Un job de viitor

O prima conditie a adecvarii la realitate este potrivirea termenilor: unul incongruent te conduce fatal spre evaluari aberante si iti greveaza insidios deciziile si pasii. Termenul are logica lui, uneori tiranica si, nesupravegheat, isi atrage structurile convenabile, filtreaza optiunile – cite apar – conform propriei conformatii. Altfel spus, actioneaza independent, adesea in contradictie cu intentia celui in cauza. Limba, adica, ne joaca si feste, se comporta si ca un farsor! Cite prostii regretabile ar fi ramas in potentialitatea lor namoloasa, daca erau altfel „previzualizate" terminologic?

Ca sa nu para o elucubratie ce spun, voi incerca sa convoc niste argumente care ne stau larg la indemina, de la alegatorul inocent la analistii hirsiti. Cuvintul de ordine in cele doua campanii a fost, dupa cum se stie, schimbarea. L-au pronuntat pe varii lungimi de unda si liberalii, si democratii, la unison, cu o tenacitate in care ar fi trebuit sa vedem metoda si, in plan secund, miza. Am avut ocazia sa-i ascult, invocindu-l, si pe Filat, si pe Chirtoaca si tin minte limpede senzatia de isterie care invaluia multimile. Sloganul inducea, acum se poate spune cu siguranta, o stare de psihoza, in care se putea opera reductiv si maniheist, fara riscul de a fi prins cu oca mica, in deplin confort al manipularii. Parea, ca atare, firesc ca PCRM ar reprezenta raul absolut, in timp ce competitorii sai, binele fagaduit; firesc si indiscutabil faptul ca stinga ne-a nenorocit, iar dreapta ne va mintui. N-am auzit atunci sa-si fi pus cineva, spre exemplu, intrebarea de ce ar fi, la o adica, Urechean, infocat aspirant la succesiune si promitator de pensii in valoare de 500 de euro, mai bun decit Voronin? Printr-o conventie care nu putea fi alta decit a lipsei de discernamint, se subintelegea ca generalul e malefic, iar presedintelui AMN, fost nomenclaturist si el, cunoscut, mai nou, si pentru relatiile sale oculte cu Moscova, i se consimteau, ex-cathedra, virtuti de salvator al natiunii. Opozitia in genere era creditata otova, in alb si nelimitat, ca si cum facuse toate dovezile de onestitate si competenta. A-i fi apartinut te impunea apriori, inaintea facultatilor sau meritelor. M-a amuzat copios, in zilele acelea, sa vad de cit respect se bucura o anume secatura de pe lista liberalilor, acum ditamai parlamentarul. Si aidoma lui erau inca destui altii.

Toate astea confiscau insesizabil schimbarii atit de zgomotos (citeodata chiar beligerant) invocate principala ei ratiune de a fi – binele public -, transformind-o intr-un scop in sine, facind posibila, cu exceptiile de rigoare (mai putine decit am sperat), substitutia unui esalon de neaveniti cu altul. Termenul functiona demagogic, desi se prezenta nobilitar. Era, de fapt, o perdea de fum peste viermuiala lingurarilor.

Dar ca a fost un termen de manevra se poate intelege abia acum, la ceas (cam tirziu) de dare a poalelor peste cap. In sensul acesta e simptomatica busculada de la ultimul congres al Aliantei pentru Moldova Noastra. Nici vorba ca Urechean trebuia debarcat, pina si naivii din filiale intelegind ce rol nefast a inceput sa joace de la o vreme in destinul partidului. Ca a reusit, totusi, sa se perpetueze e mai putin important decit faptul ca initiativa debarcarii a venit chiar de la apropiatii sai ierarhici: Veaceslav Untila si Iurie Kolesnik. Si acestia, ca si, anterior, Marian Lupu sau, mai recent, Stepaniuk si Turcan, „insurgenti" cu acte in regula deja, din cadrul PCRM, intruchipeaza conditia secunda, cel de-al doilea esalon: cu notiunea consacrata. Intr-o conditie similara era, pina sa cistige, si Vlad Filat. Acelasi lucru se poate spune si cu referire la Ghimpu. S-au aflat cu totii la un pas in afara spotului, la o distanta cam umilitoare de tacim, unii citiva ani, altii decenii, astfel incit schimbarea care a catalizat energiile in cele doua campanii se poate spune ca a fost un truvai al exasperarii: inainte de toate. Nu calmul social si amorul de statalitate, cum ne asigura nu demult la PRO-TV, l-au facut pe Stepaniuk sa se desprinda de pulpana taticului, ci meschinul instinct de conservare politica, dorinta – irepresibila! – de a-si apropria ciolanul. Abia in aceasta lectiune devin explicabile numirile scandaloase decise de noua putere de la Chisinau, trocurile care altfel, din perspectiva doctrinelor si promisiunilor electorale, te-ar putea stupefia.

Sigur ca o alta vocabula nu ne-ar fi fortat mina intr-un asemenea hal… Dar incaltea vom avea cu ce sa ne ocupam la anul: cu precizarea de vocabular!