Halloween, la indemina tuturor!

luni, 25 octombrie 2010, 14:28
3 MIN
 Halloween, la indemina tuturor!

* Am mai pomenit si ieri despre Halloween, Sarbatoarea Groazei; e o sarbatoare oarecum de import – desi datina aia cu bostanii scurmati pe dinauntru e destul de veche in spatiul carpato-danubiano-pontic. Asta, chit ca stramosii nostri daci, romani, costoboci sau apuli scobeau bostanii doar ca sa le scoata semintele si sa le utilizeze in acelasi nobil scop in care le folosesc si urmasii urmasilor lor. Poate ca or fi avut si bere pe timpurile alea, poate ca si meciuri la televizor, da’ nu vrem sa bagam mina-n foc! A propos de foc: fiindca si pe atunci Vintu era puternic, ei incercau, cu totii, sa-si apere festilele si facliile cum puteau. O varianta ieftina era sa le bage in acei bostani scobiti, ca sa li se dea si lor un fel de intrebuintare – mai bine decit sa-i arunce, nu? Festila aprinsa bagata intr-un bostan scobit se stingea, logic, din lipsa de oxigen – plus ca nici nu iesea lumina! Asa au aparut taieturile alea, care azi sint ochi, nas si gura…

* In perioada de inceput a felinarelor din bostan (din pacate, nu prea ne-au mai ramas bostani, nici macar fosile de bostani, din epocile trecute, fiind niste legume extrem de cacarisibile, mai ales la caldura!), fiecare stramos facea taieturile dupa cum ii tuna, dupa cum il taia capul (in care, pe vremea aia, creierul putea face opturi cu bicicleta sau ture de stadion, la cit spatiu gol avea!): facea in forma de integrala, de radical, de model planetar al atomului, de fisiune nucleara sau de ce mai avea el prin gospodarie! La un moment dat, dupa o cearta intre colegii de ginta, hoarda sau asociatie (pe vremea aia inca nu aparusera multinationalele!), un stramos a incercat sa-si scobeasca bostanul intr-un mod mai ironic, incit sa semene cu vecinul sau, mirlanul care ii furase, in ajun, o strachina de mei, dar sa-l si puna pe respectivul intr-o lumina (o luminita, daca stam si ne gindim ca, la vremea aia, erau doar niste festilute care mai mult fum scoteau!) nefavorabila. Nu stim cit a fost de reusit prototipul, dar banuim ca ideea a prins bine de tot si ca s-a dezvoltat si mai bine, astfel incit fiecare dintre strabunii nostri a incercat sa-si caricaturizeze dusmanii intr-un mod cit mai hidos, pe baza de bostani. Asa s-a ajuns la imaginea de azi a dovlecilor scobiti de Halloween – una defel idilica.

* Am precizat ca este vorba despre imaginea de azi a bostanilor, tocmai fiindca nu prea bagam mina-n foc a propos de imaginea lor de miine, care s-ar putea sa fie nu. Adica, mai exact, la criza si la situatia asta, s-ar putea ca niste grupuri de bugetari lihniti sa umble pe strazi, la adapostul noptii de Halloween, si sa fure bostanii cu luminari in ei, asezati prin curti. Bostanii, ca sa aiba ce minca, iar luminarile din ei, ca sa aiba cu ce se incalzi la iarna!

* Practic, e imposibil sa nu stiti cu ce se maninca sarbatoarea de Halloween: este printre noi, la orice pas facut prin supermarketuri! Mai exact, exista zeci de filme, exista sute de evenimente tematice si exista mii de produse de cumparat, pe tema asta! Si mai exact, exista si miliarde de producatori de orice, care s-au prins ca, daca lipesc pe produsele lor un bostan, o vrajitoare, un strigoi, o fantoma, un schelet (din dulap sau ba), un paianjen cu privire fioroasa, un copirseu, o coliva cu bombonele, o nasalie, ceva, tocmai in perioada asta, le vor vinde ca stafia calda! Adica, daca noi am fi producatori de felicitari pentru Ziua Minerului sau a Sondorului, de exemplu, si am ramine cu marfa pe stoc, am baga un strigoi, un schelet, un bostan pe felicitari si le-am vinde cu urarea "Ziua Sondorului fericita de Halloween!", de exemplu… Sau, daca am vinde prin bilciuri schelete de-alea fosforescente, de agatat la oglinda retrovizoare: le-am transforma imediat in medalioane de Halloween, pentru oferit persoanei iubite!

* Chiar ne intrebam daca guvernantii actuali vor reusi sau nu sa aduca la buget niste sume, cu ocazia sarbatorii de Halloween: ar fi o ocazie foarte prielnica, mai ales ca multe masuri luate in ultima vreme sint cel putin horror!

Comentarii