Tragedie a la grecque si manele

luni, 20 iunie 2011, 18:49
3 MIN
 Tragedie a la grecque si manele

Aici, la portile beznei este un spectacol memorabil, inca jucat la Teatrul National din Iasi in prezenta stagiune. A avut premiera la inceputul lui mai 2010. Cu mihnire o spun: foarte putini ieseni au ales sa-si "sacrifice" citeva ore duminicale in favoarea acestei vizionari. Pentru ca e mai confortabil sa petreci "romaneste"  duminica la iarba verde de dimineata si pina se innopteaza, cu mici, bere si bancuri. Desi, fara sa-ti dai seama, acest spectacol ti-ar relata chiar povestea pe care tu o traiesti in clipa aceasta. Intr-un mod pe care, poate, nu esti pregatit sa-l auzi. Pentru ca nu e o piesa usor de digerat si nu e facuta pentru relaxare, ci pentru a te confrunta si mai mult cu tensiunea vremurilor, fara promisiuni solide de eliberare.

Scenariul dramatic si regia se moduleaza pe textele tragediilor lui Euripide, in special Hecuba, fiind semnate Mihai Maniutiu. Distributia: Doina Deleanu, Tatiana Ionesi, Doru Aftanasiu, Octavian Jighirgiu, Cosmin Maxim, Petru Ciubotaru, Liviu Manoliu, Emil Coseru, Gelu Zaharia, Andreea Boboc, Ingrid Elena Robu, Silva Helena Schmidt, Oana Sandu, Haruna Condurache, Livia Iorga, Diana Chirila, Petronela Grigorescu, Antonela Cornici, Maria Cimpean, Brindusa Aciobanitei, Biatrice Cozmolici, Constantin Puscasu, Daniel Busuioc, Radu Ghilas, Constantin Avadanei, Dumitru Nastrusnicu, Vlad Volf, Horia Verives, Theodor Ivan, Albert Jighirgiu, Emanoil Jighirgiu.

Montarea are forma si structura unei tragedii antice, beneficiind in plus de avantajele unei abordari autohtoniza(n)te, balcaniza(n)te, care iti da efectiv fiori. Spectacolul debuteaza cu imaginea grotesca a captivelor troiene imitate, parodiate si ridiculizate de barbati travestiti – acest travesti simbolizind calul troian. Scotindu-si perucile, acestia isi dezvaluie adevarata identitate, schimbind ritmul bocetelor prefacute cu o manea rasunatoare semnata Serban Ursachi (mai potrivit ar fi fost, poate, un rock, dar asta ar fi tinut atit de departe spectatorul, si asa destul de la distanta si, in plus, ar fi anulat tinta ironiei regizorale, indreptata inspre toti cei ce traiesc aici, la portile Balcanilor). Ne trece prin toata durerea Hecubei, care-si jeleste cu vulnerabilitate si razbuna cu duritate copiii (Doina Deleanu, un rol de exceptie), prin agonia femeilor troiene si prin dezlantuirea aheilor. Si se incheie cu imaginea poetica a celor trei trupuri inlantuite (Hecuba, Polydoros, Polyxene).

Incantatia pe care protagonista o rosteste pina la refuz te pune in postura de a-ti acoperi urechile, pentru ca nu mai suporti sa o asculti si cind, intr-un final, crezind ca ai inteles si ti-a fost de ajuns, descoperi ca ai uitat cu desavirsire cuvintele ei: "Stind, ca un pictor, ceva mai departe, priviti-ma si cuprindeti cu vazul toate nenorocirile care ma coplesesc, aici, la portile beznei".

Fara indoiala, din chiar aceste cuvinte ale protagonistei disociem si functia estetica a spectacolului: conceput cu scopul de a stirni senzatii puternice in spectator (de infiorare, dar si perplexitate, resimtite aproape carnal). Spectacolul nu se adreseaza laturii emotionale din om, nu se resimte nici mila si nici teama si nu cred ca isi propune ca auditorul sa ajunga la catharsis, in sensul propriu tragediei grecesti. Ci mai degraba vizind latura intelectuala a spectatorului, care participa detasat la drama, observind, in acelasi timp, efectele acesteia asupra carnatiei proprii.

Constructia dramatica extrem de bine consolidata, fuziunea impresionanta a actorilor din distributie, pasiunea cu care acestia joaca, faptul ca este un spectacol complet, care are si forta si poezie, ma indreptatesc sa-l recomand celor ce vor avea prilejul si curajul sa-l regaseasca in programul stagiunii urmatoare. In rest, sa aveti grija sa nu dati crezare grecilor, mai ales atunci cind va ofera daruri!

Comentarii