Vecina noastra, Serbia

Cu Serbia sintem vecini doar de citiva ani; din 1918, cind s-a nascut Romania Mare, si pina in 2006 am fost vecini, succesiv, cu Regatul sirbilor,croatilor si slovenilor, cu Regatul Iugoslaviei (1929), iar dupa al Doilea Mare Razboi, cu RSF Iugoslavia. Toate Iugoslaviile au fost opera sirbilor, cel mai activ si mai expansionist dintre toate popoarele sud-slave. De altfel, sirbii au reusit sa formeze, inca in Evul Mediu, unul dintre cele mai puternice regate balcanice – unii dintre regii lor visind chiar la coroana imperiala. Si nu era exclus s-o obtina daca nu ar fi aparut turcii lui Baiazid, care i-au zdrobit pe sirbi in cea mai tragica batalie din istoria lor, la Kosovopolie, in 1389.

Timp de cinci secole – cit au stat sub turci – sirbii si-au pastrat cu indaratnicie limba, credinta si cultura, iar cind s-au eliberat au incercat, la rindul lor, sa-i domine pe altii. Acesti „altii", desi rude apropiate cu sirbii, facind parte impreuna din marea familie a slavilor sudici (iugo-slavi) n-au agreat niciodata includerea lor cu forta in Iugoslavia dominata de sirbi. Si, totusi, sirbii au reusit sa-i tina laolalta, din 1918 pina in primul deceniu al sec. 21.

Dar reusita lor a fost si cauza tragediei lor. Razboaiele interetnice din Croatia, Bosnia, Hertegovina, conflictul singeros cu albanezii din Kosovo, masacrarea de ambele parti a mii de civili etc., toate au reamintit oamenilor ca Balcanii sint butoiul cu pulbere al Europei. Cel mai mult au pierdut sirbii; au pierdut si politic, si economic, si ca imagine in fata Europei civilizate. De aceea, de citiva ani buni, Serbia incearca sa recupereze terenul, iar pentru ca Europa civilizata inseamna UE, ea depune eforturi notabile pentru a fi primita in organizatie.

Piedicile au fost mari. Dintre acestea se detaseaza relatiile cu fosta sa provincie Kosovo, acum stat independent, recunoscut de vreo 80 de tari. Una din marile conditii puse de UE celor care vor sa fie primite in organizatie este sa nu aiba conflicte cu vecinii, in primul rind de ordin teritorial. Acesta a fost si unul din motivele – daca nu chiar cel mai important – pentru care si Romania a incheiat Tratate de baza cu Ungaria, Ucraina si Rusia, in conditii nu in totalitate favorabile.

Serbia a facut, zilele trecute, cam acelasi lucru: a semnat un Acord de cooperare regionala cu Kosovo – fapt de neconceput cu vreo 2-3 ani in urma. A mai indeplinit si alte conditii, astfel incit luni, 27 februarie, ministrii de Externe ai tarilor UE au decis sa recomande ministrilor afacerilor europene si apoi Summit-ului UE de joi acordarea statutului de tara candidata la UE. Acest statut ii fusese refuzat in decembrie, anul trecut, in principal din cauza Kosovo. Alain Juppé, ministrul francez de Externe, a declarat luni, dupa reuniunea sus-amintita, ca nu a fost ridicata nici o obiectie la propunerea facuta. Si totusi, saptamina trecuta, cotidianul sirb Danas a afirmat ca Romania vrea sa blocheze o decizie pozitiva in chestiunea aderarii Serbiei la UE, iar Mediafax afirma acelasi lucru, din surse oficiale.

Nu iese fum fara foc. Nu cu mult timp in urma, Romania s-a aratat deranjata de intentia Serbiei de a introduce alfabetul chirilic pentru limba numita vlaha, care este, de fapt, romana sud-dunareana. Problema vlahilor din Serbia nu dateaza de azi, de ieri. Daca romanilor din Voivodina li s-au recunoscut o serie de drepturi – invatamint public, emisiuni TV si radio in limba romana, din 2001 o Episcopie Ortodoxa -, vlahii intimpina greutati mari in afirmarea lor ca parte a romanilor sud-dunareni. S-a inventat limba vlaha – ca si limba moldoveneasca din Basarabia – care, chipurile, ar fi diferita de limba romana, iar acum vor sa-i oblige pe vlahi sa scrie cu alfabetul chirilic, cel folosit in Rusia, Belarus, Ucraina, Bulgaria si Serbia. Romania a protestat de mai multe ori, pe canale oficiale si neoficiale, in legatura cu incalcarea drepturilor minoritatii romanesti din Serbia (mai ales ale vlahilor din Valea Timocului), dar pina acum a fost mai mult un dialog intre surzi. Faptul este cu atit mai suparator cu cit Romania se afla intre cele 5 tari care n-au recunoscut independenta Kosovo – gest care ar fi trebuit sa atraga recunostinta Belgradului. In context, putem invoca si caracterul pasnic al relatiilor dintre Romania si Serbia, de-a lungul intregii lor istorii. Chestiunea Banatului – obiect de disputa intre cele doua tari, dupa Primul Mare Razboi – a fost transata inca de atunci. In perioada grea pentru Serbia, a conflictului dintre Stalin si Tito, Gheorghe Gheorghiu Dej a jucat la doua capete; public, se declara alaturi de Stalin, iar in particular ii trimitea lui Tito mesaje de incurajare si informatii utile.

Desigur, relatiile n-au fost intotdeauna idilice, dar, una peste alta, intre cele doua tari si popoare nu a fost niciodata razboi, nici in trecutul indepartat si nici in timpurile moderne. Mai mult decit atit, minoritatea sirba din Romania are toate drepturile prevazute in conventiile europene si, mai larg, internationale, inclusiv un reprezentant in Parlamentul de la Bucuresti.

In aceste conditii, este legitim ca Romania sa ceara Serbiei respectarea drepturilor legale ale minoritatii romane, in speta vlahe, iar in caz contrar are datoria sa uzeze de toate pirghiile, in primul rind diplomatice, pentru a convinge Serbia sa se alinieze tarilor civilizate. De aceea, mi se pare corect ca Romania sa formuleze anumite obiectii in legatura cu candidatura Serbiei la UE si care obiectii vizeaza in principal modul cum aceasta respecta drepturile minoritatilor. In paranteza fie spus, se stie ca o tara nu poate fi primita in UE decit cu acordul tuturor membrilor; aici, ca si la primirea in spatiul Schengen, fiecare tara membra are drept de VETO.

In  momentul in care scriu, nu stiu daca la Summit-ul de la Bruxelles, de joi, Romania va face acest lucru. Poate ca nu, dupa spusele lui Alain Juppé, ceea ce poate sa insemne ca, intre timp, Serbia ne-a dat garantii in legatura cu vlahii. Daca nu este asa, inseamna ori ca Serbia a promis concesii pe alte teme, ori ca Romania a renuntat pur si simplu la obiectii, neconditionat, ceea ce nu ar reprezenta pentru noi o victorie. Sau poate ca am cedat la cine stie ce presiuni venite din diferite directii, dar nici asta nu ar insemna o victorie.

Ungaria, de exemplu, nu ar ceda niciodata pe o asemenea tema. Diplomatia, este adevarat, o fi insemnind flexibilitate, dar nu inseamna cedare.

Sa vedem, pina una-alta, ce se va intimpla in cursul zilei de azi la Bruxelles.