Hai s-o dam din mina-n mina

luni, 23 ianuarie 2012, 20:50
3 MIN
 Hai s-o dam din mina-n mina

* Azi e Ziua Unirii. E tare bine si frumos sa fie lumea unita, mai ales in cazul celor din Muntenia, carora unirea cu moldovenii le-a priit mai mult decit locuitorilor din vechea Moldova, care au ajuns cam defavorizati si care au pierdut multe dintre avantaje. Una peste alta, fiecare chestie are bunele si relele ei: daca nu ne-am fi unit, politicienii romani n-ar mai fi avut prilejul sa vina la Iasi sau la Focsani si sa se prinda in hora, sa se invirta si, eventual, sa ameteasca. Anii trec, semnificatia actului istoric paleste din ce in ce mai mult in fata circului politic stirnit de Ziua Unirii, iar vechiul „Hai sa dam mina cu mina" a devenit mai degraba „Hai s-o dam din mina-n mina!". Eventual, mai pe sub mina.

* A propos de ce ziceam mai sus: chiar, ce inseamna „Intinerirea clasei politice romanesti", la modul la care discuta despre asta chiar politicienii? Tratamente cu Gerovital? Operatii de eliminat grasimea de pe burti si ceafa?

* Un domn reporter corespondent al unui post de stiri a spus, zilele trecurte, ca „Iarna s-a dezlantuit cu furie". Poate mincase ceva vechi, vreun salam prezentind modificari ale proprietatilor organoleptice, depozitat in conditii improprii, si s-o fi stricat la burta, ca prea vorbea cu furie…

* Duminica, pe la prinz, ne uitam la RTV, fost Raitaru TV, devenit Romania TV. Un post de stiri oarecum nou in peisaj. Nou, dar metehnele sint vechi: pe banda din partea de sus a ecranului era titlul de senzatie „Urmarire ca-n filme pe strazile Capitalei". E clar, si cei de la RTV se uita doar la filme cu urmariri, eventual la filme horror, ca sa poata baga, cind va veni momentul, „Imagini desprinse, parca, dintr-un film de groaza". Nu tu comparatie cu filmele psihologice, cu filme care trateaza probleme contemporane, cu filme despre conditia geniului in societate!

* Intr-o alta ordine de idei, miscarile de strada / piata din ultima vreme au facut sa treaca mai in umbra problema ciinilor maidanezi. Cu toate astea, problema inca ramine una muscatoare, ca sa spunem asa. Militam pentru o capturare decenta a ciinilor de pripas (pistoale cu tranchilizant, nu bita), pentru sterilizarea acestora (eventual, eutanasierea celor turbati) si pentru restituirea lor cu acte in regula, medalion la git si agrafa la ureche. Problema maidanezilor e delicata, dar trebuie rezolvata in stil european, pe puncte, cam asa:

1) Prinderea. Operatiunea nu se mai poate face cu arcanul, ca altadata, cind se luau flacaii la oaste; altminteri, iar ne mediatizeaza negativ posturile straine si iar ne cade pe cap Brigitte Bardot. Ciinii vor fi convinsi, nu constrinsi, sa urce in masinile ecarisajului – in acest scop, angajatii primariilor posedind ori mare putere de persuasiune, ori mari bucati de carne. Riscuri: sa ne pomenim cu ciini necapturati si hingheri satui.

2) Castrarea. Operatiune costisitoare. Se poate ieftini prin metoda noastra: se string animalele intr-un tarc si li se arunca inauntru citeva tesle. Pe un ecran mare li se proiecteaza secvente color despre viata de lux a ciinilor din tarile dezvoltate, filme cu Brigitte Bardot si videoclipul piesei „Iubiti si ciinii vagabonzi". Se asteapta pina cind, de ciuda, toti ciinii isi vor da cu tesla.

3) Numerotarea prin tatuare. Operatiunea aminteste atit de Auschwitz, cit si de numerele matricole purtate odinioara de elevi pe mineca. Avantaj: fiecare cetatean va sti seria si numarul ciinelui care il va musca. Dezavantaj: vine cam peste mina sa strigi „Na, cutu-cutu! 04567, 15497, nie, haideti la giti de pui! Hai si tu, 74629! Nesimtitule, 22634, da-te jos de pe 14935!". Echipaje ale Politiei vor urmari, apoi, ciinii care circula cu numere false sau neinmatriculabili.

4) Personalizarea finala. Se face prin crestarea urechii maidanezului si prin atirnarea unui medalion la gitul sau. Sugeram sa nu se faca medalioanele in forma de inimioare, semn zodiacal sau initiala numelui, fiindca mai e o luna si vine 1 martie, cind toti romanii se vor bate sa gaseasca martisoare cit mai ieftine.

Comentarii