Universitatea, dincolo de festivisme (II)

A fi profesor nu e o meserie, e o vocatie: o ai sau nu o ai. Nu poti sa te pacalesti si pe tine si pe altii prea multa vreme. Lucrurile se vad, se simt, se discuta. Se stie si despre cei care, uzind sau nu de vreo functie, recurg la metode mai putin ortodoxe… Un profesor nu e un functionar al stiintei, nici un cazon lipsit de sensibilitate. Un preparator, bunaoara, care intra cu pile pe post, dar el e lipsit de har, de talent, de cultura, de moralitate, si urmeaza o cariera universitara nenoroceste zeci de generatii. Si tot el si altii ca el isi aleg si continuatorii. Si nu prea cunosc situatii in care cel "pre(a)ales" sa nu fi reusit. Gaudeamus igitur! Cum spunea Marx, "Educatorii trebuie reeducati", desi, inca o data, exista exceptii fericite, oameni minunati, statui noi si multe nuante frumos colorate.

In loc sa ne luptam pentru intrarea Universitatii in Top 500, am sentimentul ca vom lupta mai mult cu universitatile din Bacau, Suceava sau Galati. Si asta, in primul rind, pentru ca nu ne pretuim cum se cuvine valorile, elitele si nu stim sa atragem altele dinafara, sa ne inscriem benefic, cu valoare adaugata, intr-un circuit interuniversitar de valori. Altminteri, excursii s-au tot facut, prin tari dintre cele mai exotice chiar, diverse parteneriate – de asemenea, dar nu se vad, din pacate, rezultate mai efervescente.

Structurile de cunoastere au devenit sursa de putere pretutindeni in lume, vorbim despre societatea cunoasterii, iar noi facem, in multe domenii, aproape niste alfabetizari. Facem teme de cercetare din niste sintagme en vogue acum 40 de ani, am transformat omul din scop in mijloc, intr-o variabila ajustabila, daca nu dispensabila, cursurile noastre se opresc, iarasi in multe domenii, la cunostintele de prin anii ’80-90, cind a patruns primul suflu de aer proaspat dinspre Vest etc. Am luat cursuri de la ei pe nemestecate si neadaptate, tale quale, cum se facea la 1860. Prea putine sint originale sau cercetari proprii, veritabile strapungeri stiintifice. Sigur nu avem tehnologie si bani, dar in perioada interbelica aveam?

Criteriile de promovare sint precare, pentru ca nu avem o imagine adevarata asupra a ce trebuie sa insemne o functie de conducere, la toate nivelurile. Aceasta si pentru faptul ca se amesteca in continuare atributiile admnistrative cu cele academice si de reprezentare. Iertat sa-mi fie, dar nu cred ca un decan, de pilda, trebuie sa contracteze si sa supravegheze varuitul tavanelor sau sa umble prin facultate sa pindeasca profesorii daca sint la ore. Culmea e ca uneori nu-i gaseste… Totusi, activitatea didactica trebuie sa prevaleze intr-o institutie de invatamint, si asta trebuie sa se vada si in criteriile de evaluare. De asemenea, nu cred ca un rector trebuie sa se ocupe de probleme imobiliare, de cazari sau sa verifice daca au fost greblate bine spatiile verzi. Distinctia despre care vorbeam trebuie facuta in mod clar. Birourile acelea luxoase trebuie respectate.

Am vazut in Occident cum foarte multi profesori au contacte cu mediile institutionale si de afaceri, uneori chiar prin firme proprii, sint cuprinsi in teme de cercetare, proiecte, inovatii si alte colaborari de acest gen, tin legatura cu piata. La noi, daca ai facut asa ceva, nu numai ca nu ti se ia in calcul la promovare, dar devii suspect, suporti priviri chiorise ce vor sa spuna ca nu prea stai destul in scoala. 

Invatamintul nostru inca se bazeaza masiv pe acumulare de cunostinte si foarte putin pe formarea de competente, pe dobindirea de expertiza. Avem probleme mari cu practica studentilor, care se face, cind se face, mai mult formal. Trebuia sa avem de mult acorduri in acest sens cu institutii, firme, ONG-uri s.a. Pe alocuri exista, dar nu functioneaza, nu se aplica. E un hiatus intre ce invata studentii nostri la scoala si ce gasesc mai apoi, cind iau contact cu solul patriei. Multi trebuie sa reinceapa, practic, de la zero. Nici vorba sa vina firme sau banci, in timpul anilor de studiu, sa-si selecteze viitorii colaboratori.

Nu cred nici ca noua impartire pe asa-zisele departamente ajuta la ceva; practic, tot catedra se dovedeste unitatea mai functionala. Sint si diferente mari intre discipline, care au devenit foarte specializate, fara punti de legatura interdisciplinare. Fiecare isi spune poezia si pleaca. Iar studentului, inca imatur, ii vine greu sa realizeze conexiunile necesare. Mai nou, au fost inventate cursurile de sapte saptamini, ceea ce ne da speranta ca, in curind, initiatorii s-ar putea gindi ca se poate concentra tot cursul intr-o saptamina. E multa psihopedagogie aplicata aici. In felul acesta, nu se mai vede padurea din cauza copacilor. Nici la masterate sau doctorate nu se merge pe clustere transdisciplinare. Predomina o gindire cantitativista, mecanicista.

Si inca ceva: nici in stiinta nu strica putina smerenie si respect fata de parerile celuilalt, ceea ce ar duce la dialog onest si la posibile rezultate sinergice. Stiu multi detinatori de adevaruri absolute, adesea ideologice, lipsiti de orice indoiala sau umbra de relativizare. Or, cred ca, oricit am sti, avem mereu si mai mult de invatat. Sper, in acest sens, ca demersul meu sa nu para unul lipsit de smerenie sau deconstructivist. Desi critic, el pleaca din cele mai bune intentii. Sa privim mai putin in trecut si mai mult in viitor. Numai astfel vom putea imbunatati prezentul.

Cer iertare daca, fara sa vreau, am suparat pe cineva. M-am referit la citeva probleme si nu la oameni, probleme asa cum se vad ele de la nivelul unui simplu profesor. Si am credinta ca ele pot fi indreptate, macar in parte si in timp, tocmai pentru ca avem oameni luminati si de buna credinta. Dumnezeu sa binecuvinteze Universitatea noastra!