Zece file veninoase

Loviturile mediatice au adesea miros de cacealma si de praf de pusca in masura aproape egala. Un ziar bucurestean a publicat zilele trecute dosarul de cadre din anii ’70-’80 al abia raposatului patriah Teoctist. Documentul fusese intocmit de autoritatile comuniste, respectiv, Departamentul Cultelor, si se afla in fondurile (mult discutate) Comitetului Central al PCR, de la Arhivele Nationale. Continutul celor zece file ale documentului a provocat imediat o puternica reactie de indignare, vecina cu furia mistica.
Ca de obicei, tinta indignarii a fost  gestul jurnalistic in sine si mai deloc subiectul documentului ca atare. Initial, furia s-a descarcat asupra ziarului si ziaristului, pentru ca apoi aceasta sa se indrepte (sau sa fie indreptata), cum se intimpla cel mai frecvent in Romania, asupra celor mai neasteptate tinte: de la nou-instalatul director al Arhivelor Nationale pina la Sorin Ovidiu Vantu, proprietarul ziarului care a publicat documentul, si chiar deputatul PNL de Iasi Relu Fenechiu, pina la actualul mitropolit al Moldovei si Sucevei, Daniel Ciobotea. Ar fi vorba, asadar, de un complot cu increngaturi cosmice contra memoriei patriarhului, a BOR si a cine mai stie cui!
Evident, pentru autorii acestor scenarii nu am nici un leac si nici nu vreau sa le tulbur confortul pe care-l gasesc in ura si obisnuinta de a-si vedea peste tot confirmate propriile fantasme. Dac-ar fi fost dupa mine, n-as fi publicat acest document. Sau, mai bine spus, nu acum si mai ales in aceasta forma, ca pe un subiect de fapt divers. Poate ca o minima pudoare fata de memoria disparutului, indiferent ce credem in privat despre acesta, ar fi fost necesara. Insa mai necesara decit toate ar fi fost o lectura contextuala a documentului, care sa relativizeze informatii neverificate, care pot leza nemotivat memoria inaltului ierarh, care sa explice natura documentului si mai ales importanta sa pentru interesul public. Cazul dovedeste inca o data fractura periculoasa si oarecum inexplicabila intre jurnalism si meseria de istoric.
Toate acestea nu inseamna ca publicarea continutului celor zece pagini (de fapt, doar a citorva pasaje considerate de redactie mai importante!) ar fi neaparat un atentat contra BOR sau a memoriei patriarhului. De un complot cred ca nici nu merita sa vorbim: as jigni grav pe cititorul cu mintea intreaga. Unele din datele cuprinse in aceste dezvaluiri erau cunoscute deja, altele banuite si de domeniul evidentei elementare. La fel ca si documentul publicat acum citiva ani de dl. Catalan, se vorbeste aici de homosexualitatea si apartenenta viitorului patriarh Teoctist la Miscarea Legionara din tinerete. In mod ironic, documentul de fata nu mi se pare ca aduce o intarire a informatiilor cuprinse in documentul aflat in arhivele fostei Securitati. Dimpotriva, din cite imi pot da seama, este vorba de aceeasi sursa.
Problema generala a acestor documente este ca adesea colporteaza date care sint foarte greu, daca nu imposibil de verificat, intrucit, cel putin pentru aceste cazuri, sistemul administrativ comunist nu avea un filtru critic capabil sa selecteze informatiile corecte. Astfel ca oricine are acces la acest tip de date trebuie sa le utilizeze cu o enorma precautie si numai insotite de informatii colaterale. Pe de alta parte, daca aceste informatii ar fi adevarate, ce importanta ar mai avea ele in contextul de fata, incit sa merite publicarea lor si, de asemenea, izbucnirea de minie din jurul suporterilor lui Teoctist? Nu-mi pot da seama. Nu cred in teoria ca Teoctist a fost santajat de Securitate pe baza acestor date. Informatii de acest fel pot fi compromitatoare intr-o societate libera, in care presa are o anumita credibilitate, iar viata publica este autonoma de puterea politica.
De fapt, partea mai importanta a documentului este in alta parte. Mai intii, in chiar existenta sa. De ce un asemenea document intr-o arhiva a PCR? Stim ca preotii nu erau membri PCR, iar Biserica nu era decit tolerata de statul comunist, considerata, din punct de vedere ideologic, o relicva a trecutului. Prin el insusi, acest document ne arata gradul de integrare totalitara la care ajunsese statul comunist. Din cite stiu, unii sefi ai cultelor erau recunoscuti ca parte a nomenclaturii comuniste, atit simbolic cit si din punct de vedere al privilegiilor materiale (salariu, masina, case de protocol etc.). Era, desigur, o forma de a-i controla, de a-i compromite si mai ales de a-i disloca de masa credinciosilor.
De asemenea, documentul confirma strategia PCR de promovare a unor lideri religiosi slabi, mediocri, lipsiti de capacitatea de a configura o minima rezistenta contra regimului. Intr-un moment cind nu era inca un candidat la scaunul patriarhal, Teoctist are referinte mult prea bune din partea regimului comunist. Va fi ales, de altfel, in acelasi an (1975) membru al Marii Adunari Nationale si, in scurt timp, mitropolit al Moldovei si Sucevei, care-i asigura succesiunea la Patriarhie. Sentimentul meu este ca Teoctist exprima o cultura politica dominanta in BOR: aceea de acomodare neproblematica si chiar de cooperare cu regimul comunist. Aceasta explica, probabil, si pozitia BOR in postcomunism: mereu in ariergarda evolutiei istorice, daca nu intr-o inexplicabila defensiva, mai apropiata de post- sau neo-comunisti decit de fortele liberale si de societatea civila.
Reactia de-a dreptul socanta a unor cercuri de la conducerea BOR in acest caz arata ca BOR n-a depasit impasul in care fost proiectata de regimul comunist. Amintesc numai critica vehementa si complet prosteasca a purtatorului de cuvint al Patriarhiei, care vedea aici un atac la adresa BOR si, fireste, un complot! Mai grav, acesta acuza liberalizarea accesului la aceste fonduri ca pe un o soi de pacat inexpiabil. Aproape tipic,  n-a uitat sa aminteasca in acest context faptul ca noul director al Arhivelor, care a permis aceasta revolutie (accesul liber la dosarele PCR!), este neoprotestant, deci un inamic al BOR. Cum acesta descoperise acum zece ani primul document al Securitatii cu privire la Teoctist, complotul era evident! Faptul ca, in momentul respectiv, omul refuzase publicarea sa tocmai pentru ca nu era ortodox (adica din scrupul moral!) era, desigur, un detaliu. Din pacate, ca si Dumnezeu, diavolul se afla de foarte multe ori ascuns in detalii.