Un roman remarcabil

De cite ori ma aflu in preajma lui Nichita Danilov imi vine in minte, negresit, o cunoscuta expresie americana: "A penny for your thoughts". Adica, in traducere libera, "Ce n-as da sa stiu ce gindesti". Fizionomia mai degraba impenetrabila a omului genereaza o astfel de reactie. Cu fata strabatuta de o seninatate inextricabila, inveselita in rastimpuri de cogitatiuni secrete (chiar si atunci cind merge pe strada), Nichita Danilov pare conectat in permanenta la un motor intelectual producator de revelatii, ce functioneaza dupa regulile utopice ale unui veritabil perpetuum mobile renascentist. Abstras, extrem de parcimonios cu vorbele (pina la limita experimentului taciturn), niciodata grabit sau agitat, laboriosul poet al "arlechinilor" scrie, prezumtiv, neincetat, pina si in momentele in care dialogheaza banalitati cu amicii. Are un aer gogolian, de individ egal cu sine, complet impasibil la ritualurile de superficialitate ale lumii care il inconjoara. Propriile-i meditatiuni ii tin loc si de spectacol diurn, devenind adevarata lui materia mundi. In forul sau interior, Nichita Danilov are, de fapt, structura de prozator si ma bucur ca ultimii ani au scos la iveala, si pe piata cartii, acest mister ontologic al scriitorului, rezervat in trecut numai privirilor exegetice exigente, dispuse sa-l descifreze dincolo de complicatele arhitecturi de semiotica (aparent) lirica. Intr-adevar, anatomistul "urechii de cirpa" scrie proza de mai mult timp si insist asupra ideii, intrucit receptarea lui in lumea critica s-a facut (prin prisma majoritatii volumelor publicate pina astazi), in mod insistent, ca poet. Totusi, si in poezie – si ma refer aici la textele poetice ale autorului de dinainte de 1989 -, un recenzent atent putea observa, la nivelul straturilor artistice de adincime, puternicul impuls (sa-l numesc oare instinct?) epic. Nu mai vorbesc de fictiunile scrise in paralel cu poezia (mergind pina la relativ recenta sa trilogie romanesca), in general neglijate de interpreti. Este vorba, desigur, despre o "proza de poet", ca sa spun asa, insa in sensul cel mai pozitiv cu putinta al termenului, "cartarescian" daca doriti. O proza "psihedelica", parabolica, cu excursii frecvente in transcendent, in halucinant sau in subliminal. O proza fabuloasa, mitologica, onirica, mulata pe un univers paralel, imperceptibil ochiului liber.

Nu sint surprins, de aceea, sa descopar – prin noua aparitie de la Polirom, Ambasadorul invizibil (2010) – un roman monumental, cu extraordinare incursiuni in istoria mondiala, de data recenta ori indepartata. Nichita Danilov are o perspectiva dantesca asupra diacroniei, mitologizind durata, scotind evenimentele din matca lor concreta (nespectaculoasa) si proiectindu-le in fictional (spectaculos). Nu intimplator m-am gindit la Divina Comedia a lui Dante (fiecare capitol al cartii pare un "cronotop" initiatic, asemanator cu cele articulate de scriitorul renascentist, iar ideea Purgatoriului, unde eroii – reali in istorie sau doar inventati de Danilov – isi cauta izbavirea, trimite la el intr-un mod invariabil!). Exista un Infern interior al tuturor indivizilor, ce poate fi exorcizat prin autoscopie – transformata astfel in semnul alegoric al Purgatoriului. Ideea – foarte subtil explorata in roman – mi-a amintit de teoria critica a lui Bataille din Literatura si raul. Criticul considera acolo actul artistic oarecum orientat spre "transgresie" in mod subliminal. Prin creatie, artistul se situeaza, inevitabil, intr-o arie a libertatii nelimitate, unde experimenteaza necesitatea de a incalca interdictul, nu ca pe o rebeliune impotriva constringerilor impuse, ci, paradoxal, datorita absentei acestor constringeri. Literatura reprezinta o stare de exces a umanului si, de aceea, valorile sale merg dincolo de bariere si extreme, nefiind nici "Binele", nici "Raul", ci absolutul lor, fapt care nu mai presupune legea morala. "Ceea ce numesc valoare difera asadar si de Bine si de placere. Valoarea se situeaza dincolo de Bine si de Rau, insa sub doua forme opuse, una legata de principiul Binelui, cealalta de cel al Raului. Dorinta de Bine limiteaza miscarea ce ne face sa cautam valoarea. In timp ce libertatea spre Rau, dimpotriva, deschide un acces spre formele excesive ale valorii. Totusi, nu s-ar putea conchide din aceste date ca valoarea autentica se situeaza de partea Raului. Chiar principiul valorii vrea sa mergem cit mai departe cu putinta", spune, la un moment dat, Georges Bataille. Literatura transcende legea morala, prin "amoralitatea" absolutului ei originar, manifestindu-se ca o forma de cunoastere si expresie a Raului, in masura in care "valoarea" estetica impune transgresia Binelui. Aici trebuie cautata si semnificatia Purgatoriului (istoric), creat, simbolic, de Nichita Danilov prin lumea personajelor sale. Romanul ("literatura") traieste in sine, stabilindu-si filiatii proprii cu istoria/realitatea din care se inspira, comunicind, totodata, sui generis cu interpretul sau, homo interpretant. Faptul se datoreaza exclusiv disparitiei lui homo symbolicum (autorul insusi), anihilat de catre textul sau. Prin urmare, individul creator "moare", vocea sa capatind tonalitati "impersonale", asemenea "celei a unui preot sau saman, prin care vorbeste intotdeauna impersonalitatea divina", dupa cum constata Roland Barthes undeva (scriitorul ca "reflector" al epocii!). Autorul devine astfel o "mina" impersonala care transcrie un saeculum, e o "memorie culturala" sau este el insusi "scris" de catre textul sau. Textul poate depersonaliza, deconstruind identitatea (unitatea) in propria sa retea semiotica, largita mereu, extinsa prin/din ea insasi, ca fenomenalitate in sine, independenta de orice vointa externa, inclusiv cea a creatorului sau. Citind Ambasadorul invizibil, acest sentiment ajunge sa fie covirsitor. Romanul lui Nichita Danilov constituie o piesa narativa remarcabila a literaturii contemporane, meritind intreaga atentie a criticilor si teoreticienilor literaturii.

Publicitate și alte recomandări video