Virstnicii, o problema medico-sociala?

Conform statisticilor efectuate in perioada anilor 2002-2004, Romania a cunoscut o evolutie pozitiva a duratei medii de viata. Speranta medie de viata se situa in jurul virstei de 71 de ani, cu diferente in functie de sex (la femei – 75 de ani, la barbati – 68 de ani) si de mediul de viata (pentru mediul urban – 72 de ani, pentru mediul rural – 70 de ani). Desi s-a produs o crestere, comparativ cu perioada anilor ’80 si ’90, totusi speranta de viata in Romania este net inferioara celei din diferite tari industrializate (de exemplu, in Franta, speranta de viata atinge 75,6 ani la barbati si 82,9 ani la femei). In anul 2005, aproximativ 18% din totalul populatiei Romaniei avea virsta peste 65 de ani. Estimarile prospective arata ca, in anul 2020, 30% din populatie va avea peste 65 de ani si in 2050 – 50%.
La nivel global, estimarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii prevad faptul ca, in anul 2050, 25% din populatia globului va avea virsta peste 60 de ani. Asadar, se poate preconiza o tendinta globala de „imbatrinire” a populatiei. Prin evolutia sa demografica, Romania se inscrie in aceasta tendinta, fapt relevat si prin studiul comparativ al recensamintelor din 1992 si 2002.
Cresterea sperantei de viata la nastere in Romania reprezinta un lucru imbucurator, dar, din pacate, odata cu aceasta nu a crescut si calitatea vietii, ceea ce dovedeste faptul ca virstnicii romani sint mai degraba o populatie rezistenta, decit una sanatoasa. Studiile efectuate au aratat ca, in medie, un virstnic este afectat de doua, trei boli cronice, care necesita polimedicatie sau chiar ingrijiri speciale. Sub aspect social, virstnicii sint priviti ca mari consumatori de servicii medicale si nu numai, fara a mai fi producatori. La aceasta s-ar adauga si necesitatea unor ingrijiri speciale pentru cei cu incapacitate/invaliditate, deci cheltuieli in sectorul de asistenta si protectie sociala. Pina in prezent, insa, nu s-a pus la punct un program de asistenta medicala care sa acopere necesitatile complexe ale virstnicilor, la un nivel financiar rezonabil, asa cum se intimpla in tarile occidentale, ceea ce intareste convingerea ca virstnicii din Romania alcatuiesc o populatie rezistenta. Mai mult decit atit, aspectul financiar, la limita subzistentei pentru majoritatea virstnicilor, le limiteaza dramatic accesul la ingrijirile de sanatate.
Particularitatea pacientului virstnic este data de un complex de factori: starea de sanatate, adesea afectata printr-o pluripatologie, polimedicatia, incapacitatea/invaliditatea, impactul financiar, perceptia si marginalizarea sociala, dar si experienta de viata si valorile morale individuale – valoarea „binelui”, a vietii si a mortii. Toate acestea ar putea determina un conflict in perceperea sensului si in ierarhizarea valorilor, dat fiind faptul ca valorile pacientului adesea difera semnificativ de cele ale familiei sale sau de cele ale medicului. Ca participant activ la actul medical, virstnicul, ca de altfel orice pacient, are dreptul de a fi informat cu privire la starea sa de sanatate, la alternative terapeutice si poate decide in ceea ce priveste tratamentul afectiunii sale. De multe ori, insa, cind decizia sa difera de cea a medicului sau de opinia familiei, exista tendinta de etichetare a acestui pacient ca fiind incompetent de a lua decizii sau ca „pacient problema”, incalcindu-ise autonomia. Aceasta este o atitudine gresita, tocmai prin prisma valorilor diferite dupa care virstnicul s-ar putea ghida in luarea deciziilor. Valoarea de „bine” influenteaza poate cel mai mult deciziile unui virstnic. In general, valoarea de „bine” este legata de independenta virstnicului, de posibilitatile acestuia de a se descurca singur, de a se face util, de a nu fi nevoit sa traiasca imobilizat, neputincios sau cu ajutorul unor tratamente multiple sau costisitoare care sa-l faca sa devina o povara pentru cei din jur, mai exact spus, de calitatea vietii sale. De aici, un nou conflict intre calitatea versus cantitatea vietii. Pentru unii virstnici, calitatea vietii este mai importanta decit cantitatea ei. A trai in aceleasi conditii, cu aceleasi obiceiuri, realizind aceleasi lucruri este mai acceptabil pentru unii virstnici decit a te agata cu disperare de viata care oricum a ajuns pe o panta descendenta. Pentru altii, este mai important sa apuce ziua in care s-ar naste nepotii sau o anumita aniversare, facind eforturi pentru a se putea realiza acest lucru ca o ultima dorinta si cerind medicului sa-i ajute sa traiasca acel eveniment. Tot in acest conflict se inscrie o alta valoare morala importanta, cea a suferintei, pe care unii o vad ca pe o valoare crestina, o mintuire necesara a pacatelor, spre a putea accede la viata de veci. Pentru altii, suferinta proprie si a celor din jur este inacceptabila moral, refuzul unui tratament fiind legat de valoarea sfirsitului in demnitate, considerat ca un drept.
Toate aceste conflicte morale nu fac decit sa intareasca ideea ca in relatia cu pacientul virstnic, poate mai mult ca in orice alta relatie medic-pacient, paternalismul nu-si gaseste justificarea, intrucit virstnicul, in luarea deciziilor, se ghideaza dupa o alta scala de valori, cuantificata si perceputa in functie de experienta sa de viata. Virstnicul nu trebuie etichetat niciodata ca fiind prea batrin pentru a mai lua decizii, ci trebuie considerat a fi matur in luarea deciziilor, fata de care, ca medici, trebuie sa dovedim respect si consideratie.
Din punct de vedere medical, virstnicul poate fi un „pacient problema” prin prisma pluripatologiei, a deciziilor diferite fata de cele promovate de medic, a neaderarii la tratament, dar trebuie tinut cont de faptul ca perceptia sociala asupra virstnicului, stigmatizarea sa, precum si situatia financiara pot constitui elemente de influenta a deciziilor sale. Sfera medicala este depasita in ceea ce priveste virstnicul pentru ca, din pacate, imbatrinirea reprezinta un factor de discriminare in accesul la ingrijirile de sanatate.
Si totusi, virstnicii romani sint rezistenti. Pina cind, oare?

Publicitate și alte recomandări video