Teatru provincial (2)

Spectacolul 1A1a3, jucat si regizat de actorii Ana Hegyi (Petronela) si Andrei Ciobanu (Frosinel), a avut premiera pe 14 martie (in reluare 5 aprilie) in cafeneaua Maideyi. Proiectul reprezinta continuarea unei alte montari, Casatorie in doi, dupa texte de Ion Baiesu si regizata de Andrei Ciobanu. De aceasta data, scenariul propus foloseste atit texte de Ion Baiesu, cit si un fragment din piesa de teatru "De ochiil umii" a lui Teodor Mazilu. Titlul e ales dintre variantele disponibile: matematic corect, 1A1a2; 1A1a0, matematic incorect (atit cit stim noi, cel putin), 1A1a1 (metafora pentru cuplul unit, dar si pentru singuratatea in doi, culmea). Nu intimplator 1A1a3: cea de-a patra scena ii introduce pe cei doi in postura de proaspat parinti. De-abia intorsi de la maternitate, ei disputa numele (Gheorghe sau Gica), educatia copilului (spartana, calit si otelit sau invers), viitorul (sportiv sau ospatar), temperamentul (romantic sau realist), pasindu-l de la unul la celalalt ori fredonindu-i versuri nepotrivite, in loc de cintece de leagan. Problemele lor degaja stupoare, stilul ba semidoct, ba, mai curind, semianalfabet amuza.

Cei doi protagonisti construiesc cinci scene de tête-à-tête domestic, suficient de variate si care se muleaza destul de bine genului teatru de bar-café, foarte accesat in special de tineri la Iasi. In lectura mea, spectacolul, destul de provincial ca alegere tematica, prin limbaj si tot ceea ce reprezinta ca tehnica dramatica (ma feresc sa folosesc termenul de "arta"), e o ironie plina de cinism, dar lipsita de malitiozitate, complet dezinteresata, la adresa provincialismelor conjugale. E parodierea unui anume tip de femeie, greu de intrezarit astazi, in secolul vitezei, dar pasibila a se autorecunoaste pe ici, pe colo in personaj (daca nu casnica, atunci macar domestica, dependenta afectiv si financiar, in acelasi timp dominatoare, mai mereu artagoasa si destul de ferma in pretentiile-i familiale). E, implicit, parodierea tipului de barbat, care, in completarea modelului feminin schitat, plateste un dublu tribut: vremurilor destul de libertine in care a fost "aruncat" si mentalitatii traditionaliste.

Personajele nu numai ca nu sint culte, dar reprezinta un bizar recul dinspre cultura. Frosinel si Petronela, aliterati si simpatici, pentru ca sint lipsiti de impostura, fac un show pe legea lor. Am remarcat in mod special a doua scena, cind cei doi se uita la un meci de fotbal printr-un gard. Ea este costumata mai mult decit hilar, intr-o rochie albastra, de ocazie, sa zicem. In momentul in care huleste ori face galerie inspre asa-zisul stadion, urcata pe un postament, aruncindu-se inainte cu tot corpul, fara a cadea, cu miscari voit dizgratioase si gesturi brutale, strigind din toti rarunchii, cu ochelari de soare enormi, pare (e o comparatie ciudata, stiu) o naveta spatiala. Pentru ca-ti da impresia, asta fiind si intentia, de inuman si inflexibil, de masinarie, pregatind o decolare. La antipod, Frosinel e de un calm proverbial, se enerveaza si se sperie cu masura, programat, calculat. Dar e la fel de vulgar. Andrei Ciobanu mizeaza pe comicul de limbaj al textului (atentie la dictie!). De asemenea, am mai retinut scena a cincea de final ca o incercare de confruntare directa cu publicul. Frosinel si Petronela isi fac simtita prezenta in Maideyi, printre spectactori (karaoke, interactiune cu publicul, dind impresia de improvizatie, desi nu e).

Cu toate ca o suma de scene parca arbitrar alese, spectacolul e muncit, totodata relaxant. Sper sa nu fie nimeni in cafenea care sa il ia cumva in serios pe Frosinel: "La teatru stii la ce se doarme cel mai bine? La «momoloage». Dormi un monolog, te trezesti la dialog. Asisti la un duel, pe urma iar mai tragi un somn la monolog si te scoli odihnit la final, cind se omoara amindoi, si te distrezi cu ocazia asta, adica vezi si o crima in acelasi pret".