. Metafizica lui e una solipsista. Principiul lui e acela ca in viata "trebuie sa te descurci". Sigur, un atare principiu pretinde din partea smecherului o seama de abilitati, de inzestrari native. Nu face parte din tagma hulita a "prostilor". Dar, ma intreb, este el cu adevarat un ins dotat cu insusirea inteligentei? Ma indoiesc…
Voi examina un exemplu la indemina. Am sarbatorit cu surle, cocarde tricolore, zimbete generoase, prinderi in hora si trimbite, acum doua zile, Unirea Principatelor, de la care s-a implinit un numar rotund de ani. Tot romanul s-a veselit. La Iasi, la Focsani, la Cluj… Presedintele Basescu insusi a tinut la o gradinita de cartier o sumara (dar foarte elocventa) prelegere despre evenimentul serbat. In 5 ianuarie 1859, au repetat copiii, moldovenii, cuprinsi de un entuziasm inspirat, l-au ales ca domn pe Alexandru Ioan Cuza. In 24 ianuarie, muntenii, cuprinsi de acelasi entuziasm inspirat, au procedat la fel. Magistrul s-a oprit din poveste aici.
Imi permit a o continua in felul urmator. Asadar: prin alegerea unui singur domn, cele doua entuziasme (separate pina atunci de firul placid al Milcovului) s-au cununat intr-un unic si covirsitor entuziasm nedivizat. A fost, cu siguranta, un moment de straluminare metafizica, in care, spun istoricii idealisti, Providenta (de obicei, mastera cu romanii) si-a intors fata (si) spre ei. Dorobantii si-au zvirlit chipiul spre vazduh, simultan, si la Iasi, si la Bucuresti, si la Focsani. Tunurile au bubuit sincronizat. Clopotele bisericilor au batut intr-o singura dunga. Pentru o clipa, romanii si-au coordonat respiratiile, tensiunea, pulsul, bataia pleoapelor. S-au inchinat la unison.
Si as mai adauga ceva. Presedintele Basescu a omis un detaliu. Fireste, nu poate fi vorba de ceva realmente semnificativ. Si nici de ceva recomandat copiilor ori manualelor scolare. Oricum, nici gradinita, si nici liceul, nu sint, fireste, locul cel mai potrivit pentru chitibusuri, bagatele si nuante, atita vreme cit nici savantii nu s-au pus de acord. La ce ma refer? Aproape ca nici nu cutez a destainui, in aceste ceasuri de inalta traire patriotica, in care boldul mindriei loveste nu numai in inima (foarte larga) a politicienilor, dar si in cordul national. Fie, totusi…
Pentru a caracteriza actul politic al Unirii, s-a folosit de prea multe ori termenul "inteligenta". Electorii, zice-se, au procedat "inteligent", alegind un singur domn, dar eludind astfel litera tratatelor si intelegerile convenite. Se mentiona acolo, precis, alegerea a doi principi. Neglijarea tratatelor l-a ingrijorat, atunci, pe T. Maiorescu (care se afla la Berlin). In 28 ianuarie 1859, el ii scria surorii sale, Emilia, aceste rinduri (citez dupa un articol al lui Nicolae Manolescu): "Mie insa nu mi se pare deloc roza dubla alegere a lui Cuza… Ultimul Congres de la Paris vorbeste de 2 principi. Nu ma indoiesc ca Napoleon isi poate impune vointa si cu un singur principe, mai cu seama ca Austria e ocupata cu Italia…. Oare tocmai Principatelor, ale caror drepturi se bazeaza pe tratate cu Turcia, le este cu putinta sa-si intemeieze situatia lor de stat pe o… incalcare a tratatelor?".
Nu incape vorba, putem banui in cazul tinarului Maiorescu o fire mult prea prudenta, mentalitatea ardeleana a unui "legalist", firea omului educat sa-si respecte intocmai promisiunile si sa tina seama de intelegeri. Nu-l putem banui insa de lipsa de inteligenta. Maiorescu critica, prin urmare, lipsa de onestitate a alegerii din 24 ianuarie. Nu vede in ea un act foarte destept. Dimpotriva: i se pare cel putin un act riscant. In cuvintul lui, alegerea nu e deloc "roza". Din fericire pentru romani, atunci ne-a "mers". Ne-am "descurcat", cum s-ar zice, dar incalcind tratatele. Mai tirziu, dupa primul razboi mondial, nu prea ne-a mai "mers"…
Ma intorc la rindurile cu care am inceput. Recapitulind acest exemplu influent, nu e de mirare de ce "smecheria" trece, in codul etic al romanului, drept suma tuturor virtutilor pozitive si cheia tuturor lacatelor…
