Du-te, iarna, du-te!

duminică, 27 februarie 2011, 12:40
3 MIN
 Du-te, iarna, du-te!

* …6, …5, …4, …3, …2, …1… Primavaraaa! Ei, nu chiar azi, dar miine, miine, da! Miine, intregul popor se va acoperi de snurulete alb-rosii, semne ale primei zile din noul sezon, cel care face natura sa revina la viata, iar ghioceii si gunoaiele sa isi scoata capsoarele plapinde de sub zapada… Pina pe 1 Martie a mai ramas o zi – in care, dragi barbati, trebuie sa va descurcati, sa va dati de trei ori peste cap precum calul din poveste (dar fara sa ametiti!) si sa rezolvati cu martisoarele. Ca femei iubite (sau nu neaparat iubite, dar care va influenteaza viata intr-un fel sau altul, soacre, sefe etc.) sigur aveti in jur. Goana dupa martisoare a inceput inca de saptamina trecuta; in cele ce urmeaza nu va dam sugestii de martisoare, ci de non-martisoare. Adica va dam exemple de cum ar fi bine sa nu faceti, fiindca au comis-o altii inaintea dumneavoastra…

* De obicei, martisorul se infige in piept. Pe post de martisoare se pot oferi chiar articole de marochinarie, pasmanterie sau gablonzuri. Si manusile, si palariile, pot fi oferite drept martisor. Domnul Romeo Sapunel, 99 de ani, a primit inca de ieri o palarie, dar nu fiindca vine 1 Martie, ci dintr-un alt motiv. Si palaria nu i-a fost pusa in piept, ca martisoarele, ci pe piept, dupa o cu totul alta datina, care nu are nici o legatura cu inceputul primaverii. Dupa aceeasi datina, mosului i s-a facut coliva si s-a dat de pomana pentru sufletul lui…

* Tot ieri, cu gindul la 1 Martie, Maricel Coropisnita a inceput sa consume vin in compania socrului sau, Eugeniu Ursulet, maistru pensionar. Au consumat asa, in pijama, in bucatarie, citeva sticle, apoi au trimis dupa niste bere, sa stinga tuica de cazan consumata intre paharele de vin. Au si discutat, despre fotbal, politica, femei, existentialism, despre schimbarea bujiilor si iar despre politica. Asta le-a pus capac: in loc de martisor, Maricel a vrut sa infiga in pieptul socrului un cutit, dar n-a gasit decit tirbusonul. Cu acest prilej, i-a spart un nasture de la pijama. Cu un an in urma, de 1 Martie, soacra lui Maricel, doamna Athena Ursulet, fosta Brotac, a primit de la sotul sau o basca peste ochi, deoarece s-a luat cu vorba la telefon si a uitat friptura in cuptor. In plus, a fost obligata sa manince tot scrumul!

* Odata cu primele zile de primavara, romanii intra in febra curateniei de – logic! – primavara. Dumneavoastra va descurcati in sensul asta? Testati-va!

1) Ce este curatenia de primavara, de ce o faceti?

a) E inceputul unui nou inceput. Plus ca va vin musafiri din partea socrilor.

b) Faceti curat fiindca nu va gasiti cheile, sa iesiti din casa la o bere.

c) O faceti pentru a fi curat primavara.

2) Scuturati asternuturile, carpetele, traversele, covoarele. Din ele curg:

a) Fulgi din cele douazeci de perne moi, toate pline de gunoi, pe care sotia le-a primit zestre cind s-a maritat.

b) Copiii veniti cu colindul si plugusorul, care fusesera dati disparuti.

c) Cind bateti gresia, linoleumul si parchetul nu curge nimic din ele.

3) Ati adunat gunoaie; ce faceti cu ele?

a) Din peturi construiti robotei pentru copiii din cartier, pungile goale le spalati, le coaseti una de alta si faceti prelate pentru sera asociatiei de locatari, proiectilele neexplodate, gasite cind sapati intre blocuri, le duceti la fier vechi etc.

b) Le faceti surprize vecinilor de mai jos, care au balcoane dechise.

c) E treaba dumneavoastra ce faceti cu ele.

* In fond si la urma urmei este tot treaba dumneavoastra daca faceti sau nu faceti curat la inceput de primavara, important e sa va simtiti bine. O primavara cit mai fericita va dorim!

Comentarii