Deschide, gropare, mormintul!

miercuri, 04 aprilie 2007, 17:04
3 MIN
 Deschide, gropare, mormintul!

* Intii si-ntii de toate trebuie sa va spunem ca da, exista macar o femeie careia sa nu-i fi crescut cozonacul, desi a folosit faina Dobrogea. Aia din reclame. Cunoastem o gospodina care a facut aluatul cu asemenea faina. A luat aluat (scuzati repetitia!) si l-a pus intr-un lighean din tabla, mare si verde. Unul cu smaltul nitel sarit. Smaltul e sarit de cind sotul gospodinei a venit acasa beat ranga de la o consfatuire ispravita cu o masa rotunda, iar motanul a cazut de pe scrin cind doamna gospodina l-a izbit din greseala cu ciocanul de snitele, care ricosase din capul domnului. Ei, motanul a cazut peste lighean si i-a sarit smaltul (ligheanului, nu motanului!), dar nu asta conteaza, ci faptul ca doamna a intins peste aluat si un stergar, l-a invelit ca pe-un copil, l-a asezat la caldura, apoi s-a pus sa mai faca una-alta prin bucatarie. Cind tocmai pregatea un smoc de pene, sa unga cozonacii cu ou sau cu lac de parchet, nu stim exact, a vazut reclama aia de la televizor – un smecher cu microfon de reporter care intreaba cumparatoarele, in magazin, daca exista macar o femeie careia sa nu-i fi crescut cozonacul etc. – si a crezut ca o fi vorba despre vreun concurs cu premii, motiv pentru care a aruncat vitriol pe aluat, acesta n-a mai crescut, iar ea a inceput sa dea telefoane pe la televiziuni, sa spuna ca ea este femeia careia nu i-a crescut cozonacul. In fine, nu era nici un concurs, n-a luat nici un premiu si a ramas fara aluat de cozonaci in Saptamina Mare, dar nu asta conteaza, important este ca azi e Joia Mare, miine e Vinerea Patimilor…

* Daca am fi niste straini nimeriti in Romania fara sa stim cine-i ala si cine-i celalalt, daca ne-am afla pentru prima data aici si am incerca sa ne facem o idee despre tara asta doar privind la televizor, i-am da dreptate lui Basescu fara macar a-l cunoaste. Fara sa stim cine e, ce face, cum arata, cit e de inalt, daca are sapca, basca sau mustata, fara a sti nimic. Ne-am forma cea mai buna parere despre el ca om, ca profesionist, ca sot, ca tata, ca nas, cumatru, fin, ca locatar de bloc, bucatar, filatelist, colectionar de hirtii de guma, ca meserias care schimba oberteiluri, ca orice. Ne-am forma aceasta parere doar privindu-i la televizor pe cei doi analisti – unul, gaina cu pui vii a presei, iar celalalt, cocoselul cu laptop si mustata – cum se dau cu fundul de pamint. Ni s-ar parea absolut normal ca oricine nu le place celor doi sa fie un om valabil. Si daca am mai pastra o saminta mica de indoiala, zeci de alti analisti de televiziune ar fi in stare sa se bata care sa ne-o risipeasca primul. Presedintele ar trebui sa le fie recunoscator.

* De multi ani incoace ne-am invatat ca o chestie care trece de votul parlamentarilor e o chestie tare buna. Pentru ei. La fel au votat si pentru cresterea propriilor salarii, si pentru pensii, drepturi, sicrie, guvern PNL-PSD etc. Poate mai tineti minte cind am scris ca se aud zgomote infundate, stranii, de sub pamint, din cauza lui I.C. Bratianu si a vechilor mari liberali, care se rasucesc in morminte aflind ce au comis urmasii lor. Ei, de Florii incoace nu se mai aude nimic. Semn ca vrednicii inaintasi au murit a doua oara. Sau ca bunul gropar le-a ascultat rugamintea, adresata sub forma ultimelor versuri ale slagarului "Deschide, gropare, mormintul!". Adica, "Si toarna peste mineee un munte de pamiiint, / Ca ce-am vazut afaraaa, mai rau e ca-n mormiiint!".

* Am mai urmarit la televizor citeva crimpeie din activitatea unei fundatii care se ocupa, printre altele, cu sterilizarea maidanezilor. Cu acest prilej am fost incredintati de prezentator ca operatia este absolut gratuita, iar noi am inteles astfel ca nici respectivii maidanezi, nici rudele lor nu trebuie sa plateasca nimic. Un echipaj format din asemenea ecariseuri de inalta calificare a hingherit si la noi in cartier, acum ceva vreme, iar baietii s-au miscat repede, ca la frizerie, tac- tac! A doua zi, Baietu devenise Fetita, Tarzanel arata mai degraba ca Jane, iar fostul dulau Azorel a fost botezat Lassie, ca pe celebra catelusa.

 

Comentarii