Strategia „celor doi pumni”

Pentru prima data dupa 33 de ani, economia chineza da semne de incetinire a ritmului anual de crestere. Luand in analiza sistemul chinez de ansamblu, se pare ca vremea reformelor de sus a cam trecut; date fiind schimbarile din economia, societatea si chiar politica chineza, bazate pe o anumita liberalizare si descentralizare, masurile luate centralizat nu mai produc aceleasi efecte ca pana acum, ca intr-o economie de comanda, datorita disparitiei unor verigi de legatura. De-acum, cresterea in continuare a economiei chineze depinde de masurile luate de jos, de agentii economici si autoritatile regionale, ca intr-o economie de piata. Un exemplu in acest sens il constituie recenta liberalizare de catre serviciile financiare din Shanghai a regimului capitalului privat, fara aprobarea Beijingului, ceea ce a inspirat si alte provincii, pana la urma conducerea centrala trebuind sa fie de acord, pentru a preveni incidentele.

Iata cum tendintele se inverseaza. Deocamdata, consecintele sunt paradoxale, specifice unei perioade de tranzitie. Potential de crestere exista in continuare, numai ca el poate fi valorificat prin decizii libere ale agentilor si utilizand ca nou motor principal de crestere consumul intern, si nu exporturile, alaturi de investitii. Noua generatie isi cere drepturile si face presiuni pentru o crestere mai ridicata. Astfel ca ritmul politicii economice chineze va veni de la Shanghai, si nu de la Beijing. Cand conservatorii maoisti dadeau sa scoata capul, dupa retragerea lui Deng, acesta, la 87 de ani, a facut o calatorie cu trenul la Shanghai si Shenzhen, pentru a-i incuraja pe cei de acolo sa continue cu reformele. De asemenea, si-a ales un urmas care sa-i garanteze acest lucru, Jiang Zemin, cel cu facultatea facuta la Bucuresti.

Deng le recomanda discipolilor sai sa urmeze asa-numita strategie a «celor doi pumni»: intr-unul trebuie tinuta reforma si deschiderea, in celalalt ordinea si continuitatea, ambii pumni fiind tinuti bine stransi. Astfel, faptul ca au fost dezlantuite «spiritele animalice» ale intreprinderilor nu inseamna ca nu au fost tinute totodata in frau coruptia, dezordinea si respectata legea. Astfel, in timp ce lumea intreaga era tinuta in loc de criza economica, cu riscurile politice subintelese, China continua sa se dezvolte in mod accelerat.

Acum, China a devenit o mare putere globala, ceea ce inseamna ca, pe langa problemele interne, are si importante responsabilitati externe, dar si un potential conflictual ridicat. Mao a lasat prin testament construirea unui stat puternic care sa domine lumea. China are pretentii teritoriale fata de toti vecinii: Burna, Laos, nordul Indiei, Vietnam, Nepal, Bhutan, Thailanda, Malaezia, Singapore, Taiwan, Kirghistan, Mongolia, sudul Kazahstanului, Afganistan, Transbaikal si sudul Marii Ohotk in Siberia, plus sute de insule din marile dimprejur. Toate aceste teritorii au fost pierdute de China, in urma caderii Imperiului Qing, dinastie ce a domnit intre 1644-1912. Daca pretentiile Chinei asupra unuia dintre aceste teritorii ar fi satisfacute, s-ar declansa o masinarie in lant, ce nu ar mai putea fi oprita. De fapt exista un precedent, in afara de Hong-Kong. In 2005, Rusia a cedat Chinei un teritoriu de 337 de kilometri patrati in regiunea Chira, plus alte doua terenuri situate la confluenta Amurului cu Ussuri. De fapt, intregul Orient Indepartat rusesc este supus unei puternice presiuni demografice din partea a milioane de chinezi, rusii fiind cateva mii in zona.

America incearca sa domoleasca prin diplomatie pretentiile Chinei, intensificandu-si prezenta in Marea Asiei de Sud-Est, unde s-a si mutat centrul economiei mondiale, sa tina in special partea Japoniei si Coreei de Sud, dar si a altor tari. In schimb, China, in special in ultimii zece ani, a umplut zona cu armament, amplasand 38 de submarine diesel si nucleare, 14 distrugatoare din clasa Modern, precum si o intreaga retea de rachete balistice la sol, dar indreptate catre mare. Numai URSS-ul mai facuse ceva asemanator, in vremea razboiului rece. Chinezii au mai construit si baze militare pe insule strategice, de unde pot controla fluxurile comerciale. Aceasta zona devine «foaierul principal» al geopoliticii mondiale, mai ales ca s-a gasit si petrol.

Astfel, in timp ce americanii isi pierd vremea prin Orientul Mijlociu, unde o mana de mujahedini tine piept unor armate americane foarte costisitoare, prezenta lor nereusind decat sa manie intreg Islamul si sa aduca la putere fundamentalisti, China tace si face, modernizandu-se in interior si dominand intreaga Asie, dupa acelasi principiu al batranului Deng: strategia «celor doi pumni». Interesant mi se pare faptul ca India duce cam acelasi gen de politica de liberalizare si descentralizare catre regiuni, care au aici si limbi diferite, iar sistemul este unul mult mai democratic, dar nu mai putin corupt, iar rezultatele se vad in cresterea tot mai puternica a acestui al doilea colos asiatic, unde investitiile straine cresc exponential, dar si consumul intern – e adevarat, cu mari inegalitati.

Aceste doua civilizatii asiatice au in continuare un potential de crestere urias, amenintand serios intaietatea si omnipotenta Statelor Unite. In ce o priveste, cat timp pretul petrolului va fi ridicat, Rusia va ramane de ne-neglijat. Unde sa-si gaseasca locul in aceasta noua geoeconomie mondiala Europa, cu modelele sale asistentiale? Deocamdata, desi are atatea probleme interne, vad ca ea porneste un razboi comercial cu China… Sa fie clar, in conditiile in care americanii s-au intors cu fata spre Vest, singura sansa a Europei este o rapida integrare fiscala, bancara, militara si politica, precum si relatii privilegiate cu Rusia si cu Turcia. Altfel ne musca dragonul, iar o astfel de rana se spune ca nu s-ar mai inchide… Cine ne apara pe noi? Doua gaste…