Caută 
3 MIN
* Ne-am saturat de posturile noastre, care au luat-o razna de cind cu alegerile, cu politica mamii lor, cu fuziunile de partide, asa ca am revenit la vechii prieteni din curtea Discovery. Mai exact, la Distrugatorii de Mituri. Cei doi realizatori, Adam si Jamie, s-au ocupat sa distruga mitul potrivit caruia orice tartina prefera sa cada cu partea unsa pe covor. Avem o obiectie: n-au uns tartinele cobai, ci doar au insemnat cu markerul una dintre fete. Nu s-a luat in calcul schimbarea pozitiei centrului de greutate, cauzata de unt si dulceata sau magiun! Asta ne-a amintit ca noi am avut un coleg de gimnaziu caruia mamitica lui ii punea zilnic in ghiozdanel cite o tartinuta cam cit o roata de tractor din aia, mare, formata dintr-o jumatate de jimbla unsa cu straturi de unt, untura de porc si salata de boeuf (in ordinea asta). Peste straturi, lipite intre ele cu mustar, aceeasi mamitica (sau, poate, mamita ori mam’mare?) ii cladise felii de salam, slanina, chisca, piftie, cas si parizer. Din cind in cind, si cite doua oua facute ochiuri, strecurate intre feliile de mezel. Acest mic Everest purta in virf, ca o zapada vesnica, un strat de maioneza, peste care se inaltau, semete, citeva jumatati de masline. Ne gindim ca Adam si Jaimie, realizatorii emisiunii „Mythbusters", ar fi trebuit sa testeze mitul si cu asemenea tartine – dar cu grija, sa nu-si scape vreuna pe picior.
* De obicei, noi ii preferam pe britanici americanilor (a se vedea, eventual, filmele noastre preferate, cele semnate de echipa Monty Python – John Cleese, Terry Gilliam, Terry Jones, Eric Idle, Michael Palin etc.), dar nu putem compara „Brainiac" (tot de pe Discovery) cu „Distrugatorii de mituri" despre care tocmai am pomenit. Intr-un episod, brainiacii au intrebat cu tilc – adica, de parca am fi toti prosti – „Ce culoare va capata cameleonul intr-o camera cu oglinzi?". Pe loc, nimeni n-a stiut sa raspunda. Dar e simplu, e logic, e banal, e elementar: cameleonul va ramine la culoarea pe care o avea in momentul in care a fost bagat in camera cu oglinzi, nu?
* Tot pe Discovery am prins documentarul „Inventing History" (Inventind istoria, adicatelea), unde se batea cerneala-n piua pe tema evolutiei scrisului. S-a vorbit mult despre pana de gisca, despre creion, despre tocul cu penita, despre tiparnite, s-au dat nume si date exacte, au fost pomenite detalii etc. Doar peste stilou s-a trecut ca si cum s-ar fi inventat singur, de capul (sau de capacul) lui. Tot e bine: nu l-au pomenit si nu l-au pomenit pe Petrache Poenaru, dar ar fi putut sa spuna, ce-i drept, la mintea lor, ca stiloul a fost inventat de vreo companie japoneza sau de Microsoft, nu?
* Stiti reclama aia la French Toast, piine feliata, cu sotia tinara, inalta si nefeliata care e prinsa ca isi inseala sotul mic, grizonat si nefeliat – desi acesta o suna din masina si o numeste ostentativ Motanica? Ei, bine, tot nu ne-am prins la ce personaje cunoscute se face aluzie. Avem asa, o banuiala, ca ala micu’ ar putea fi Boc (desi Emil n-are par alb), iar Motanica ar fi, in cazul asta, chiar Base, care il inseala cu tinarul cel frumos si semi-dezbracat, Stolojan… Sau poate ca nu chiar despre ei era vorba?
* Am mai tot pomenit despre reclama aia cu micutul asiatic care face caca si nu-si mai suporta propria duhoare, asadar invata pe loc limba romana fara profesor si trimite pe sub usa un bilet, „Micro-spray gol". Clipul e la fel de profund ca filosofia asiatica, de fiecare data cind il urmarim ne pune noi si noi probleme. Dupa problema aia mai veche, „Daca el e mongoloid, cum de mama-sa este caucaziana?", a aparut recent inca una: „Si daca doamna din reclama nu este, totusi, mama-sa, cum de-si permite sa dea buzna peste el la WC?". O fi avind nasul infundat?
