Craciun Fericit!

luni, 21 decembrie 2009, 17:23
4 MIN
 Craciun Fericit!

* Mos Craciun este vedeta absoluta a acestui sfirsit de an (dar nu si de criza, ar zice unii analisti financiari); la prima vedere, chiar si la a doua, a treia sau a cincea (a patra nu, ca a plecat la tara, dupa purcel si vin de Sarbatori, si a ramas inzapezita pe traseu), meseria de Mos Craciun ar putea sa para atractiva. Ei, pai nu-i asa: meseria de Mos necesita daruire, abnegatie si curaj! Riscurile sint multe, si nu o data mosul a trecut prin situatii de-a dreptul catastrofale! Citeva dintre aventurile mosilor din anii trecuti, in continuare:

* In comuna Perestroica de Padure, Mos Craciun a ramas intepenit, hornul fiind astupat de burta sa umflata cu fasolea consumata in post. Evacuarea sobei nu a mai functionat, iar cei din casa, membrii familiei Crevete, s-au intoxicat cu monoxid de carbon, fiind descoperiti a doua zi de catre vecinii care simtisera cum, pe sub usa, iesea un miros neplacut. Mirosul provenea de la tuslamaua de mate cu usturoi pregatita pentru Craciun…

* Si domnul Culai Drimba l-a asteptat pe Mos Craciun, insa nu singur, ci cu mai multe rude si cunostinte. Printre acestea, cumatrul Benone Sfirla, care s-a imbatat primul si, cazind cu tot cu un dulapior suspendat, a varsat pe masa cutia cu condimente – mai ales boiaua de ardei iute (doua kilograme!) aflata intr-o cutie de carton, pregatita pentru cirnati. Gazda a incercat sa reduca dezastrul si a scuturat repede, in focul din soba, fata de masa plina cu boiaua de ardei. In exact acele clipe in care fumul de ardei iute invada soba, Mos Craciun se afla in horn si se pregatea sa scoata din sac daruri frumoase pentru toti cei din casa. Intervievat de reporterii nostri, Mosul a declarat, neoficial, ca s-a simtit ca pe vremuri, cind era mai tinar si a participat la rascoala taraneasca de la Bobalna, apoi la cea a lui Gheorghe Doja, la cea condusa de Horea, Closca si Crisan, la cea din 1907 si, in fine, cind cu colectivizarea.

* In celalalt capat al patriei noastre, elevul obraznic Ionel a aruncat in focul din soba toate tuburile de spray ale parintilor (inclusiv trei butelii de voiaj pline cu gaz lichefiat foarte inflamabil!), de indata ce a auzit miscare pe acoperis. Din fericire, la nici doi kilometri departare, acolo unde a aterizat Mos Craciun, badea Terente Pupaza ridicase o capita de fin. Din nefericire, capita continea, uitate in ea, o furca si o grebla. In alt an, acelasi elev, cunoscut si sub numele de Nelu, a asteptat pe acoperis, ascuns dupa niste rufe puse la uscat, momentul in care Mos Craciun a intrat pe horn. Dupa ce batrinul a patruns prin gaura, colaboratorul nostru i-a turnat in cap o galeata cu apa si i-a strigat "sic c-a nu m-a prinz!".

* Mos Craciun a coborit pe horn sa aduca elevului silitor la invatatura Gigel o trusa "Micul Chimist", asa cum si-a dorit copilul. De la hornul fiebinte, "Micul Chimist" s-a incins, sticlutele s-au spart, iar substantele, multe dintre ele continind azot, s-au combinat in cel mai nefericit mod. "Doar interventia prompta a pompierilor a facut ca incendiul sa nu se extinda si in localitatile invecinate", au scris ziarele. Alt coleg Mos Craciun, in timp ce umbla pe acoperisul unui imobil, cautind cel mai incapator cos, a deranjat antena unor cetateni care urmareau programul de colinde "Manele de Craciun" si care au urcat dupa el; "mosul a necesitat doua saptamini de spitalizare, prezentind fracturi multiple, echimoze si escoriatii violacee la baza piramidei nazale", au scris aceleasi ziare, citindu-i pe medicii legisti. Citeva sute de Mosi Craciun au coborit pe horn pentru a aduce daruri unor copii cuminti si acolo au ramas, familiile respective fiind debransate si avind tevile sudate. In fine, citiva copii obraznici din cartierul "Lacusta-Voda", buni tovarasi de pozne, au asteptat pe acoperisul blocului venirea lui Mos Craciun. Cind batrinul a inceput sa coboare pe horn, cei doi i-au aruncat pocnitori in cap. Speriat, mosul si-a prins bretelele elastice intr-un cui din horn. Ajungind jos si dind drumul din mina sacului greu cu daruri, mosul a zburat ca din prastie, nemaifiind gasit nici pina azi. Vom reveni.

* La urma urmei, toate cele de mai sus prea putin conteaza. Important este ca macar in zilele astea sa iasa la iveala acel Mos Craciun din sufletul fiecaruia dintre noi. Sa fim cu totii fericiti si sa ne revedem sanatosi dupa Craciun, fara indigestii cauzate de sarmale sau vin rosu!

Comentarii