Trei expozitii, doua vernisaje, acelasi autor – Constantin Tofan

Una din prejudecatile cu referire la artisti vizeaza prolificitatea lor. Daca expui des – zic unii -, esti grabit si superficial; daca o faci rar, nu-i tocmai bine, caci notorietatea (legata de vizibilitate si prezenta) se estompeaza. In ochii publicului, conteaza mai mult „ce se vede" prin galerii si mai putin ce se ascunde timp indelungat prin cotloanele propriului atelier. Scrupulele perfectioniste, zabava si discretiile excesive nu au intotdeauna efectul scontat. In judecatile de conjunctura, calitatea este asociata raritatii, iar cantitatea – productivitatii nemasurate. Suspiciunile privesc, de buna seama, situatiile intr-adevar vulnerabile: graba asociata lucrului superficial, dar si migala nefinalizata in chip convingator. Statisticile ne-ar dovedi insa ca argumentul numarului nu este neaparat un indiciu al precipitarii – multi dintre artistii importanti fiind si prolifici, fara sa se fi lansat pe toboganul aventuros al facilitatii si al compromisului. Exista o „reteta" autohtona a succesului? Cum nu sint artist, nu m-as hazarda in presupuneri. Cred insa ca printre ingredientele acesteia vom gasi, negresit, doze variabile de talent, placere, pricepere, vointa, onestitate, disciplina, efort, pragmatism si, bineinteles, noroc. Un bun exemplu ne-ar fi poate de folos…

Primul la care m-as gindi acum este pictorul Constantin Tofan. In mai putin de o luna, in acelasi oras, artistul iesean a izbutit o performanta rara: trei expozitii de autor, in trei locatii diferite. Prima dintre ele, Atelier atemporal, reunind lucrari de grafica, a fost inaugurata spre sfirsitul lui martie, la Centrul de Studii Europene. O a doua, la Galeria „Dana" (Traseele desprinderii), deschisa inca, grupeaza peste 80 de tablouri – unele mai vechi, altele recente, oferind imaginea retrospectiva a preocuparilor de pina acum. Galeria „Cupola" aduna de doar doua zile, sub genericul Grafica ansamblului, lucrari care se sustrag canonului pictural obisnuit. Motivul unei astfel de mobilizari neobisnuite este unul aniversar, pictorul implinind chiar astazi, 14 aprilie, o frumoasa virsta – 60 de ani.

Intre expozitiile de la „Dana" si „Cupola", neasemanarile sint mult mai evidente decit semnele de convergenta. Ai spune ca artistul se dedubleaza voit sau isi pune masti diferite, experimentind si solutii expresive familiare, dar si altele, inca netestate sau reprimate lung timp. „Diversiunea" la care sintem martori este una de limbaj si compozitie, intrucit tematica pare oarecum constanta si recurenta. Intr-o parte intilnim un Tofan figurativ, pretios, calofil, atras mai cu seama de volutele naturii si de cromatismul generos al acesteia; in cealalta – un Tofan sofisticat, meditativ, detasat de preocuparile plastice curente. Armonia formelor picturale de la „Dana" intra in „dialog tacut" cu desenul sobru, dar exuberant al lucrarilor adapostite de „Cupola". In prima se simte mina maestrului deprins cu arcanele compozitiei; in cealalta – verva inventiva a artistului ispitit de experiment si de artificiile unei imaginatii mereu expansive. Daca exercitiile picturale il constring la formule expresive de factura clasica, grafica pare a-i oferi ocazia de a exploata nelimitat libertatile liniei si ale geometriilor schitate din entuziasmul virfului de creion. Care din cei doi Tofan este originalul, autenticul? Ramine de vazut.

La al 60-lea pas aniversar, Constantin Tofan pare mai putin preocupat de fervorile fals celebrative, cit de confirmarea propriilor posibilitati. Avind un simt acut al disciplinei, indeosebi a celei de lucru, artistul exerseaza zi de zi, la ceasuri matinale, bucuria intilnirii cu sevaletul, concurata mai apoi de placerea evadarilor singuratice sau a intilnirilor conviviale, in decoruri adecvate, cu familia si cu prietenii apropiati. O graba „inceata" il conduce intotdeauna acolo unde trebuie sa fie: la universitate, la evenimentele breslei sau la atelier.

Pentru tinerii artisti, Constantin Tofan poate fi un model de echilibru si perseverenta. Repetatele „desprinderi" stilistice anterioare ii contureaza un profil flexibil, ostil formulelor definitive, dar si calificarilor reductioniste. Cind introvertit si profund, cind afabil si jovial, pictorul iesean a devenit de multa vreme un personaj indispensabil. Daca n-ar fi fost, vorba cuiva, ar fi trebuit inventat. Dar daca tot il avem, sa-l pretuim cum se cuvine, bucurindu-ne de toate darurile expozitionale pe care, cu generozitate, ni le ofera si in aceste zile.

Ani multi, buni si frumosi, Maestre!

Paste fericit, dragi cititori!

Publicitate și alte recomandări video