Urmarire generala

Anul acesta – ca si in destui ani precedenti – am hotarit sa ne facem vacanta la Mamaia, spre oprobriul rudelor si prietenilor care au o parere foarte proasta despre turismul in Romania. Stie toata lumea discursul, nu e nevoie sa insist. Servicii proaste, bani multi, frustrare. Cu sume mai mici, traiesti imparateste in statiuni turcesti sau grecesti ori faci o excursie de neuitat in Europa. De fapt, opinia tine de un set mai amplu de critici si nemultumiri vizavi de produsele autohtone in general. Daca iti cumperi Logan si nu (macar) Renault, esti dubios, daca preferi berea Ciuc in locul Tuborg-ului, devii cel putin straniu in ochii convivilor s.a.m.d. Se vadeste aici, desigur, o neincredere structurala in performantele societatii romanesti, neincredere mostenita din comunismul falimentar si din tulburele deceniu de tranzitie. Nu ai cum sa scoti usor un asemenea stereotip din mentalul colectiv, cu atit mai mult cu cit, din pacate, produsele noastre inca dezamagesc uneori la comparatia cu cele straine, alimentind, ca atare, suspiciunile, iar romanul este, o stim cu totii, inclinat genetic catre snobism. In postura de consumator, desi n-ai crede, el pare mai catolic decit papa, strimbind din nas adesea chiar si atunci cind este servit ireprosabil.
Nu-mi propun sa reconstruiesc, patriotic, increderea in produsul autohton. Nici nu as avea cum, din moment ce eu insumi sufar inca frecvent de pe urma lipsei de bun simt a asa-zisului capitalism romanesc. Nu am nici macar argumente solide pentru care prefer sa-mi petrec concediile la Mamaia si nu in strainatate (probabil ca, undeva in subconstient, leg prea mult iesirea din tara de profesie, riscind astfel sa-mi anihilez, prin autosugestie, ideea de vacanta) sau sa conduc un Logan in locul unui, sa zicem, Renault (pesemne ca, om modest fiind eu in vremea tineretii mele ceausiste, nu agreez acum salturile majore de calitate, resemnindu-ma cu progresul lent, dar stabil). Gusturile ramin, bineinteles, ipoteze de lucru ce se sustrag unor demonstratii rationale. Ele produc, in mod sistematic, disjunctii majore si functioneaza ca resurse inepuizabile de conflict. Toate rupturile fundamentale din istoria umanitatii sint, in ultima instanta, niste chestiuni de gust. Oricum, in discutia de fata, indiferent de palierul de cosmopolitism (snobism?) pe care ne aflam, ar fi bine totusi, macar din cind in cind, sa privim realitatea obiectiv, iesiti din grila mutilanta a prejudecatii.
Situatia de pe litoralul romanesc (cel putin in anumite locuri) nu e chiar asa sinistra cum o descriu buletinele de stiri sau vocea publica, iar Logan-ul prezinta anumite avantaje, deloc de neglijat in tabloul larg al argumentatiei achizitionarii unei masini. Nu spun neaparat eu aceste lucruri (nu sint expert nici in turism, nici in automobilism), ci le deduc mai curind dintr-un comportament vestic vizavi de produsele amintite, comportament rar si inconsistent mediatizat. Bunaoara, litoralul romanesc (OK, nu tot, Mamaia sa zicem) mi s-a parut invadat(a) de turisti occidentali (nemti, italieni, francezi s.a.) in ultimii ani, iar Logan-ul conduce in topul vinzarilor pe piata apuseana (la clasa masinilor "populare") de mai mult timp (vom invata si noi treptat, pe aceeasi filiera occidentala, ca produsul cel mai bun este cel care suprapune optim calitatea cu pretul si nu imaginea cu costul). In sfirsit, nu trebuie sa descurajam. Orice revolutie socio-economica isi are, fara indoiala, faza ei de snobism. Dupa cincizeci de ani de carente economice imense, romanii au dreptul moral sa deguste din plenitudinea "capitalismului putred". Chiar daca acest lucru inseamna uneori o lipsita de sens auto-negare.
De fapt, am folosit exemplul vacantei la Mamaia pentru a ajunge intr-un cu totul alt loc, complementar, e drept, discutiei de mai sus. Ma refer tot la o "consecinta" a modului nostru de "asezare" in ideea de consumerism (ori ar fi poate indicat sa largesc cadrul si sa spun capitalism?). Aleg mereu, la Mamaia, un complex de hoteluri din nordul statiunii care erau cotate, in anii precedenti, la trei stele, iar, in sezonul actual, au obtinut patru. Sejurul presupune un anumit efort financiar, dar, cum spuneam, vazut in ansamblu, el poate fi la rigoare acceptat (este loc si de mai bine, nu vreau sa par ipocrit, insa stadania celor implicati in acest complex de a se ridica la nivelul reclamei ramine considerabila si de aceea, cred, ea trebuie recunoscuta). Curatenie ireprosabila, schimbarea vechilor decoruri comuniste, de la arhitectura cladirilor si a interioarelor, pina la mobilier sau organizare, utilitati corespunzatoare standardului, liniste, plaja privata etc. Personalul atent si, ma grabesc sa adaug "hiba", nu intrutotul binevoitor. Vreau sa fiu bine inteles. Nu vorbim despre anticele obraznicaturi comuniste care iti aduceau supa caliie cu degetul in ea si apoi iti rideau impertinent in nas. Nu, dimpotriva, personalul pe care l-am descoperit aici pare de-a dreptul robotizat (am sentimentul ca poti sa-i intorci chiar de o suta de ori cu ciorba la bucatarie, pretinzind ca nu-ti place, fara sa obtii de la ei o reactie de revolta).
Zicind "nu intrutotul binevoitor", supralicitez in fond mentionata "atentie" a chelnerilor, cameristelor, agentilor de paza si receptionerilor care, prinsi in actiunea (extrem de concentrata) a propriilor functii si functiuni, se dezumanizeaza gradual, devenind stranii – niste "utilitati" din panoplia vasta de oferte ale hotelului. In realitate, "atentia" ne-simpatica, rece, aproape informatizata, a personalului constituie un simptom al multelor maladii structurale din interiorul capitalismului romanesc. Tratati teribil de patroni (cu salarii mici, ore de lucru suplimentare si nenumarate amenintari de concediere), acesti slujbasi au ajuns o armata de marionete ce executa, mecanic, un ritual. "Atentia" lor exacerbata e aceea a acrobatului echilibrindu-se pe sirma la zeci de metri inaltime. Supravegheati excesiv si priviti cu neincredere, ei sfirsesc prin a se autoexamina paroxistic si, totodata, prin a-i supraveghea – aproape fatis – pe ceilalti, adica pe turisti. Daca esti la rindul tau atent, vei observa ca scurta ta vacanta pe litoralul romanesc (la "patru stele") pare, pe un strat subliminal de manifestare, un crimpei din emisiunile despre infractori, gen Urmarire generala.
Aici se revela, in realitate, adevarata trauma a capitalismului romanesc. Spaima ca efortul tau bine intentionat sa nu fie ultimativ viciat de un insidios mediu infractional generalizat. Desi nu lasa sa se intrevada decit discret, angajatii din mediul privat (ca acesti slujbasi bunaoara) isi privesc clientii cu sporita suspiciune, temindu-se de probabilele porniri mirsave ale celor din urma, pentru care ulterior vor fi pedepsiti ei insisi. Intrati fortat in jocul neincrederii, clientii, la rindul lor, devin instabili si chiar vag irascibili, banuindu-i pe functionari de ascunse si maligne planuri. Si unii, si ceilalti se vor supraveghea reciproc, ca potentiali infractori. Interesant, patronul va dezvolta si el pareri proaste despre propriul personal, investigindu-i constant posibila latura infractionala, in timp ce, la clipe de intimitate, atit slujbasii, cit si clientii se gindesc ca adevaratul vinovat pentru problemele din sistem este chiar patronul – transformat astfel in marele infractor. Prin urmare, nimic cu adevarat bun din consumerismul romanesc nu poate functiona deocamdata la adevarata sa capacitate, intrucit morbul suspiciunii (dupa ani cumpliti de tranzitie infractionala, e adevarat!) ruineaza invariabil demersurile pozitive. Mai avem, indubitabil, pina cind fascinantul gentlemen’s agreement (o intelegere verbala intre doi oameni de onoare), din traditia britanica, sa tina loc si la noi de contracte, parafe si autorizari notariale …